Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

PCA Oradea. Luare de mită. Reţinere, control judiciar și arestare preventivă
20.05.2015 | Mădălina MIHALCEA, Georgiana-Camelia LUCIU, Mădălina MIHALCEA

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

PCA Oradea. Luare de mită. Reţinere, control judiciar și arestare preventivă.

Într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor fapte de corupţie de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta – Biroul de ordine publică, procurori ai Secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea au dispus, în data de 18 mai 2015, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor: C. D., K. C. S., I. M. V., P. M. D. şi R. N. S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

La aceeaşi dată, inculpaţii au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă, cerere care a fost admisă pentru inculpaţii C. D., K. C. S., I. M. V. şi R. N. S., pe numele cărora au fost emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Faţă de inculpatul P. M. D. a fost dispusă măsura controlului judiciar, procurorii formulând contestaţie împotriva încheierii.

Din probatoriul administrat, până la acest moment al urmăririi penale, a reieşit faptul că, în perioada 2012 – martie 2015, inculpaţii, în calitate de agenţi de poliţie, au pretins şi primit diferite sume de bani în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu. De asemenea, a rezultat existenţa unei practici a inculpaţilor, în sensul pretinderii şi primirii unor sume de bani (cuprinse între 100 şi 300 de euro) de la unii conducători auto ce tranzitau municipiul Salonta, în special de la cetăţeni străini, pentru a nu constata diverse contravenţii de la normele rutiere, respectiv depăşirea vitezei legale, neoprirea la trecerea la nivel de cale ferată etc.

În aceeaşi zi, pe baza autorizaţiei emise de Tribunalul Bihor, lucrători de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Bihor şi Serviciul Judeţean Arad, cu sprijinul unei echipe a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor, sub coordonarea procurorului, au efectuat percheziţii la sediul unei instituţii publice din municipiul Salonta şi la domiciliile celor cinci inculpaţi.

În documentarea activităţii infracţionale, lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Bihor au efectuat activităţi de cercetare penală, cu sprijinul SJA Bacău, SJA Cluj, SJA Harghita, SJA Sibiu şi SJA Suceava. De asemenea, procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii şi al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Bihor.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

:: sursa: www.mpublic.ro

Georgiana-Camelia LUCIU
Mădălina MIHALCEA

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti