TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Despre bacșiș, amenzi și robie birocratică
18.05.2015 | Cornel POPA


1. Chiar dacă este neplăcut pentru contribuabili, statul are dreptul de a reglementa impozite asupra oricăror activități dorește, însă în limite care să respecte libertatea individuală și drepturile constituționale ale cetățenilor. În recenta chestiune a impozitării bacșișului, autorii legislației au ignorat însă, printre altele, un aspect esențial: libertatea economică reală presupune ca investitorii să-și desfășoare activitatea cu o ingerință minimă din partea statului, așa încât ei să consacre cât mai puțin timp îndeplinirii formalităților birocratice și să se concentreze cu prioritate asupra activității lor economice principale. Deși este cel puțin îndoielnic că bacșișul ține de un domeniu care ar trebui să intre sub incidența legilor fiscale, există totuși state în care impozitarea bacșișului este cumva reglementată și se practică în diverse forme. Metoda aleasă de fiscul român pentru impozitarea bacșișurilor este însă una dintre cele mai puțin practice și mai ineficiente posibile. Cel mai grav este că, în ciuda scopului declarat, ea de fapt deschide larg poarta evaziunii fiscale. Așa numitele „venituri” din bacșiș sunt impozitate cu cota unică de 16%, fără a fi supuse celorlalte contribuții datorate de angajat sau de patronii acestora. În asemenea condiții, ce ar opri oare pe cei care poftesc să abuzeze de acest sistem să treacă (dacă nu o făcuseră deja) la stabilirea unui salariu scriptic minim și albirea restului de salariu sub formă de „bacșiș”?

Apoi, procedurile la care sunt supuși sute de mii de patroni și cele câteva milioane de angajați care, deși probabil nu doresc asta neapărat, plătesc și salariilor celor care le legiferează activitatea și vin să-i controleze prin buzunare sunt de-a dreptul umilitoare (apropos, Constituția interzice aplicarea de tratamente degradante; păcat că la nivelul unor autorități publice, Legea fundamentală este numai o foaie de hârtie care nu merită decât atenția tocilarilor). La începutul zilei, angajații au obligația de a-și declara banii personali, care vor fi înscriși într-un registru special. Dar dacă banii sunt „personali”, nu cumva ei țin de intimitatea persoanei respective? De ce ar fi treaba patronului, a colegilor sau a clienților unui stabiliment comercial privat ce anume și cât se află în portofelele angajaților? Dacă se acceptă că, în virtutea calității de angajat și în numele războiului împotriva evaziunii fiscale, trebuie ca în fiecare zi, la începerea programului de lucru, să fie declarați banii personali, se deschid noi orizonturi de îndrăzneală pentru legi așa cum nu au mai fost. Cum ar fi de exemplu să fim obligați ca, înainte de a ieși pe stradă, să trimitem un e-mail la polițistul de sector în care să ne declarăm sumele pe care am avea de gând să le luăm asupra noastră? La urma urmei, poliția nu are de unde ști cu ce gânduri iese fiecare pe stradă. Dacă se pune la cale vreun furt sau tâlhărie?

Legea lasă neclară și atitudinea pe care ar trebuie să o aibă un patron care vrea să fie sigur că este în legalitate și că se află la adăpost de orice reproș și sancțiune din partea fiscului. Ce trebuie să facă acesta? Să efectueze zilnic control corporal al angajaților, pentru a se asigura că aceștia declară exact suma de bani care se află asupra lor? Dar dacă este sancționat de fisc, își poate recupera banii pierduți de la salariatul vinovat care nu a gestionat corect banii personali? Chiar dacă ar avea acest drept (ceea ce este în sine discutabil că ar fi recunoscut cu ușurință de o instanță de dreptul muncii), din punct de vedere practic, recuperarea integrală a prejudiciului pare o iluzie față de valoarea foarte mare pe care o pot atinge aceste sancțiuni.

Apoi, dacă și când fiscul își face apariția în incintă, angajații au obligația de a își expune portofelele în fața controlorilor fiscali și de a prezenta sumele de bani aflate asupra lor. Dacă refuză să coopereze, sunt buni de plată cu o amendă de 1.250 de lei. Desigur, Constituția interzice perchezițiile corporale, care sunt permise numai în anumite cazuri care este musai să fie prevăzute de lege și, așa ar trebui să fie regula, numai cu ocazia cercetării de infracțiuni. Intruziunea fiscului în buzunarele cetățenilor, în afara faptului că traversează o graniță pe care nicio lege nu ar trebui să o treacă câtă vreme se respectă libertatea și demnitatea cetățenilor, este degradantă nu numai pentru individ, dar și pentru stat și reprezentanții acestuia. Nu servește cu nimic prestigiului niciunui funcționar fiscal să aibă în fișa postului buzunărirea la modul propriu a contribuabililor. Abilitățile profesionale și abilitările legale ale acestor persoane trebuie și ar fi bine să rămână la nivelul verificărilor și interpretărilor documentelor justificative legale. Fugărirea birnicilor se practica de zapciii pe vremea fanarioților împotriva țăranilor legați de glie. Această formă agravată de robie, deocamdată fiscală, nu ar trebui să își găsească rostul în România de azi sau de mâine.

2. Unul dintre păcatele fundamentele ale unui legiuitor este să se abandoneze tentației de reglementare totală a relațiilor sociale. Realitatea și bunul simț refuză însă împlinirea unei asemenea plăceri vinovate. Întotdeauna vor exista fapte de importanță minoră, mult prea mici pentru a fi luate în seamă din perspectivă juridică. Vulturul nu prinde muște sau, așa cum spuneau romanii, aquila non capit muscas. Nu degeaba acesta este unul dintre adagiile latine care se pomenește în primul an de facultate de drept și pe care ar trebui să și le amintească cei care, cu știință sau cu ignoranță,se apucă de scris pravile.

Noua legislație fiscală încearcă să cuprindă în sfera sa de aplicare nu doar ciubucurile lăsate la restaurant, care probabil că reprezintă sumele cele mai importante din punct de vedere cantitativ care vor fi țintite de luneta fiscului, ci chiar și restul lăsat la supermarket sau la băcănie, care de foarte multe ori nu atinge nici măcar un leu. Costul administrativ la nivelul contribuabilului pentru impozitarea unor astfel de sume ridicole este mult prea ridicat față de foloasele care ar putea fi obținute în mod efectiv de către fisc. Dacă se ține neapărat să se reglementeze bacșișul, era necesar să fie găsite soluții de limitare a obligațiilor fiscale la domeniile de activitate economică în care plățile de acest tip reprezintă valori cât de cât semnificative. Impozitarea oricăror sume, indiferent de mărime, riscă să acopere de penibil atât demersul în sine, pe autorii acestuia, precum și pe cei care sunt chemați să aplice legea.

3. Suspendarea activității agentului economic este o sancțiune extrem de neinspirată și de neprofitabilă nu numai pentru cel sancționat, cât și pentru angajații acestuia, clienții și furnizorii săi, precum și, nu în ultimul rând, pentru stat, care își vede astfel diminuată baza de impunere fiscală. Există cazuri în care sancțiunea suspendării se impune, urmată sau nu de închiderea definitivă a agentului economic, cum ar fi riscurile iminente pentru sănătatea publică sau deturnarea activității economice în scopul săvârșirii de infracțiuni.

În cazul în care problema de nelegalitate este una strictamente financiară, cum este atunci când se vorbește despre neplata taxelor, recuperarea sumelor datorate, eventual cu plata unor amenzi și penalități, ar trebui să fie de ajuns. Închiderea chiar temporară a unei afaceri, oricât de mică, nu face decât să afecteze terțe persoane care nu au nicio culpă. Rolul statului nu este numai cel de portărel care se ocupă de colectarea de impozite, ci și, în cel puțin egală măsură, este cel de a sprijini dezvoltarea activității economice și de a se asigura că prin măsurile pe care le promovează nu se ajunge la reducerea sau suprimarea acesteia în cazurile și în domeniile în care interesul public nu o impune.

O altă problemă legată de acest aspect, de data aceasta pur juridică, este că măsura suspendării activității nu beneficiază de o posibilitate de contestare efectivă în justiție. Reglementarea generală în materie de contravenții (O.G. nr. 2/2001) dispune că introducerea unei contestații suspendă executarea sancțiunii contravenționale. Problema este că de cele mai multe ori, așa cum o arată și practica, sancțiunea suspendării activității are efect imediat, de la momentul redactării procesului-verbal și predării acestuia către contravenient. Agentul economic, deși are de la lege un termen de regulă de 15 zile pentru a introduce o contestație în justiție, pur și simplu nu are la dispoziție timp suficient pentru a ajunge la timp cu contestația la judecătorie, în scopul de a se putea prevala de efectul suspensiv al plângerii formulate. Chiar dacă el va avea câștig de cauză și va demonstra, după mai bine de un an de procese, că sancțiunea care i-a fost aplicată era nelegală, suspendarea activității și-a produs deja efectele și ea nu mai poate fi reparată în niciun fel.

4. Sancțiunile prevăzute pentru încălcarea legii trebuie să fie proporționale cu gravitatea faptei. Din nou, o cere Constituția, care dispune că limitările unor drepturi constituționale trebuie să fie restrânse la ceea ce este necesar într-o societate democratică. Din nou, lucrurile stau altfel în cazul reglementării bacșișului. Dacă, de exemplu, un salariat ar avea asupra sa bani nedeclarați în valoare de 350 lei, se prezumă că aceștia reprezintă bacșiș nefiscalizat, iar sancțiunile vor include în principiu confiscarea sumei, o amendă de 3.000 lei pentru deținerea de sume de bani „nejustificate” și o altă amendă pentru neemiterea de bonuri fiscale pentru bacșiș, care poate ajunge până la 17.000 lei. Cu alte cuvinte, pentru un prejudiciu fiscal de circa 50 lei (cam atât reprezintă 16% din cei 350 lei), fiscul aplică sancțiuni în valoare de circa 20.000 lei, respectiv de circa 400 de ori mai mari decât paguba pretinsă (care, atenție, poate să nu fie reală; pot fi multe motive, în afara primirii de bacșiș nefiscalizat, pentru care un salariat poate avea bani în plus în buzunar).

Chestiunea este gravă din mai multe privințe. Întâi, avem de a face cu un privilegiu extraordinar pe care și-l preconstituie fiscul. Un creditor privat care încearcă să-și recupereze banii nu are dreptul decât la suma care reprezintă valoarea nominală a creanței, la care se pot adăuga dobânzi de întârziere. În niciun caz, cu excepția celor care frizează absurdul, nu se poate ajunge la o plată care reprezintă de 400 de ori valoarea inițială a creanței. Aceasta ar fi o spoliere a debitorului și nu manifestarea unui interes legitim din partea creditorului.

Doi, egalitatea tuturor în fața legii nu pare să fie un principiu asimilat de fisc, ci mai degrabă un fleac. Recuperarea unei creanțe de la orice instituție a statului este o bătaie de cap de multe ori fără remediu pentru creditorii privați care, în esență, se află la mila ordonatorilor de credite bugetare. În niciun caz, statul nu va accepta să achite penalități care să multiplice suma datorată de câteva zeci sau sute de ori (și nici nu cred că ar trebui să o facă, dar regula ar trebui să fie valabilă pentru toată lumea).

Trei, sancțiunile disproporționate față de gravitatea acțiunilor care se vor pedepsite sunt ele însele o sursă de corupție și o modalitate de subordonare a cetățeanului de către reprezentanții autorității publice. Din păcate, este bine-cunoscută din practică tipologia funcționarului care se prezintă în acțiuni de control nu în scopul de a efectua verificări legitime, ci pentru a inventa diverse nelegalități, în scopul de a obține un ciubuc. Legile proaste, neclare și sancțiunile excesive sunt o mană cerească pentru astfel de personaje.

5. Justiția trebuie să aibă întotdeauna șansa de a repara abuzurile și nedreptatea. Aceasta este însă o veste care nu pare să fi ajuns la cei care au scris noua reglementare, care, pentru a evita aplicarea măsurii suspendării activității agentului economic, oferă celui urmărit de fisc posibilitatea achitării unei sume care reprezintă de zece ori amenda aplicată.

În cazul în care cel sancționat contestă totuși sancțiunea și are câștig de cauză, atunci legea dispune că suma respectivă nu i se restituie. Trebuie să recunoaștem: dacă ne-am imagina o scară Mercalli a neconstituționalității, prevederea respectivă ar merita o rară sau mai degrabă unică notă 20, una dintre cele depline expresii ale perfecțiunii pe care o poate atinge iraționalul legislativ.

Cornel Popa

Cornel Popa

Este un aspect esențial a ceea ce înseamnă legalitate că un act juridic abuziv nu poate produce efecte juridice de niciun fel și că vinovatul nu are dreptul la roadele produse de conduita sa ilicită. Dacă o sancțiune este neîntemeiată, atunci statul trebuie să restituie toți banii încasați, să plătească dobândă, cheltuieli de judecată și, într-o lume civilizată, să prezinte scuze pentru deranjul celui vătămat și să ia măsuri pentru ca abuzul să nu se mai repete. Dorim prea mult?

Avocat Cornel Popa
Partner
ȚUCA ZBÂRCEA ȘI ASOCIAȚII

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate