BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
CRAZNIC
Print Friendly, PDF & Email

Natura juridică a convenţiilor civile încheiate de sportivi

28.05.2015 | Vasile ROMAN
Abonare newsletter

Conform art. 10 din Codul Muncii: „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.”

Potrivit dispoziţiilor art. 1266 Cod Civil: „(1) Contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor. (2) La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.”

Faţă de dispoziţiile anterioare prevăzute Cod Civil la art. 977 Cod Civil, noul Cod Civil vine cu completarea „comportamentul lor ulterior încheierii contractului”, care elimină orice dubiu referitor la natura contractelor încheiate de sportivii profesionişti şi cluburi, relaţia şi comportamentul acestora pe parcursul derulării contractului fiind una de subordonare.

Potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului reiese că un sportiv profesionist poate încheia cu un club o convenţie civilă sau un contract individual de muncă.

Pentru stabilirea naturii juridice a contractului încheiat între părţi, trebuie să ne raportăm atât la voinţa părţilor, cât şi la condiţiile de fapt în care se desfăşoară activitatea şi nu neapărat la denumirea dată actului juridic de către acestea.

Elementele esenţiale ale contractului de muncă, aşa cum sunt ele definite de art. 10 Codul muncii sunt:
– Executarea unei prestaţii;
– Existenţa unei remuneraţii;
– Existenţa unei relaţii de subordonare.

Dacă primele două elemente ale Contractului de muncă sunt uşor de dovedit în convenţiile încheiate de sportivi şi cluburi, cel de-al treilea element necesită o analiză şi a altor dispoziţii legale.

În doctrină şi jurisprudenţă s-a reţinut în mod constant că: „Subordonarea salariatului față de angajator presupune dreptul angajatorului de a da ordine și dispoziții executorii, dreptul de a controla munca salariatului, precum și dreptul de a-l sancționa disciplinar.”

Subordonarea salariatului faţă de angajator este elementul esenţial al contractului de muncă, fiind totodată trăsătura proprie, fundamentală, caracteristică şi determinantă a acestuia şi care se exclude în cazul raporturilor juridice civile.

În Codul Muncii sunt prevăzute aspecte care să definească relaţia de subordonare cum ar fi:
– dreptul angajatorului de a stabili atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat;
– dreptul angajatorului de a elabora regulamentul intern (art. 241 şi urm. din Codul Muncii);
– obligaţia salariatului de a respecta prevederile regulamentului intern (art. 39 alin 2 lit. c din Codul Muncii);
– dreptul angajatorului de a exercita controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu.

Relaţia de dependenţă este confirmată şi de existenţa în raporturile juridice dintre salariat şi angajator a unora dintre elementele prevăzute la art. 7 pct. 2 din Codul Fiscal care defineşte activitatea dependentă.

Astfel, conform art. 2.1 din Codul Fiscal „prin activitate dependentă se înţelege orice activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie de angajare. Următoarele elemente caracterizează existenţa unei actvităţi dependente:
a. beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru;
b. în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă sau altele asemenea şi contribuie cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu cu capital propriu;
c. plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi: indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură;
d. plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în contul beneficiarului de venit.

În sensul celor arătate mai sus, vin şi prevederile art. 46 pct. 19 din Normele de aplicare ale Codului Fiscal: „Exercitarea unei activităţi independente presupune desfăşurarea acesteia în mod obişnuit, pe cont propriu şi urmărind un scop lucrativ. Printre criteriile care definesc preponderent existenţa unei activităţi independente sunt: libera alegere a desfăşurării activităţii, a programului de lucru şi a locului de desfăşurare a activităţii; riscul pe care şi-l asumă întreprinzătorul; activitatea se desfăşoară pentru mai mulţi clienţi; activitatea se poate desfăşura nu numai direct, ci şi cu personalul angajat de întreprinzător în condiţiile legii.

Totodată, art. 46 pct. 26 din Normele de aplicare ale Codul Fiscal prevede că: „Veniturile realizate de sportivi care participă la competiţii sportive pe cont propriu şi nu au relaţii contractuale de muncă cu entitatea plătitoare de venit sunt considerate venituri din activităţi independente”. Din interpretarea per a contrario, rezultă că veniturile realizate de sportivii care participă la competiţiile sportive în numele unui club şi au relaţii contractuale cu entitatea plătitoare de venit sunt venituri de natură salarială.

În opinia noastră, pentru a se putea considera activitatea desfăşurată de prestatorul de servicii (sportivul) o activitate independentă, acesta trebuie să se poată bucura de independenţă juridică faţă de cealaltă parte, posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi (cluburi), precum şi posibilitatea delegării atribuţiilor sale către alte persoane etc., altfel această relaţie este una de tip angajat-angajator fiindu-i aplicabile dispoziţiile Codului Muncii.

Astfel, convenţia civilă încheiată de sportiv cu un club are natura juridică a unui contract de muncă, chiar şi în lipsa înregistrării sale la Inspectoratul Teritorial de Muncă, deoarece: „Neînregistrarea contractului la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu îl transformă într-o convenţie civilă, având doar consecinţa antrenării răspunderii contravenţionale pentru această omisiune” (ICCJ, Decizia Civilă nr. 8661/2011).

Avocat Vasile Roman
Baroul București

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week