Termenul pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de președintele ANRE. Neconstituționalitate
13 mai 2015 | JURIDICE.ro
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din data de 8 mai 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 36/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.
Excepţia a fost ridicată de CET Govora – S.A. din Râmnicu Vâlcea într-un dosar al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în anularea unui act administrativ emis de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, având următorul conţinut:
„(7) Ordinele şi deciziile emise de preşedinte în exercitarea atribuţiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părţilor interesate.”
Curtea constată că textul mai sus redat, ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, nu face distincţie între actele administrative cu caracter individual sau cu caracter normativ, ambele categorii de acte fiind supuse aceluiaşi termen de decădere de 30 de zile pentru a putea fi atacate pe calea contenciosului administrativ. Curtea constată că, dacă în acest interval de timp nu au fost contestate, actele administrative cu caracter individual emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei vor putea fi contestate pe cale incidentală, fără o limitare în timp, prin intermediul excepţiei de nelegalitate, astfel cum prevede legea generală în materia contenciosului administrativ. În schimb, actele administrative cu caracter normativ vor scăpa controlului judecătoresc, întrucât, după expirarea termenului de 30 de zile, împotriva acestora nu se va mai putea exercita nicio acţiune directă, deoarece, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, nu pot fi aplicate prevederile legii generale în condiţiile existenţei unei legi speciale care fixează expres un anumit termen.
Prin urmare, Curtea constată că prevederile de lege criticate introduc o derogare de la principiul constituţional al controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, prin stabilirea termenului de 30 de zile pentru contestarea actelor administrative cu caracter normativ, fără ca această excepţie să fie expres prevăzută de art. 126 alin. (6) din Constituţie, care se referă, sub acest aspect, doar la actele care privesc raporturile cu Parlamentul şi ale celor de comandament cu caracter militar. Art. 126 alin. (6) garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, fără nicio distincţie între tipul acestora – individual sau normativ. În privinţa actelor administrative cu caracter normativ, legea specială – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 – elimină posibilitatea atacării lor în justiţie peste termenul imperativ de 30 de zile, derogând de la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi de la art. 126 alin. (6) din Constituţie. Or, o asemenea excludere are valenţele unei noi excepţii referitoare la actele juridice sustrase controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, ceea ce determină încălcarea art. 21, art. 52 și a art. 126 alin. (6) din Constituție.
În principal, pentru considerentele de mai sus, Curtea admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, prin care se stabileşte un termen pentru atacarea în contencios administrativ a actelor administrative cu caracter normativ emise de preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuţiilor sale, sunt neconstituţionale.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro