Pentru comunicare profesională JURIDICE.ro recomandă Infinit PR
TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

MUŞAT & ASOCIAŢII a aniversat împlinirea a 25 de ani de activitate

27.05.2015 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

Miercuri, 27 mai 2015, în prezența unei numeroase asistențe, casa de avocatură MUŞAT & ASOCIAŢII a aniversat împlinirea a 25 ani de activitate şi lansarea ghidului legislativ „Doing Business in Romania 2015”.

Este un fapt de notorietate că, de mai bine de 25 ani, MUŞAT & ASOCIAŢII reprezintă un reper al excelenței avocațiale, perioadă în care s-a dedicat unei clientele impresionante, formate din bănci şi instituţii financiare, fonduri de investiţii, multinaţionale, companii locale publice şi private, instituţii guvernamentale, agenţii de reglementare. Reunind peste 100 de avocaţi cu expertiză în toate domeniile dreptului, inclusiv litigii şi arbitraj, MUŞAT & ASOCIAŢII a acordat asistenţă juridică pentru multe dintre proiectele şi tranzacţiile de anvergură, finalizate cu succes în ultimii ani în România, serviciile sale avocațiale fiind solicitate fie de Guvern și instituțiile de stat, fie de numeroși clienţi privaţi, îndeosebi investitori străini şi companii multinaţionale. Firma a reprezentat, de asemenea, interesele Statului Român şi ale unor importante companii comerciale locale în numeroase arbitraje internaţionale, inclusiv la Centrul ICSID din Washington.

Gheorghe Mușat

Gheorghe Mușat

În cadrul recepţiei organizate cu această ocazie, av. Gheorghe Muşat, Senior Partner, a declarat: „Eu şi asociatii mei, împreună cu toţi avocaţii firmei, dorim să mulţumim tuturor celor care au acceptat invitaţia de a împărtăşi cu noi bucuria aniversării celor 25 ani de la înfiinţarea Societăţii de Avocaţi MUŞAT & ASOCIAŢII. Aceşti 25 de ani au fost, pentru noi toţi, ani frumoși, plini de succese, deşi nu au fost lipsiţi de dificultăţi. Au fost ani frumoși pentru că, în anul 1990, am pornit la drum cu câțiva tineri absolvenţi de drept, iar astăzi MUŞAT & ASOCIAŢII a ajuns la 19 parteneri şi peste 100 de avocaţi, toți fiind formaţi aici, la „Şcoala MUŞAT & ASOCIAŢII”. Au fost ani plini de succese, pentru că multe din proiectele şi tranzacţiile importante din România au fost finalizate cu participarea avocaţilor noştri. Este pentru noi un motiv de mândrie că aceste tranzacții au fost apreciate de specialiști ca succese de referinţă pentru mediul de afaceri din România, în timp ce firma MUŞAT & ASOCIAŢII a fost premiată de publicaţii internaţionale de prestigiu, mulţi dintre avocaţii noştri fiind nominalizați ca făcând parte din elita avocaturii de business din România. Datorăm aceste succese în primul rând clienţilor noştri, fie ei români sau străini. Fără încrederea, loialitatea şi suportul clienţilor, nicio firmă de avocați nu poate supravieţui. Noi, cei de la MUŞAT & ASOCIAŢII, suntem recunoscători clienţilor noştri pentru încrederea lor şi pentru colaborarea excelentă de până acum.

În acești ani, am întâmpinat, desigur, şi dificultăţi. În primul rând, pentru că într-o țară „emergentă”, precum România, și noi avocaţii ne-am confruntat cu greutăţile inerente tranziţiei de la comunism la democraţie şi economie de piaţă liberă. Apoi, pe o piaţă avocaţială în care îşi desfăşoară activitatea peste 30 de firme străine de avocaţi, competitivitatea este extrem de dinamică, iar succesul nu ţine o veşnicie. În ciuda competiţiei din ce în ce mai acerbe, MUŞAT & ASOCIAŢII a reuşit să îşi păstreze poziţia de frunte şi să rămână unul din pilonii de bază ai avocaturii de afaceri din România. Dorim să ne consolidăm această poziţie şi să reprezentăm un sprijin pentru clienţii locali, fie ei privaţi sau de stat, pentru Guvern, fie el de stânga sau de dreapta, pentru instituţiile de stat şi agenţiile guvernamentale, pentru investitorii straini. Dorim să rămânem în continuare un reper al excelenței avocațiale și al integrității profesionale, ambele esenţiale pentru sustenabilitatea unei firme de avocați. Şi, cu siguranţă, vom rămâne dedicaţi mentoratului şi dezvoltării tinerilor avocaţi, așa cum am făcut și până acum.

Cu ocazia acestei aniversări, a fost lansat totodată şi ghidul „Doing Business în Romania”, ediţia 2015. Disponibil în limba engleză, acest ghid conţine o analiză a cadrului legislativ român, pe domenii şi arii de interes. O echipă de peste 20 de avocaţi din cadrul MUŞAT & ASOCIAŢII a contribuit la elaborarea noii ediţii „Doing Business în Romania”.

La recepţia organizată la sediul MUŞAT & ASOCIAŢII au participat numeroşi clienți, reprezentanţii unor companii publice şi private, oameni politici, reprezentanţi ai unor instituţii şi agenţii guvernamentale, jurnalişti.

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week