Bazil Oglindă: Clauze neuzuale în reglementarea Noului Cod Civil român – provocare pentru jurisprudență și doctrină
19 mai 2015 | Ioana-Bianca TOFAN
Lector univ. dr. Bazil Oglindă a publicat, în revista Pandectele Române nr. 3/2015, articolul intitulat „Clauze neuzuale în reglementarea Noului Cod Civil român – provocare pentru jurisprudență și doctrină”.
Instituția clauzelor neuzuale este reglementată de Noul cod civil în art. 1203, iar prin acestea înțelegem acea specie de clauze standard care reprezintă derogări importante de la regulile dreptului comun.
În ceea ce privește condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 1203, trebuie analizate situațiile premise. Astfel, prima situație premisă arată că pentru a se aplica dispozițiile art. 1203 trebuie să ne găsim în prezența unor clauze standard.
Legiuitorul stabilește două condiții pentru ca o clauză să fie calificată drept standard, respectiv să existe niște clauze cuprinse într-un document separat, anterior încheierii contractului și care să se găsească la una dintre părți și respectivele clauze să nu fi făcut obiectul unei negocieri cu cealaltă parte. De fiecare dată când ne aflăm în situația unei clauze standard, aceasta va produce efecte fără a fi necesară acceptarea sa în mod expres, în scris, atât timp cât respectiva clauză nu face parte din cele enumerate la art. 1203 C. civ.
A doua situație premisă prevede două ipoteze. Prima ipoteză prevede clauzele standard care limitează răspunderea unei părți, oferă dreptul de a denunța unilateral contractul ori de a suspenda executarea obligațiilor, sunt clauze neuzuale numai în condițiile în care aceste beneficii sunt oferite celui care propune clauza. Dacă dreptul este stipulat în favoarea altuia decât cel care propune clauza, aceasta nu necesită o acceptare expresă, în scris, pentru a produce efecte, râmând o clauză standard operabilă fără necesitatea de a fi acceptată expres și în scris.
A doua ipoteză prevede clauzele standard care prevăd decăderea din dreptul ori beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepții, restrângerea libertății de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauzele compromisorii, derogări privind competența instanțelor judecătorești, care nu vor fi catalogate drept clauze neuzuale dacă sunt stipulate în detrimentul părții care le opune.
Dacă și numai dacă sunt îndeplinite cele două situații premise se va pune problema existenței unei clauze neuzuale în sensul art. 1203 C. civ. și prin urmare numai în astfel de situații se pune problema respectării condiției cu privire la acceptarea în mod expres și în scris de către cealaltă parte.
Sub aspectul efectelor unei asemenea clauze neuzuale, în măsura în care este acceptat în mod expres de către cealaltă parte, aceasta va produce efecte ca orice clauză valabilă existentă într-un contract. În măsura în care nu este acceptată expres, o clauză neuzuală nu va produce niciun efect, aceasta fiind considerată nescrisă.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro