ICCJ. Acțiunea în rezilierea unui contract de arendă. Instanța competentă teritorial
12.05.2015 | Corina CIOROABĂ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 10 pct. 1 C. proc. civ. (art. 113 pct. 3 NCPC), în afară de instanța domiciliului pârâtului mai sunt competente următoarele instanțe: în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației. În speță, întrucât acțiunea a avut ca obiect rezilierea unui contract de arendă, Înalta Curte a apreciat că, executarea contractului făcându-se pe terenurile arendate, competența teritorială aparține instanței în a căreia rază teritorială se află aceste terenuri, instanță sesizată și de reclamantă prin acțiunea introductivă, având în vedere și dispozițiile art. 12 C. proc. civ. (art. 116 NCPC) care prevăd expres că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente. (Decizia nr. 3574 din 25 octombrie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect reziliere contract de arendă)