Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Curtea de Apel Alba Iulia. Soluționarea dosarului privind procesul unui deputat împotriva ANI
19.05.2015 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

Curtea de Apel Alba Iulia a dat publicității luni, 18 mai 2015, un comunicat cu privire la soluţionarea dosarului cunoscut opiniei publice ca „procesul deputatului Resmeriţă împotriva A.N.I.”

Comunicatul integral:

Vineri, 15 mai 2015, în dosarul nr. 79/57/2015, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Cornel Cristian Resmeriţă împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate având ca obiect anularea raportului de evaluare nr. 995/G/II/12.01.2015 întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul A.N.I., sub aspectul conflictului de interese de natură administrativă.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, competenţa soluţionării recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Considerentele care au stat la baza acestei sentinţe vor putea fi făcute publice după ce hotărârea va fi motivată.

Alte date privind soluţionarea dosarului:

Dosarul nr. 79/57/2015 ce s-a aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia a avut ca obiect soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul Cornel Cristian Resmeriţă, deputat în Parlamentul României, prin care acesta a solicitat:
– anularea raportului de evaluare nr. 995/G/II/12.01.2015 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate – Inspecţia de Integritate, prin care s-a constatat că Cornel Cristian Resmeriţă, deputat în Parlamentul României, nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese, a încheiat contractul civil nr. 529/2009, prin care fratele său, Lucian Marius Resmeriţă, a fost angajat  în funcţia de consilier în cadrul Biroului parlamentar nr. 275 din localitatea Vulcan, Judeţul Hunedoara.

Conţinutul dispozitivului sentinţei Curţii de Apel Alba Iulia  din 15 mai 2015:

„Respinge, ca rămasă fără obiect, excepţia inadmisibilităţii parţiale a acţiunii, invocată de pârâtă.

Respinge, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Cornel Cristian Resmeriţă împotriva pârâtei Agenţia Naţională de Integritate, cu sediul în Bucureşti, având ca obiect anularea Raportului de Evaluare nr. 995/G/II din 12 ianuarie 2015, întocmit de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 15 mai 2015.”

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti