Secţiuni » Arii de practică » Business » Fiscalitate
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti

Anularea unor obligaţii fiscale | Proiect. Text integral
14.05.2015 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Fiscalitate, Lege 9
JURIDICE - In Law We Trust

Ministerul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică miercuri, 13 mai 2015, proiectul de Lege privind anularea unor obligaţii fiscale.

Textul integral al proiectului:

LEGE  
privind anularea unor obligaţii fiscale
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1 (1) Se anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activităţi ca activitate dependentă,  pentru perioadele fiscale de până la 1 iunie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Organul fiscal nu reconsideră/reîncadrează o activitate ca activitate dependentă şi nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reconsiderare/reîncadrare, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2015.

Art. 2 (1) Se anulează diferenţele de obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizație primită pe perioada delegării și detașării de către angajaţii care efectuează transport internaţional, precum şi a celor plătite de către agenţii de muncă temporară,  aferente perioadelor fiscale de până la 1 iunie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Organul fiscal nu recalifică sumele de natura celor prevăzute la alin. (1) şi nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de recalificare, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2015.

Art. 3 (1) Se anulează diferențele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului ca urmare a depășirii plafonului și neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2015 și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) Organul fiscal nu emite decizie de impunere pentru obligaţiile fiscale şi accesoriile de natura celor prevăzute la alin. (1) pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2015.
(3) În cazul în care contribuabilul și-a exercitat dreptul de deducere, potrivit legii, în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus după emiterea deciziei de impunere organul fiscal nu anulează diferențele de taxă pe valoarea adăugată. În acest caz, organul fiscal anulează doar obligațiile fiscale accesorii aferente diferențelor de taxă pe valoarea adăugată.

Art. 4 (1) Se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2014 şi neachitată până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2)  Organul fiscal nu emite decizie de impunere pentru obligaţiile fiscale şi accesoriile de natura celor prevăzute la alin. (1) pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2014.
(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile și pentru anul fiscal 2015.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) sunt aplicabile și persoanelor care nu realizează venituri și pentru care baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este salariul de bază minim brut pe ţară.
(5) Contribuabilii care beneficiază de prevederile prezentului articol își păstrează calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Art. 5 (1) Anularea obligaţiilor fiscale prevăzute la art. 1- 4 se efectuează din oficiu, de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale care se comunică contribuabilului.
(2) În cazul în care anterior intrării în vigoare a prezentei legi organul fiscal competent a emis dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligaţii de natura celor prevăzute la art. 1- 4 acesta nu mai comunică decizia de impunere iar obligaţiile fiscale se scad din evidenţa analitică pe plătitor pe bază de borderou de scădere.

Art. 6 Procedura de aplicare a prezentei legi se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală care se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.”

:: expunerea de motive

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti