Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

ICCJ. Recurs în casaţie. Greşita încetare a procesului penal. Aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege. Concurs de infracţiuni. Spor


26 mai 2015 | Paula VÂRBAN

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în situația în care prima instanţă, prin sentinţa pronunţată înainte de 1 februarie 2014, a constatat intervenţia prescripţiei răspunderii penale cu privire la unele dintre infracţiunile concurente săvârşite de inculpat, iar instanţa de apel, prin decizia pronunţată după 1 februarie 2014, a aplicat dispoziţiile noului Cod penal ca lege penală mai favorabilă numai cu privire la infracţiunile pentru care prima instanţă a dispus condamnarea, pe baza principiului non reformatio in pejus, întrucât în cauză au formulat apel numai inculpatul şi partea civilă exclusiv sub aspectul laturii civile, nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din noul Cod de procedură penală referitor la greşita încetare a procesului penal, chiar dacă în raport cu dispoziţiilor noului Cod penal termenele de prescripţie a răspunderii penale nu erau împlinite la data judecării apelului, deoarece pe calea recursului în casaţie, întemeiată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din noul Cod de procedură penală, nu poate fi cenzurată aplicarea principiului non reformatio in pejus şi nici modul în care instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 5 din noul Cod penal.
În ipoteza concursului de infracţiuni, dacă instanţa de apel a adăugat la pedeapsa cea mai grea un spor inferior fracţiei de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite – fracţie prevăzută în art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal – şi, în consecinţă, a aplicat o pedeapsă rezultantă inferioară pedepsei determinate conform art. 39 alin. (1) lit. b) din noul Cod penal, este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul Cod de procedură penală referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege. (Decizia nr. 32/RC din 23 ianuarie 2015 pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect infracțiunea de înșelăciune)

Avocat Paula Vârban

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii