Secţiuni » JURIDICE NEXT » Universitaria
Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara premiază studenții care au obținut rezultate notabile la concursurile naționale și internaționale
18.05.2015 | JURIDICE.ro

Secţiuni: UNIVERSITARIA
JURIDICE - In Law We Trust

Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara a dat publicității vineri, 15 mai 2015, un comunicat, semnat de prof. univ. dr. Lucian Bercea – Decan, cu privire la premierea studenților care au obținut rezultate notabile la concursurile naționale și internaționale.

În cadrul unui eveniment public, organizat marți, 19 mai 2015, începând cu ora 18:00, în Amfiteatrul A2, vor fi premiaţi studenţii care au participat la ediţia 2015 a Hexagonului Facultăţilor de Drept, în cadrul căruia au ocupat locul II în clasamentul general şi au câştigat 3 probe din totalul celor 7.

În acelaşi timp, vor fi premiaţi studenţii care au participat la fazele finale ale concursurilor studenţeşti internaţionale de drepturile omului, drept internaţional public și dreptul Uniunii Europene: European Human Rights Moot Court Competition 2015, concurs studenţesc organizat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de Consiliul Europei şi ELSA – European Law Students’ Association, în cadrul căruia s-au calificat în semifinalele competiţiei, ocupând locul IV, și Central and Eastern European Moot Court Competition 2015, concurs studenţesc organizat de către British Law Center, cu susţinere din partea instituţiilor Uniunii Europene, a Centre for European Legal Studies din cadrul Universităţii Cambridge și a Clifford Chance, în cadrul căruia s-au calificat în faza semifinală a competiţiei și au obţinut premiul pentru cel mai bun pledant în runda preliminară.

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara mulţumeşte studenţilor săi și profesorilor care au coordonat pregătirea lor, pentru contribuţia la promovarea imaginii şcolii de drept din Timişoara.

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti