Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DNA. Trafic de influență, spălare a banilor, abuz în serviciu. Urmărire penală


14 mai 2015 | Mădălina MIHALCEA, Georgiana-Camelia LUCIU, Mădălina MIHALCEA
Secţiuni: Activitate parchete, Drept penal, Procedură penală
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

DNA. Trafic de influență, spălare a banilor, abuz în serviciu. Urmărire penală.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de următorii:

G. Ş., la data faptelor primarul municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, de spălare a banilor (opt acte materiale) și de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul;
F. A. C., la data faptelor director general adjunct, coordonator al Direcției comerciale din CN Poșta Română SA, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul;
M. C., om de afaceri care controla printr-un interpus Posh Telecom Solutions SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul;
C. D. M., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, inculpatul G. Ş., primarul municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic (fiind membru în biroul permanent național al partidului), pentru a controla modul de atribuire ori de executare a contractelor, și-a impus un apropiat, pe inculpatul F. A. C., în funcția de director general adjunct având în coordonare Direcția comercială a CN Poșta Română SA.
Ulterior, G. Ş. și F. A. C. au convenit cu inculpatul M. C. ca o societate comercială nou înființată, controlată de acesta din urmă, să înlocuiască SC Smart Telecom Solutions SRL în relația contractuală cu CN Poșta Română SA, privind prestarea, în unitățile poștale ale companiei, de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS.
În schimbul folosirii influenței sale, pentru a-l determina pe F. A. C. să înceteze contractele CNPR cu SC Smart Telecom Solution SRL și să le atribuie SC Posh Telecom Solutions SRL (pe care M. C. o controla prin interpuși), G. Ş. i-a cerut lui M. C. să-i dea jumătate din profitul pe care l-ar fi obținut această din urmă societate comercială, în executarea contractelor încredințate.
În acest context, G. Ş. a exercitat presiuni asupra lui F. A. C. pentru identificarea urgentă a unor motive de încetare a contractelor dintre SC Smart Telecom Solutions SRL și CN Poșta Română. La rândul său, F. A. C. a exercitat presiuni asupra angajaților din subordine pentru găsirea unor pretexte de încetare a contractelor amintite. Întrucât nu a găsit sprijin din partea angajaților amintiți, F. A. C. a apelat la cunoștințele juridice ale lui C. D. M. (recomandat de M. C.) pentru a-i oferi sprijin în încetarea raporturilor comerciale dintre companie și SC Smart Telecom Solutions SRL.
Contractele dintre CN Poșta Română SA și SC Smart Telecom Solutions SRL au fost denunțate unilateral, printr-o scrisoare semnată de F. A. C. și C. D. M. (în calitate de consilier juridic „delegat” de un cabinet de avocatură). În acest fel, CN Poșta Română SA și-a asumat riscul plății unor daune interese compensatorii. După parcurgerea procedurilor judiciare declanșate de SC Smart Telecom Solutions SRL pentru soluționarea litigiului comercial cu CN Poșta Română SA, compania a fost obligată la plata de despăgubiri de circa 4,5 milioane de euro.
Ulterior, F. A. C., în calitate de director general adjunct, având în coordonare Direcția comercială din CN Poșta Română SA, a negociat și a încheiat, în aprilie 2009, cu Posh Telecom Solutions SRL, fără organizarea unei proceduri de achiziție transparente și legale, fără o justificare economică și în condiții dezavantajoase pentru compania națională, un contract de asociere în participațiune.
Este de precizat că CN Poșta Română SA a încheiat cu Smart Telecom Solutions SRL și apoi cu Posh Telecom Solutions SRL contracte de asociere în participațiune (nu contracte de prestări servicii, pentru evitarea procedurilor de achiziție publică) având ca obiect prestarea de servicii de încasare electronică a facturilor prin folosirea unor terminale POS în unitățile poștale ale companiei. În realitate, în ambele cazuri, rețeaua de terminale POS aparținea Payzone Romania SA (care a instalat terminalele, care deținea platforma de operare și un „call-center” pentru oferirea de consultanță și service); atât Smart Telecom Solutions SRL, cât și Posh Telecom Solutions SRL erau interpuse, fără o activitate efectivă; cu aceste societăți comerciale CN Poșta Română SA a acceptat nejustificat să își împartă profitul.
Prin interpunerea SC Posh Telecom Solution SRL în relația comercială pe care în realitate o desfășura cu Payzone Romania SA, CN Poșta Română SA a achitat nejustificat, în perioada mai-octombrie 2009, suma de 224.979,56 euro, sumă care constituie prejudiciu adus bugetului companiei, la care se adaugă 42.746,12 euro, reprezentând TVA.
La cererea lui G. Ş., M. C. a achitat din conturile SC Posh Telecom Solutions SRL suma totală de 302.845,48 lei către o societate controlată prin interpuși de primarul din Piatra Neamț pentru achiziționarea de publicitate în municipiul Piatra Neamț. Această societate comercială a direcționat o parte din banii încasați către o televiziune la care asociați erau copii lui G. Ş.
Tot la solicitarea lui G. Ş., M. C. a achitat costurile deplasării și ale unui cantonament efectuat în Italia de echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț. Costul transportului și al cazării, achitat din conturile unei firme la care asociat este M. C., a fost de 39.417 lei și 35.306 euro.
La data de 3 septembrie 2009, M. C., prin societatea la care era asociat, a plătit 10.000 lei pentru G. Ş. și soția sa, reprezentând costul unui sejur la Mamaia.
G. Ş., în urma unor discuții cu M. C., și-a dat acordul ca o parte din sumele necuvenite pretinse de primul menționat să fie direcționate, la cererea lui F. A. C., sub forma unor sponsorizări, către o asociație sportivă a unei persoane din familia lui F. A. C. Astfel, în iulie și septembrie 2009, din conturile firmei lui M. C. au fost făcute două plăți în favoarea asociației, în valoare totală de 62.000 de lei.
Valoarea totală a sumelor date lui G. Ş. sau altora, la cererea lui, este de 422.138,07 lei (circa 100.000 de euro) și 35.306 euro.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informații – DJI Brașov și DJI Neamț.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia LUCIU
Mădălina MIHALCEA

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Cont profesional
JURIDICE Comunicare









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro