Secţiuni » Arii de practică » Business » Achiziţii publice
Achiziţii publice
DezbateriCărţiProfesionişti

ANRMAP și UCVAP devin Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP)
27.05.2015 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Achiziții publice, C. administrativ, Lege 9
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din data de 26 mai 2015 a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice.

Ordonanța de urgență prevede înființarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, prin preluarea atribuţiilor, activităţii, a posturilor şi a personalului de la Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), de la Unitatea pentru coordonarea şi verificarea achiziţiilor publice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice (UCVAP) şi de la compartimentele de verificare a achiziţiilor publice din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.

Organizarea, funcţionarea, structura organizatorică şi numărul maxim de posturi al ANAP se vor aproba prin hotărâre a Guvernului în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. ANRMAP, UCVAP şi compartimentele de verificare a achiziţiilor publice din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice se vor desființa de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului.

Activitatea ANAP se va exercita atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial.

Principalele obiective ale ANAP sunt elaborarea, promovarea şi implementarea politicii în domeniul achiziţiilor publice, stabilirea şi implementarea sistemului de verificare şi control al aplicării unitare a dispoziţiilor legale şi procedurale în domeniul achiziţiilor publice, precum şi monitorizarea funcţionării eficiente a sistemului de achiziţii publice.

ANAP va fi condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului finanţelor publice. Acesta va fi ajutat de un secretar general, înalt funcţionar public numit în condiţiile legii.

ANAP se substituie în toate drepturile şi obligaţiile decurgând din acte normative, contracte, convenţii, înţelegeri, protocoale, memorandumuri şi acorduri în care ANRMAP, UCVAP şi compartimentele de verificare a achiziţiilor publice din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice sunt părţi la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, inclusiv în litigiile aferente activităţilor acestora.

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti