Comunicarea rechizitoriului către inculpat. Constituționalitate
3 iunie 2015 | Anda-Laura DUȚESCU
În Monitorul Oficial al României nr. 115 din data de 13 februarie 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 780 din 18 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală.
Excepția de neconstituționalitate a fost invocată din oficiu într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 344 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
„(2) Copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
(3) În cazurile prevăzute de art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
(4) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi (3), judecătorul de cameră preliminară comunică cererile şi excepţiile formulate de către inculpat ori excepţiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare.”
Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, cu privire la dispoziţiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, potrivit acestora, copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. Potrivit aceleiaşi norme, inculpatului i se aduce, totodată, la cunoştinţă obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-şi angaja un apărător şi termenul în care, de la data comunicării, poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Conform art. 329 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea constată că rechizitoriul reprezintă actul de sesizare a instanţei de judecată, acesta limitându-se la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, potrivit art. 328 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală. Întrucât prin rechizitoriu se formulează o acuzaţie în materie penală, acesta se comunică persoanei astfel acuzate.
Curtea reţine că, printr-o decizie anterioară, a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 345 alin. (1) şi art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât soluţia legislativă prevăzută de acestea, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „fără participarea procurorului şi a inculpatului”, nu permite participarea procurorului, a inculpatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente în procedura desfăşurată camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară, în acest sens, Curtea a reţinut că, din perspectiva exigenţelor dreptului la un proces echitabil, este suficient să li se asigure părţilor posibilitatea participării în această etapă procesuală, judecătorul putând decide asupra finalizării procedurii în camera preliminară şi fără participarea părţilor atât timp cât acestea au fost legal citate.
Prin aceeași decizie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 32 din Codul de procedură penală, pe lângă inculpat, partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt părţi în procesul penal. În ceea ce priveşte partea responsabilă civilmente, Curtea a constatat că, potrivit art. 86 din Codul de procedură penală, aceasta este persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces. S-a arătat că, deşi nu se identifică, din reglementarea obligaţiilor care îi incumbă părţii responsabile civilmente reiese că aceasta, împreună cu inculpatul, formează un grup procesual obligat la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Astfel, partea responsabilă civilmente are interesul înlăturării condiţiilor care ar atrage răspunderea sa civilă.
Mai mult decât atât, Curtea a reţinut că, potrivit art. 85 alin. (1) şi art. 87 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât partea civilă, cât şi partea responsabilă civilmente se bucură de drepturile prevăzute la art. 81 din acelaşi Cod, dintre care Curtea reţine dreptul acestora de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei şi de a consulta dosarul, în condiţiile legii.
Curtea a observat, de asemenea, ca fiind stabilit deja faptul că prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale trebuie respectate de legiuitor şi atunci când reglementează în domeniul procedurilor penale care nu ţin de rezolvarea cauzei pe fond, inclusiv şi în ceea ce priveşte procedura camerei preliminare. Astfel, Curtea a apreciat că, din perspectiva principiului contradictorialităţii, atât părţii civile, cât şi părţii civilmente responsabile trebuie să li se ofere aceleaşi drepturi ca şi inculpatului.
Având în vedere cele anterior arătate, Curtea constată că, odată citate, partea civilă şi partea responsabilă civilmente iau cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, inclusiv rechizitoriul, fiindu-le asigurate, în acest fel, toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 344 alin. (3) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea prevăd desemnarea de către judecătorul de cameră preliminară a unui apărător din oficiu, în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, şi stabilirea, în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, a unui termen în care apărătorul desemnat să poată formula, în scris, cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, termen ce nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 344 alin. (2)-(3) din Codul de procedură penală.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
