Secţiuni » Arii de practică » Business » Insolvenţă
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti

Vot pentru Legea privind procedura insolvenței persoanelor fizice


21 mai 2015 | Marcela COMȘA

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night

* a se vedea și dezbaterea Insolvența persoanei fizice, locul unde partenerul debitorului este înrudit cu creditorul [DEZBATERI.JURIDICE]

După cum se știe, s-a votat în Camera Deputaților proiectul de Lege privind procedura insolvenței persoanelor fizice. Actul normativ vizează consumatorii, deci persoanele fizice care nu exercită activități economice ca profesioniști, așa cum sunt aceștia definiți de art. 3 din Codul civil.

Încă din 2009, au fost mai multe proiecte pe această temă, dar datorită clauzei de abținere inclusă în Memorandumul încheiat cu FMI și BM, acestea nu au fost discutate și susținute. S-a primit la ultimele negocieri undă verde pentru un proiect în acest domeniu, datorită argumentelor aduse, atât de natură socială și economică, cât și față de trimiterile la dreptul altor state membre ale UE care, în majoritatea lor, au o astfel de legislație.

Proiectul actual a fost depus în primăvara anului trecut de un grup de parlamentari. Prima dată când am văzut proiectul, mi-am spus că e o idee bună să avem o astfel de lege, dar am făcut o serie de observații. Punctul de vedere al Guvernului a fost favorabil, dar cu preluarea observațiilor făcute de echipa MJ. Acestea au fost consistente. La Senat, proiectul s-a aprobat tacit fără modificări. Acum, în urma amendamentelor aduse în Comisia Juridică din Camera Deputaților, reglementarea s-a îmbunătățit considerabil, apreciez eu. S-a dorit să fie o lege bună care să-și atingă scopul și să poată fi aplicată.

Scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru redresarea situației financiare a debitorului persoană fizică, de bună-credință, acoperirea într-o măsură cât mai mare a pasivului acestuia și descărcarea de datorii. S-a urmărit o protecție a debitorului aflat într-o situație financiară dificilă, dar și un tratament echitabil pentru creditori.

De fapt, toți cei care vor accesa această procedură, debitori persoane fizice, trebuie să înțeleagă că, pentru a beneficia de scutirea la plată a datoriilor rămase la finalul procedurii, trebuie să se supună la anumite restricții și să respecte anumite reguli clar impuse de lege. Doar debitorii de bună credință pot să intre într-o astfel de procedură și orice comportament fraudulos va conduce la excluderea din procedură cu consecința reactivării tuturor datoriilor inclusiv dobânzi și penalități.

Formele procedurii de insolvență reglementate de proiectul de lege sunt:
1. procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor;
2. procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active;
3. procedura simplificată (accelerată) de insolvență.

Ultima formă de procedură este strict pentru cei care nu mai au capacitate de muncă – pensionari de vârstă, deci peste 65 ani, bolnavi încadrați în grade de handicap sau pensie de boală și s-a dorit a fi o formă de protecție socială.

Procedura de insolvență pe bază de plan este concepută ca o procedură administrativă ce se va desfășura sub supravegherea/controlul unei Comisii de insolvență organizată la nivelul fiecărui județ, formată din reprezentanți ai ANPC, Ministerului Muncii și Protecției sociale și Ministerului Finanțelor Publice. Doar aspectele litigioase vor ajunge la instanță.

Procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active se aplică debitorilor a căror situație financiară este iremediabil compromisă. Acestora li se valorifică bunurile (cu excepția celor neurmăribile) în cadrul procedurii colective pentru a se putea acoperi o parte cât mai mare din pasiv.

Aceste proceduri sunt de competența de primă instanță a judecătoriei. Pentru apel e competent tribunalul. Pentru a se opta pentru judecătorie s-a avut în vedere faptul că procedura se aplică persoanelor fizice consumatori, aflați într-o situație financiară precară și aceștia trebuie să fie mai aproape de domiciliu, să fie cheltuieli mai reduse, dar și faptul că judecătoriile au și acum în competență contestațiile la executarea silită, acțiunile în pretenții de valoare redusă, partajele etc.

Au fost discuții serioase față de reglementarea competenței instanțelor, dosarul unic, regularizarea cererilor, aspecte ce țin de organizarea instanțelor. S-a optat pentru completuri specializate în procedura insolvenței persoanelor fizice la judecătorie cu apel la tribunal – secția civilă, dar care soluționează și cauzele de insolvență pe Legea nr. 85/2014. Pentru procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor se repartizează dosarul prima dată aleatoriu, apoi se soluționează cererile/acțiunile următoare de același judecător care cunoaște cât de cât ce s-a întâmplat în procedura respectivului debitor. S-a considerat că s-ar îngreuna activitatea judecătorilor dacă de fiecare dată s-ar repartiza dosarul la un alt complet.

S-au exceptat cererile din această procedură, față de specificul ei, de la procedura de regularizare prevăzută de Codul de procedură civilă.

S-au stabilit reguli clare de deschidere a procedurii, actele/documentele ce se impune a fi depuse de debitor și obligațiile acestuia pe tot parcursul procedurii și o perioadă după închiderea ei pentru a beneficia de descărcarea de datoriile reziduale. Datorită faptului că doar debitorul de bună-credință poate intre într-o astfel de procedură, s-a permis doar debitorului să formuleze cerere de deschidere a procedurii. Creditorii pot apela la formele clasice de executare silită.

Legea este complexă și necesită mult timp pentru studiu și dezbatere. S-a obținut un termen mai lung pentru intrarea în vigoare – 6 luni, pentru ca, în acest interval, să se procedeze la înființarea comisiilor, instruirea celor implicați în procedură, dar și pentru informarea/ educarea potențialilor beneficiari ai actului normativ. Sper să fie până la urmă o lege bună care să răspundă așteptărilor societății, să rezolve problemele celor care, independent de voința lor, nu mai fac față plății datoriilor (a se vedea împrumuturile în franci elvețieni), dar care să poată fi și aplicată și să nu încarce excesiv rolul instanțelor de judecată.

Judecător dr. Marcela Comșa

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică