Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
 
14 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

ICCJ. Încălcarea principiului priorității dreptului comunitar. Cerere de revizuire admisă
20.05.2015 | Corina CIOROABĂ


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că se impune admiterea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care a fost invocată încălcarea dreptului Uniunii Europene, ca urmare a pronunțării, ulterior deciziei atacate cu revizuire, a hotărârii CJUE în cauza C-257/11, Gran Via Moinești. În speță, litigiul soluționat prin decizie irevocabilă a vizat, printre altele, refuzul recunoașterii dreptului de deducere a TVA aferentă achiziționării unor construcții demolate în scopul derulării unui proiect imobiliar. Înalta Curte a reținut că, în conformitate cu interpretarea pe care CJUE a dat-o art. 167, 168 și 185 din Directiva nr. 2006/112/ CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, o societate care a achiziționat o suprafață de teren și construcții edificate pe acest teren, în vederea demolării acestor construcții și a realizării unui complex rezidențial pe suprafața de teren respectivă, are dreptul de a deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziționării construcțiilor. Prin urmare, Înalta Curte a admis cererea de revizuire și a schimbat decizia atacată, în sensul că a anulat parțial actele administrative fiscale atacate, în ceea ce privește suma reprezentând TVA neacceptată la deducere și majorările aferente acesteia. (Decizia nr. 6394 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Secţia de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect revizuire)

Corina Cioroabă

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 14 de comentarii cu privire la articolul “ICCJ. Încălcarea principiului priorității dreptului comunitar. Cerere de revizuire admisă”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    O bucurie să citesc prioritate și nu supremație. Mulțumesc

    • Corin SUTA spune:

      De ce ar fi gresit „suprematie”?

      • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

        Pentru că în temeiul conflictului cu dreptul UE, instanța de drept comun (ÎCCJ) nu are dreptul să invalideze norma de drept internă contrară, ci doar să o lase inaplicată – ea continuând să producă efecte în restul situațiilor de drept care nu se află în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.

      • Corin SUTA spune:

        Pai si care politie a conceptelor juridice a stabilit ca suprematia tine de (i) controlul de validitate in abstracto a unor norme care (ii) nu intra ratione materiae in sfera de aplicare a dreptului UE? P.Craig (veteranul de la Oxford univ.) sau R.Schutze (noul poster-boy al EU law) folosesc „supremacy of EU law” in hiper-notoriile handbook-uri de drept UE.

        „Supremacy”/suprematia – sigur, in cazul in care nu sunt quelques faux amis de traducteur – presupune doar o relatie ierarhica intre norme care -spun manualele de dr UE- isi are izvorul intr-un principiu de drept UE. Configurati a& exercitarea competentelor ICCJ la care va referiti dvs. sunt chestiuni de drept intern quasi-irelevante, atata timp cat ierarhia drept UE > drept national e respectata. Nu sunteti de acord? 🙂

        • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

          Nu prea înțeleg argumentele avansate.

          Doar pentru că (încerci să) respecți o ierarhie (relativă) dar fără a avea drept de invalidare a normei naționale contrare dreptului UE, nu înseamnă că ai supremație.

          Iar 2, există țări în UE unde supremația dreptului UE este consacrată la nivelul Constituției. Noi nu avem o astfel de consacrare. De altfel, în România avem Supremația Constituției și aplicarea prioritară a dreptului Uniunii (art. 148). Nu supremația dreptului Uniunii.

          De aceea spuneam că numai dacă ÎCCJ ar putea invalida o normă de drept intern pe motiv că este contrară dreptului UE, doar atunci am avea supremația dreptului Uniunii. Altfel, nu.

          Deci de ce să trezim în mintea juriștilor o iluzie prin folosirea unui cuvânt atât de puternic precum supremația, și mai ales că toate celelalte versiuni lingvistice vorbesc de aplicare prioritară?

        • Corin SUTA spune:

          Incerc atunci sa fiu mai clar: in Costa, CJCE a lamurit doar chestiunea legata de raportul dintre normele UE si normele interne ale statelor membre, nu ce si cum trebuie sa faca ICCJ. Principiul suprematiei dr UE nu are legatura cu ce face ICCJ pt ca nu stabilesc constitutiile sau legislatiile statelor membre ce ar trebui sa presupuna principiile dreptului UE.

          Ideea sugerata de comentariul dvs. – cum ca ar exista doua principii distincte de dr.UE, unul al prioritatii dr.UE si unul al suprematiei dr. UE, care se aplica diferentiat in functie de tipul de control pe care il pot face diverse instante nationale sau in functie de ce traznai spune fiecare dintre constitutiile statelor membre – e evident falsa. Suprematia dr.UE nu vine la pachet cu un tip anume de judicial review, e o confuzie aici.

          • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

            Eu nu înțeleg de ce considerați dumneavoastră că am avea supremație – adică de unde plecați de la această dogmă.

            În Costa, Curtea de Justiție nu a vorbit despre supremația dreptului UE. Niciunde Curtea de Justiție nu vorbește despre supremația dreptului UE. E doar eroarea unor traducători din România. Iar acolo unde versiunile oficiale nu corespund, câștigă versiunea majoritară (jurisprudența constantă a Curții cu privire la acest aspect)

            Apoi, supremația dreptului UE nu o avem menționată nici măcar în Constituția României.

            Deci eu nu știu de ce spuneți dumneavoastră că ar exista undeva scrisă – în ordinea de drept internă din România, sau în ordinea de drept a Uniunii – supremația dreptului UE.

            Acum, despre supremația de facto a dreptului UE, aceasta să zicem că ar fi – dar este doar din punctul de vedere al dreptului UE și doar o supremație naturală și nu perfectă (mutatis mutandis față de obligațiile naturale/perfecte).

            De ce nu este perfectă? Pentru că nu avem acel control de invaliditate a normelor naționale contrare dreptului UE (care cică e de facto suprem).

            Această situație pe care dumneavoastră o avansați, de rupere a ideei de supremație de ideea de control al normei (raportat la norma care este supremă), îmi amintește de situația din Franța când aveau Supremația Constituției dar nu aveau control de constituționalitate – adică aveau o supremație doar pe hârtie, Constituția fiind doar o barieră de hârtie din moment ce nimeni nu controla dacă ea este și de facto respectată de legislația emisă de Parlamentul francez.

            Într-o astfel de situație, dacă acceptăm această teză, eu nu înțeleg la ce servește această noțiune de supremație dacă în practică nu poți invalida norma contrară normei supreme, i.e. invalidarea normei interne atunci când ea este stabilită a fi contrară dreptului UE.

            DAR, chiar dacă am admite această supremație naturală unilaterală (adică doar dinspre UE – curțile constituționale naționale neadmițând supremația naturală a dreptului UE decât eventual față de normele de drept intern inferioare Constituției (zic eventual pentru că în România acest lucru nu se întâmplă, pe când în alte state membre, da), am mai constata că această supremație normativă mai este și parțială, și deci nu o supremație normativă totală – și asta deoarece se aplică doar în domeniul dreptului UE – domeniu diferit de domeniul național de acțiune al normelor interne/Constituției.

            Prin urmare, am avea o supremație naturală unilaterală inferioară constituțiilor naționale și parțială – și asta într-o ordine de drept care, pe de altă parte, consacră în același timp, expressis verbis, supremația Constituției.

            Apoi, această supremație naturală unilaterală parțială ar mai fi și doar cu efect inter partes, neproducând efect erga omnes. De altfel, Curtea de Justiție, în principiu, lasă instanțele naționale să spună dacă o normă internă este sau nu conformă cu dreptul UE – norma internă fiind eventual înlăturată de la aplicare dar doar în litigiul supus judecății (atât cere dreptul UE). Zic în principiu pentru că sunt și excepții, dar excepțiile întăresc regula menționată mai sus.

            Iar această supremație naturală unilaterală parțială și cu efect inter partes a dreptului Uniunii poartă numele – în ordinea de drept internă a României – de aplicare prioritară a dreptului Uniunii.

            În concluzie, să zicem că admit noțiunea de supremație a dreptului UE doar dacă această noțiune mai este însoțită de mai multe adjective calificative. Dar niciodată fără adjectivele aferente.

            Într-o ordine de drept nu poți să ai două supremații absolute – adică fără nicio calificare suplimentară pentru niciuna dintre ele. Ca punct final, propun ca, dacă adoptați noțiunea de supremație a dreptului UE, să o ștergeți pe cea de supremație a Constituției, sau măcar să militați pentru introducerea unei dispoziții în Constituția României care să fie precum cea din Irlanda conținută la articolul 29 alin. (6):

            6° No provision of this Constitution invalidates laws enacted, acts done or measures adopted by the State, before, on or after the entry into force of the Treaty of Lisbon, that are necessitated by the obligations of membership of the European Union referred to in subsection 5° (…)

            MMB

          • Corin SUTA spune:

            Nu e nicio dogma si nu e nicio greseala romaneasca de traducere. Dupa cum va spuneam, termenul de „suprematie” este folosit frecvent in mediul academic (vezi textbook-ul de la Oxford Univ.Press, sau dati un simplu google – expresia e folosita in literatura juridica de prima mana) si cateodata si in jurisprudenta unor instante nationale respectabile. Termenului i-a fost atribuit sensul ierarhiei normative stabilite de CJCE in Costa. Dvs. aveti o intelegere foarte… personala a conceptului de suprematie, care nu e impartasita practic de nimeni. Asta e doar una dintre problemele pe care mi se pare ca le are comentariul dvs.

            O alta problema ar fi faptul ca intelegerea dvs. a conceptului de suprematie a dr.UE e un non-sens, in principal pentru ca definiti un principiu de dr.UE in termeni de drept national, facand un amalgam care, in mod oarecum ironic, infrange chiar distinctia elementara pe care o presupune acest principiu.

            Bineinteles ca suprematia nu implica un tip anume de control al normelor de catre un organ judiciar. Costa nu impune statelor membre decat obligatia de a asigura efectivitatea acestui principiu, CJCE nu are competenta de a dicta statelor cum sa-si organizeze sistemul judiciar.

            Oricum, daca ar fi sa facem putina istorie a acestei notiuni, suprematia e un principiu al constitutionalismului modern, care exista initial separat de principiul controlului judiciar al normelor. De ex. Constitutia SUA avea un principiu al suprematiei constitutiei – vezi „supremacy clause” – inainte sa se stie daca va exista/cum va arata „judicial review”. De fapt, in celebra Madison v. Marbury, suprematia a fost una dintre premisele de la care a pornit motivarea Curtii Supreme a SUA prin care s-a stabilit ce inseamna „judicial review”. Mai mult, in SUA controlul de constitutionalitate e si unul in abstracto si unul in concreto (adica fara invalidarea normei neconforme), in toate cazurile „supremacy clause” ramanand singura aplicabila. A propos, si Craig si Schutze sunt constitutionalisti la origini, sunt toba de carte si stiu toate istoriile astea foarte bine. Nu cred ca e vorba de ignoranta sau de abuz de vocabular aici.

          • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

            Știu ce scrie mediul academic. Și prof. Weiler tot supremație folosește dar pune supremație între ghilimele și are grijă să specifice că este doar din partea Curții de Justiție/dreptului UE.

            Apoi, dacă este pe așa, propun să preluăm în actele instanțelor vocabularul doctrinei și să ignorăm versiunile oficiale majoritare ale deciziilor CJUE care vorbesc de aplicare prioritară.

            În plus, francezii, doctrinari și nedoctrinari, arată tot timpul diferența dintre supremație și aplicare prioritară.

            Cât despre America, voila. Au folosit noțiunea de supremație fix pentru a da naștere la controlul de invalidare. Dar nu s-au uitat la ea și au zis ce frumoasă este, și nu ne mai trebuie control de invalidare atașat.

            Instituția supremației există pentru a rezolva conflicte între norme care se află într-o aceeași ierarhie normativă. Când normele UE sunt preluate în ordinea de drept românească, ele nu sunt supreme decât natural și doar față de actele legislative inferioare Constituției.

            Mi-ar fi plăcut de asemenea dacă dialogul se purta fără atacuri ascunse și arătarea faptului că DOAR EU aș avea o astfel de înțelegere a supramției după ce mă trimiserăți puțin la prof. Craig. Poate pe viitor,

          • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

            Adică mi-ar fi plăcut dacă dialogul se purta doar pe argumente din texte juridice/decizii, fără apelarea la doctrină. Pentru că în doctrină, găsim păreri și pro și contra, iar eu puteam să vă spun despre un articol cu titlul Supremacy or Primacy of EU Law – (Why) Does it Matter? – dar la ce bun?

            Doctrinarii de specialitate se contrazic mai abitir decât ne-am contrazis noi.

          • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

            Revin pentru că găsii un argument de autoritate, din întâmplare, într-o carte, și care arată de ce supremația unei norme este legată fix de controlul de conformitate/de invalidare – și în care se trimite și la Marbury-ul american:

            Si l’on considère que la supériorité d’une norme sur une autre n’est rien que la possibilité d’annuler la seconde en cas de contradiction avec la première, on ne peut déduire cette possibilité d’annulation de la supériorité de la première norme, puisque c’est au contraire la possibilité de l’annulation qui fera naitre la supériorité. La supériorité de la constitution américaine sur la loi est bien réelle, mais elle n’est pas antérieure a Marbury. Elle est produite par la cour. De même, la suprématie du preambule de la constitution de 1958 sur la loi ordinaire résulte de la decision de 1971 “liberté d’association” et ne peut donc la justifier.

            Deci se nimeri să mă potrivesc în gândire cu Michel Troper, Droit constitutionnel et theorie générale de l’Etat, în Traité international de droit constitutionnel, Dalloz, 2012, tom. I, p. 221.

          • Corin SUTA spune:

            Am citit „Supremacy or Primacy of EU Law […]” recomandat de dvs. Practic ce spune Avbelj e ca suprematia poate sa insemne atat control de validitate/hierarchical model cat si neaplicare/conditionally hierarchical model (p.748). Distinctia dintre suprematie si prioritate (primacy) nu e una de control de validitate ci una care tine de tipul de raport intre normele UE si normele nationale (ierharhic-vertical sau ‘heterarhic’-orizontal).

            Articolul spune ca un numar destul de mare de comentatori folosesc exclusiv „suprematie”, majoritatea covarsitoare folosesc suprematie/prioritate intersanjabil, iar autorii care folosesc prioritate sunt in minoritate (p. 744). Nu stiu pe ce se bazeaza articolul cand afirma asta, dar mi s-ar parea bizar sa il invocam in sprijinul ideii ca termenul „suprematie” ar fi gresit strict in termeni de uz (deci nu ca notiune). In plus, in articol sunt amintite hotarari ale CJUE unde e folosit in mod explicit termenul de suprematie (de ex. C-34/73 para.15 sau C-14/68 para.5). Nu am facut un studiu in legatura cu vocabularul instantelor nationale, dar de pilda House of Lords in R v Secretary for Transport, ex. p Factortame LTD, foloseste explicit „suprematie” in contextul „neaplicarii” unei norme neconforme cu dr. UE si sistemul de drept britanic a supravietuit.

            Nu sunt foarte impresionat de articol, are parti foarte bune dar are si erori si in general concluzia (argumentele pt „modelul heterarhic”) reinventeaza apa calda – pt ceva foarte asemanator vezi de ex. R.Phelan „Revolt or Revolution [..]” din ’97 si pt o critica f buna vezi N.MacCormick „Juridical Pluralism and the Risk of Constitutional Conflict” – in „Questioning Sovereignty […]”. In fine, nu mi se pare ca articolul sustine intelegerea dvs. despre suprematie si nici ca utilizarea acestui termen e gresita. Interesant insa, Avbelj sustine ca „supremacy clause” din constitutiile federale si modelul american este intr-un fel sau altul o sursa de inspiratie pt „suprematia” din dr. UE.

            Dar a propos de SUA, eu cred ca M.Troper se inseala catastrofal. Chestiunea cu intelegerea lui „supremacy clause” era lamurita inca de pe vremea polemicilor intre federalisti si anti-federalisti si a fost aplicata inainte de Marbury v Madison (vezi Ware v Hylton 1796). Nu numai ca suprematia, teoretic vorbind, nu implica control judiciar de validitate (conceptele sunt analitic vorbind distincte), dar mai mult, nu e nici macar o fatalitate empirica, asa cum incercati dvs. sa o portretizati.

            Comentariile dvs. despre evolutiile „inevitabile” ale dr. constitutional in SUA sunt frivole pt ca ignora magnitudinea controverselor din viata politica si academica americana, legate de suprematia intepretarii judiciare si de pozitia Curtii Supreme in sistemul politic american. Cititi corespondenta presedintelui Thomas Jefferson cu William Charles Darvis, cititi adresarea inaugurala a lui Abraham Lincoln legata de cauza Scott Dred (hotarare anulata prin amendament constitutional), cititi adresarea lui Franklin Roosevelt in fata congresului american in legatura cu chestiunea invalidarii legislatiei „New Deal”, cititi pozitii notorii ale unor figuri din partidul democratic de ex. Daniel Patrick Moynihan (senator, figura autoritativa in partidul dem.) -„What to do when the Supreme Court is Wrong?” sau voci din aripa mai „fringe” a partidului republican – vezi Newt Gringrich „I would ignore Supreme Court as president” (Guardian), cititi controversele din mediul academic -vezi Frederick Schauer sau Larry Alexander vs. Mark Tushnet/Michael Stokes Paulsen. Nu era deloc necesar ca „supremacy clause” sa vina la pachet cu un control judiciar de validitate a normelor (cum de altfel nu e intotdeauna cazul nici azi in SUA). Ce faceti dvs e o rationalizare a posteriori a unor evolutii istoric-contingente ale sistemului de drept american.

            In fine, eu am ramas inca neconvins ca e musai sa fie folosit termenul „prioritate” (foarte corect de altfel) in favoarea termenului de „suprematie”, iar, ca sa nu las unele lucruri neclare, adversitatea mea e una amicala si relativ la argumentele, nu la persoana dvs.

            Va multumesc pentru referinte si pentru comentarii.

          • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

            Adversitatea puteați să o aveți și la persoana mea, pentru că nu conta oricum pentru puterea și forța argumentelor cu privire la supremația dreptului Uniunii versus aplicarea prioritară a acestuia.

            M-a deranjat faptul că încercaserăți să introduceți erori logice în argumentare, iar introducerea lor duce la pierderea calității dialogului. Consider că este irelevant dacă sunt sau nu singura care are o astfel de înțelegere a noțiunii de supremație, plus că este oricum prea pripit să se afirme că aș fi singura, – asta însemnând că ați fi citit tot ce s-a scris pe acest aspect – dar asta nu poate fi cazul, inclusiv în această eră a tehnologiei și a digitalizării.

            Și oricum era irelevant dacă eram în minoritate sau în majoritate. De altfel, de aceea există și dreptul constituțional. Să nu avem tirania majorității ce riscă să se afle în eroare.

            Curtea de Justiție nu va utiliza niciodată în versiunea sa în limba franceză (sau în limba engleză) noțiunea de supremație. Nu va spune niciodată supremație. De ce? Pentru că deja Tribunalul Constituțional din Polonia verifica dacă un regulament UE este în conformitate cu a lui Constituție din Polonia. Și pentru că cel mai probabil Curtea Constituțională din Cehia va declara o astfel de decizie a Curții de Justiție ca fiind ultra vires (avem deja caz).

            Deci supremație a dreptului Uniunii la nivel național – fără adăugarea de adjective (vreo 4-5) calificative/de circumstanțiere – nu există, și șansele sunt foarte, foarte mari să nu existe niciodată.

            Numai bine și mi-a făcut plăcere să dialogăm,

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Dar nu e o bucurie să aflu că e vorba de drept comunitar și nu de dreptul Uniunii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate