ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
 
 
Opinii
3 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Scrisoare deschisă către senatorii care cer Președintelui României demiterea a doi înalți magistrați

28.05.2015 | Cristi DANILEȚ

Stimaţi domni senatori,

Întrucât aţi dat publicităţii o scrisoare destinată preşedintelui României în legătură cu un aspect judiciar şi pentru a participa în mod efectiv la dezbaterea publică pe care nu mă îndoiesc că v-aţi dorit-o procedând astfel, înţeleg să îmi exprim punctul de vedere în virtutea îndatoririi mele deontologice de a susţine şi promova statul de drept şi a angajamentului meu de a adopta o poziţie publică fermă atunci când se pune în discuţie orice subiect major de interes public privind justiţia şi mai ales reputaţia magistraţilor.

Ţin să subliniez de la bun început că nu încerc nici pe departe să acopăr o eventualitate disfuncţionalitate a sistemului judiciar, ci consider că demersul meu se impune pentru a lămuri exact opinia publică, dar şi pe dvs, asupra anumitor aspecte invocate.

România este stat democratic, unde funcţionează principiul separaţiei puterilor în stat. Acesta presupune că justiţia trebuie să fie independentă. Şi asta nu ca un privilegiu, ci ca o garanţie pentru cetăţeanul obişnuit că soluţia unui proces nu poate fi influenţată prin intervenţia vreunui politician sau alt gen de imixtiuni. Dvs cunoaşteţi acest principiu şi, odată cu învestirea dvs. în demnitatea de senatori ai României, aţi jurat să îl apăraţi. Ca şi mine, de altfel, la învestirea în funcţia de judecător. Constatând însă că, prin cele conţinute în scrisoarea deschisă prin care dvs. cereţi preşedintelui României să procedeze la ”demiterea sau demisia” a preşedintelui ICCJ şi a procurorului-şef al DNA, demersul dvs ar putea fi interpretat ca o imixtiune în cariera celor doi înalţi magistraţi, cu tot respectul cuvenit vă reamintesc câteva dintre reglementările care privesc atât procedurile judiciare, cât şi cele care privesc cariera magistraţilor.

1. Dvs faceţi referire la o cauză soluţionată recent de o instanţă din ţară prin care o persoană a fost achitată definitiv după ce în cursul procesului fusese arestată preventiv şi:

– Afirmaţi că probele cu privire la existenţa faptei nu au existat niciodată. Or, eu constat din datele publice existente pe portalul instanţelor că motivul achitării nu este nicidecum inexistenţa faptei, ci fie că fapta nu este prevăzută de legea penală, fie că nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege. Dar pentru aceasta trebuie să aşteptăm cu toţii motivarea hotărârii, care încă nu a fost redactată;

– Afimaţi că procedura s-a declanşat în urma unui denunţ calomnios din partea preşedintelui ÎCCJ. Eu aş recomanda mai multă rezervă în stabilirea de către senatori a unor încadrări juridice şi vinovăţii; dacă bănuiţi că un cetăţean al ţării a comis o infracţiune, ar trebui să sesizaţi Parchetul, nu pe Preşedintele ţării. Apoi, este de remarcat încă o dată că această persoană care a formulat sesizarea pentru o faptă de şantaj a acţionat considerându-se victimă a unei infracţiuni, nu ca magistrat; dar dacă consideraţi că el s-a folosit în vreun fel funcţia sa pentru a obţine vreun folos, ar trebui să sesizaţi Inspecţia Judiciară, nu pe Preşedintele ţării;

– Afirmaţi că persoana implicată a fost arestată pe nedrept de către DNA şi în absenţa oricăror garanţii constituţionale. Nu este aşa: în România, cel care arestează este judecătorul, începând cu anul 2003; apoi, arestarea în această cauză a fost verificată şi contestată în faţa mai multor judecători, în cadrul procedurilor judiciare recunoscute de lege drept garanţii pentru inculpat, şi inculpata a avut avocat, aşa cum rezultă de pe acelaşi portal al instanţelor (AICI, AICI, AICI, AICI). Nu ştiu acum dacă în soluţionarea acestei cauze cineva a comis vreo încălcare de lege, respectiv dacă şi cui se poate imputa faptul că inculpata a stat în arest şi ulterior a fost achitată. Dar opinia publică trebuie să cunoască că motivele de arestare sunt diferite de motivele de condamnare şi că este greşit să se creadă că cineva arestat va fi şi condamnat în mod automat, căci în felul acesta ar dispărea rolul procesului. După cum trebuie să se ştie că este posibilă condamnarea la închisoare a unei persoane cercetată în libertate, sau achitarea unei persoane arestate, ceea ce nu implică automat culpa magistratului. Trebuie să se mai ştie că orice persoană arestată nelegal are la îndemână proceduri pentru compensarea bănească a perioadei de arestare nelegală, în anumite condiţii. În orice caz, dacă în cauza de faţă s-a comis vreo încălcare a legii şi dacă există procedură de tragere la răspundere a celor culpabili, voi susţine un astfel de demers.

2. Dvs cereți Preşedintelui ţării să folosească ”instrumente constituţionale şi legale”, precum şi ”autoritatea morală inerentă instituţiei Preşedintelui”, pentru a le înlătura prin demitere sau demisie pe cele două doamne magistrat care ocupă una funcţia de şef al DNA, cealaltă funcţia de preşedinte al ÎCCJ. Domnilor senatori:

– Pe de o parte, cele două doamne nu au vreo culpă în cele petrecute în cauză pentru că: şeful DNA nu a instrumentat dosarul inculpatei, iar preşedintele ICCJ a acţionat ca victimă, nu ca magistrat. Pe de altă parte, demisia este un act unilateral şi ea nu poate fi impusă de cineva, iar  demiterea unui magistrat, ca instituţie juridică, nu există în dreptul nostru;

– Legea prevede expres motivele de revocare a unui magistrat din funcţia de conducere (dacă despre asta e vorba când vorbiţi de ”demitere”). Potrivit art. 53 alin. 6 şi art. 54 alin. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, revocarea din funcţia de conducere se face pentru trei motive: a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condiţiile necesare pentru numirea în funcţia de conducere; b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale; c) în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare. După cum se vede, cazul indicat de dvs nu e prevăzut în lege. Or, Preşedintele ţării nu are instrumentele de a interveni în cariera magistraţilor cu funcţii de conducere de la nivelul de vârf al sistemului, tocmai pentru a se proteja independenţa acestuia chiar faţă de cel care face numirea. Astfel, din conţinutul aceloraşi articole menţionate mai sus, rezultă în mod clar că preşedintele ÎCCJ şi şeful DNA nu pot fi demişi la cererea senatorilor sau la iniţiativa preşedintelui României; mai mult, pentru revocarea şefului DNA este necesar şi avizul CSM;

– Tot Legea nr. 303/2004, în art. 65, prevede expres motivele de eliberare din funcţie a unei persoane din funcţia de magistrat (dacă despre asta e vorba când cereţi Preşedintelui să se folosească de poziţia lui în cadrul CSM pentru a declanşa o anchetă disciplinară pe numele celor două doamne). În legătură cu acest aspect, precizez că Preşedintele ţării nu ocupă vreo poziţie în cadrul CSM ci, potrivit art. 25 din Legea nr. 317/2004 cu privire la Consiliul Superior al Magistaturii, el prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului CSM la care participă. Dar el are dreptul, la fel ca şi dvs de altfel, să sesizeze Inspecţia Judiciară în cazul comiterii de către un magistrat a vreunei abateri disciplinare dintre cele expres prevăzute în art. 99 din Legea nr. 303/2004.

3. Domnilor senatori, împărtăşesc viziunea dvs cu privire la statul de drept, exprimată în scrisoarea deschisă. Mă bucur că în felul acesta vă depărtaţi de poziţiile din anii trecuţi când unii dintre dvs cereaţi înfiinţarea de comisii speciale pentru anchetarea procurorilor sau chiar din acest an, când unii dintre dvs susţineaţi înfiinţarea de comisii speciale pentru activitatea DNA şi ICCJ. Cred că este evident pentru toată lumea că astfel de iniţaitive sunt total contrare principiului ”supremaţiei legii” şi ”separaţiei puterilor în stat”.

M-aş bucura să militaţi pentru acest principiu şi pentru a preveni ca autorităţile locale să adopte reglementări nelegale (cum ar fi cele privind ridicarea de către firme private a autoturismelor parcate nelegal), sau ca Guvernul să adopte ordonanţe neconstituţionale (suntem ţara în situaţie de urgenţă la fiecare trei zile), sau ca Parlamentul să adopte legi contrare reglementărilor UE (cum ar fi cea privind taxa de primă înmatriculare devenită taxă pe poluare şi transformată în timbru de mediu). Dar mai ales, m-aş bucura să susţineţi, la fel de vehement ca acum, acest principiu în faţa colegilor dvs atunci când justiţia instrumentează cauze penale cu parlamentari şi miniştri, care trebuie să îşi facă apărări pe fond în faţa organelor judiciare şi nu în Parlament. Nu mă îndoiesc că în virtutea principiului pe care tocmai îl clamaţi nu veţi mai adera la ideea transformării camerelor Parlamentului în instituţii de blocare a demersurilor judiciare sau chiar de instituire a impunităţii pentru anumite persoane, creând, dacă nu certitudinea, cel puţin aparenţa că anumite persoane se situează deasupra legii în virtutea deţinerii unor funcţii în stat. Aceasta şi pentru că ”the rule of law” înseamnă guvernarea prin lege, nu prin oameni; or, legea trebuie să se aplice în mod egal pentru toţi.

4. În final, permiteţi-mi ca, tot în virtutea acestui principiu, afirmat din ce în ce mai des în spaţiul public în România, să vă reamintesc că în trei rapoarte ale Comisiei Europene din anii precedenţi s-a considerat inadecvată şi contrară principiului independenţei justiţiei orice formă de presiune din partea politicului asupra sistemului judiciar şi orice atac personal la adresa unor magistraţi. De aceea, consider că ar fi mai potrivit ca demersurile dvs să se limiteze doar la aspecte instituţionale. Aceasta cu atât mai mult cu cât Justiţia, Parlamentul, Guvernul, Preşedintele statului îşi datorează o cooperare loială, după cum ne-a sfătuit Comisia de la Veneţia

Vă asigur de întreaga mea participare la soluţionarea deficienţelor de sistem pe care le veţi sesiza în mod legal instituţiei din care fac parte.

Cu stimă,
Dr. Cristi Danileţ
Judecător, membru CSM


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Au fost scrise până acum 3 de comentarii cu privire la articolul “Scrisoare deschisă către senatorii care cer Președintelui României demiterea a doi înalți magistrați”

  1. Mihail EMINOVICI spune:

    Nu putem avea pretentii de la conducatorul celui mai corupt Senat din istoria Romaniei (dupa numarul celor condamnati) sa cunoasca chiar toate legile.
    Cand aplici ce scrie in regulamente peste Constitutie (unii numesc asta dictatura)
    Senatul face maine un regulament si modifica si Codul Penal si Codul de Procedura Penala si Codul rutier si orice cod vrea el.
    Ce putere judecatoreasca, ce putere executiva… astea sunt povesti…
    Vorba veche MODERAT
    Ce justitie e asta, sa nu poti tu trimite un biletel… O tempora, o mores!

  2. Ioan PITICAR spune:

    „după cum ne-a sfătuit Comisia de la Veneţia”
    Comisia de la Venetia ne-a sfatuit multe!
    Ca si ONU prin ART. 11- UNCAC, nici acum aplicat in RO privind integritatea si onestitatea magistratilor din sistemul judiciar.

    Imaginea Just-RO este exact asa cum se reflecta „in oglinda justitiei” daca s-ar privi pe sine cu deplina onestitate. Si aici nu putem vorbi despre cei 15-17% magistrati cu totul demni de respect, ci despre ceilalti, din care mult prea multi, insetati de promovari rapide/ facilitati private in sistem, ajung cu totul obedienti factorului politico-administrativ. De aici si tupeul acestor pretinsi „alesi” in fapt pe liste de partid, prin cumpărarea locului pe aceste liste.
    Ce putem spune despre un judecător al CAB care nu mai demult decat acum 2 săptămâni a pronuntat o solutie care incala Decizia Curtii Constitutionale a Romaniei si bineinteles ca nu va fi niciodata tras la raspundere, pentru simplul motiv ca actionat cu favoarizarea vadita si oculta a unor ministrii din Guvernele recente.

    In rest… NO COMMENT!

    Realitatea cerinței de respect fata de actul de justiție, vine in primul rând din modul de tratament al Consumatorilor onesti de Servicii Just-RO, de către magistrații si angajații sistemului Just-RO.
    Ori acest QoS nu prea exista… Cum nu exista nici cel putin un program de lucru uniform la toate instantele din RO (4 ore de lucru cu publicul – o hilaritate!).
    Iar un bolnav care nu isi recunoaște boala… NU se va vindeca niciodată.

  3. Constantin STANCU spune:

    Articolul pune punctul pe y! Să ne lămurim: oricine are dreptul la o petiţie, ca atare nu s-a greşit când oamenii au solicitat ceva instituţiei Preşedintelui / sau Şefului Statului?, puţin cam neclar. În cartea sa, domnul Johannis afirma că accederea sa la Cotroceni a fost de bun augur, celălalt contracandidat ar fi oprit dosarele din sistemul de putere. Aşa scrie în carte. Întrebarea: este justiţia este independentă din moment ce preşedintele afirmă că are merite? Oare care sunt regulile procedurale prin care şi-a asumat acest demers. Bun, corect, de altfel. Prin răspunsul domnului preşedinte se lămureşte un caz, deminitarul nu are atribuţii în ce priveşte dosarele din instanţe, astfel că îşi infirmă susţinerile din carte! Fain joc politic, nu?
    CSM nu are de ce să se teamă, are instrumente pentru a corecta deviaţiile din sistemul de putere din România.
    Mai apare un fenomen: sunt magistraţi care vor dori să ocupe astfel de funcţii, aceştia vor pune presiune pe CSM, vor avea şi ei argumente. Funcţiile sunt atractive, bani, putere, imagine, etc. Şi magistraţii sunt oameni, nu-i aşa? Au şi ei dreptul la speranţă!
    Ne place, nu ne place, parlamentul are competenţa să adopte legi, să le modifice, să le completeze. Sunt pârgii democratice de corectare, CCR cu deciziile ei, returnarea acestora la parlament de preşedinte, etc. Oricum femeia care a fost arestată pe nedrept, are dreptul la despăgubiri de la statul român, conform legii în vigoare. De asemenea, ICCJ poate emite decizii de aplicarea unitară a legilor, Avocatul Poporului poate interveni, CCR poate emite decizii legate de constituţionalitatea legilor, etc. Judecătorul poate aplica legea europeană direct, are prioritate. Ca atare, sistemul judiciar are instrumente pentru a fi INDEPENDENT! Totul depinde de judecător, de judecători… Pentru mulţi contează spectacolul, cumva introdus de politicieni pe scenă, agreat şi de magistraţi, de jurnalişti, de oameni de bine. Ce rămâne după noi?! Iată, un moment să ieşiţi public, ca un politician. Pentru asta trebuie să-i mulţumiţi domnului Tăriceanu, v-a dat ocazia să aveţi un punct de vedere, opinie, adică. Ce rămâne? Decizia CSM, asta rămâne! Restul este punct pe y!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


 Abonare newsletter | Corporate | Membership

.