Facultatea de Drept din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași a participat la concursul de procese simulate Central and East European Moot Court Competition
14 mai 2015 | JURIDICE.ro
Facultatea de Drept din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași a dat publicității luni, 11 mai 2015, un comunicat cu privire la participare la concursul de procese simulate Central and East European Moot Court Competition, organizat de CJUE și Universitatea din Cambridge, în perioada 1-4 mai 2015, în capitala Georgiei.
Concursul a constat în etape succesive și eliminatorii desfășurate în fața unui juriu format din specialiști în drept european, incluzând ca președinte pe Avocat General la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Eleanor Sharpston, profesori ai universității Cambridge, judecători sau parteneri în firme de avocatură de renume european.
Membrii echipei facultății, formată din Ana Maria Iliescu (an II), Diana Mocanu (an IV) și Rucsandra Grigoroaia (master – an I) – însoțite de asist. univ. dr. Carmen Moldovan, au avut oportunitatea de a se familiariza cu procedurile în fața instanței europene, de a exersa și perfecționa abilitățile de avocat pledant, de a interacționa cu școlile de drept ale țărilor europene vecine și, nu în ultimul rând, posibilitatea de a explora cultura țării gazdă.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro