ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Despre Antifraudă, bănci și frizeri
13.05.2015 | Gheorghe PIPEREA


* a se vedea dezbaterea Clauze abuzive, franci elvețieni și altele asemenea [DEZBATERI.JURIDICE]

Departamentul Antifrauda al ANAF ar putea sa faca pentru consumatorii de credite prejudiciati sau ruinati de bancile delincvente ceea ce au refuzat, deocamdata, sa faca instantele civile in dosarele privind inghetarea cursului francului elvetian fata de leu: sa corecteze pretul contractelor de credit, aducindu-l la nivelul pretului de piata si re-introducind, astfel, echilibrul contractual acolo unde, evident, acesta lipseste.

Pentru instante, aparitia unui criteriu oficial, stabilit de Fisc, al pretului echilibrat al contractelor de credit ar putea fi o buna oportunitate de unificare a practicii si, prin ricoseu, de calmare a entuziasmului judiciar anti-banci al consumatorilor si, respectiv, a neincrederii in banci. Cu ocazia acestei corectii de pret, Antifrauda ar putea sa aduca si niste miliarde inapoi, la buget.

Fiscul roman are abilitarea, inca din 2004, de a refuza sa ia in considerare tranzactii care nu au un scop economic. De asemenea, fiscul are si abilitarea de a reincadra o tranzactie pentru a reflecta continutul sau economic real. Daca o tranzactie sau o serie de tranzactii sunt considerate artificiale (= nu au continut economic/nu sunt practici economice obisnuite), atunci ele sunt eliminate din domeniul de aplicare a conventiilor de evitare a dublei impozitari. O tranzactie artificiala are ca scop esential evitarea impozitarii sau obtinerea de alte avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate. Pe scurt, este vorba fie de evitarea impunerii (delict fiscal), fie de evaziune fiscala (delict penal) la nivel de tranzactii intra-grup, interne sau transfrontaliere.

In cazul unei tranzactii intre rezidenti si nerezidenti, Fiscul are abilitatea de a ajusta suma venitului si suma cheltuielilor, apelind la criteriul pretului de piata. Daca o marfa sau un produs costa mult mai mult sau mult mai putin decit pretul de piata, atunci venitul/cheltuiala se reduc sau, dupa caz, se majoreaza la nivelul pretului de piata. De aici, corectii ale impozitelor si taxelor aplicabile si, respectiv, ale impozitelor care scapa legii romane, intrind in domeniul legii straine, in virtutea conventiilor de evitare a dublei impuneri.

Bancile, pentru a da credite in perioada de boom imobiliar, s-au imprumutat in prealabil (finantare) sau, dupa ce au dat creditele, s-au imprumutat de la bancile mama ori de la terti, dar cu garantii date de bancile mama (re-finantare). Finantarea din depozite bancare sau din banii de capital social ai actionarilor a lipsit aproape in totalitate. In acea perioada, dobinzile de finantare sau de refinantare intra-grup erau penibil de mici (in cazul Volksbank era vorba, de exemplu, la CHF, de o dobinda de LIBOR de + 0,1%). Dobinzile practicate la creditele date populatiei erau, in schimb, de 7-12% la creditele in valuta. Dupa recunoasterea instalarii crizei, in 2009, dobinzile s-au mentinut constante, desi LIBOR si EURIBOR au scazut rapid sub 1%, ajungind acum, in 2015, sa fie in teritoriul negativ (bancile nu mai platesc dobinzi pentru a se imprumuta de la banci, ci primesc bani pentru ca se imprumuta la banci…).

Daca ne luam dupa logica economica, atunci inseamna ca, pentru a (re)vinde o cantitate de bani, bancile trebuie sa cumpere in prealabil aceasta cantitate de bani. Pentru asta trebuie sa plateasca un pret. Pretul poate fi, dupa distinctiile facute de art. 11 din Codul fiscal, mult prea mic sau mult prea mare. Pretul, in aceste situatii, nu mai reflecta continutul economic al tranzactiei, motiv pentru care tranzactia poate fi ignorata (“nu se mai ia in considerare”, in limbajul Codului) sau poate fi “reincadrata”. Daca este vorba de preturi mult prea mari sau mult prea mici, atunci Fiscul are abilitatea legala de a stabili pretul de piata al bunurilor sau serviciilor utilizate in cadrul tranzactiei. In cazul finantarii/refinantarii, Fiscul poate stabili “pretul de piata” al imprumutului, adica dobinda de piata.

Printre altele, pretul de piata (dobinda de piata, in cazul nostru) se poate stabili pe baza pretului de revinzare, ceea ce este nimic altceva decit dobinda practicata in contractele de credit, inclusiv cea practicata in contractele de credit de retail.

Pretul de piata, adica dobinda de piata, este diferenta dintre pretul de revinzare (dobinda practicata in contractele de credit) si cheltuiala cu vinzarea, la care se pot adauga alte cheltuieli ale bancii si o marja de profit. De aici rezulta ca dobinda de piata este dobinda la depozite/finantare/refinantare suportata de banca, la care se adauga cheltuielile de functionare si marja de profit. Rezulta, de asemenea, ca aceste componente ale dobinzii de piata sunt contemporane cu contractul, nefiind admisibil ca, intre timp, in pretul de piata sa fie adaugate sau ascunse costuri ulterioare, survenite activitatii mai mult sau mai putin profitabile a bancii. Din 2009 pina in prezent, dobinzile la depozite, la creditele de finantare si la creditele de refinantare s-au stabilit in permanenta in functie de evolutia LIBOR/EURIBOR, care a fost in continua scadere. La imprumuturile interbancare de finantare/refinantare s-au adaugat marje de 1-3 procente. Costurile de functionare ale bancilor au fost in continua scadere, dovezi fiind restructurarile de personal si reducerile masive ale business-ului bancar. Iar marjele de profit nu au fost niciodata mai mari de 1,5-2%. Ba, daca ma gindesc bine, majoritatea bancilor au fost, timp de peste 5 ani, in pierdere, si asta nu pentru ca au fost date in judecata de citeva mii de consumatori, ci pentru ca au avut milioane de debitori neperformanti, plus incompetenta multa in managementul propriu.

Asadar, in dobinda platibila de consumatori (pretul de piata) nu au ce sa caute riscul de tara (CDS), riscul de lichiditate, rezerva minima obligatorie, diferentele de schimb valutar, provizioanele pentru credite neperformante etc., adica nimic din ceea ce bancile ne-au obisnuit sa adauge in DAE pentru a justifica nivelul enorm al acesteia in creditele acordate populatiei inainte de 2008.

Daca, totusi, aceste costuri nejustificate apar in contabilitatea bancilor, atunci Fiscul roman ar putea (pentru ca ar avea aceasta abilitate) sa reincadreze tranzactiile care le-au “justificat”, aducindu-le la nivelul normal al pretului de piata al produselor bancare. As zice ca, in cazul in care aceste tranzactii sunt calificate de Fisc drept artificiale, fiind efectuate cu “scopul esential […] de a evita impozitarea ori de a obtine avantaje fiscale care altfel nu ar fi acordate”, atunci Fiscul, prin serviciul sau Antifrauda, ar trebui sa intervina si sa impuna acest pret de piata.

Si, in plus, Antifrauda ar putea sa recalifice tranzactiile in care bancile au vindut cu 2-10% creditele neperformante din portofoliu, desi ar fi putut da consumatorilor facilitatea de a plati, sa zicem, 70% din datorie. Fiscul s-ar putea intreba (nu doar retoric) de ce o banca ar vinde un portofoliu de credite neperformante unor colectori de creante cu 2-10% din valoarea nominala, in timp ce, in mod rezonabil, ar putea obtine de la debitorii „neperformanti” un nivel al colectarii benevole de 70%. Evident, o asemenea vinzare catre un colector de creante nu are un scop economic, ci un scop de descurajare a consumatorilor, care trebuie sa stie ca, fie sunt in parohia bancii, fie sunt transferati la colectorii de creante, ei tot trebuie sa plateasca pina la finalul vietii.

Iata un domeniu in care s-ar putea justifica pe deplin punerea la treaba a unei armate de inspectori de la Antifrauda. In loc de a folosi mii de inspectori Antrifrauda care sa verifice o suta de mii de chelneri, taximetristi, frizeri si maseuze, pentru a stoarce de la acestia undeva in jur de 100 de milioane de lei pe an, ar fi mult mai nimerita utilizarea a 2-300 de inspectori de la Antifrauda, bine scoliti si bine platiti, pentru a explora aceste tranzactii artificiale ale bancilor, impunind un pret de piata, fapt din care ar reiesi sume de ordinul miliardelor de euro de platit la buget, plus o relaxare a conditiilor in care consumatorii isi pot executa in continuare obligatiile contractuale fata de banci (ceea ce ar duce si la relansarea consumului, adica la TVA in plus de plata la buget). In definitiv, consumatorii nu vor sa isi ignore obligatiile. Ei vor sa plateasca pretul de piata pentru ceva ce, cu buna credinta, au cumparat de la banci in urma cu 8 ani. Adica dobinda de piata. Fara comision de risc, fara costul de tara, fara de costul cu provizioanele (pretul incompetentei bancare, de altfel). Doar dobinda de piata. Si da, consumatorii de credite vor sa isi pastreze casele familiale. Nimic excesiv.

Prof. Gheorghe Piperea
Partener fondator PIPEREA SI ASOCIATII

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Despre Antifraudă, bănci și frizeri”

  1. Carmen POPA spune:

    Interesanta teorie. Numai ca intre stat si banci exista o fratie stransa dovedita cel mai recent de legea privind limitarea tranzactiilor cu numerar inclusiv la persoane fizice. Sub pretextul reducerii evaziunii fiscale statul a acordat bancilor sansa de a castiga si mai mult din comisioane.
    Fratia stransa dintre stat si banci conduce la limitarea libertatii economice a indivizilor, statul avand controlul asupra legilor, iar bancile controlul asupra banilor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate