CSM sesizează Inspecția Judiciară ref. afirmațiile lui Victor Ponta
03.06.2015 | JURIDICE.ro

Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității marți, 2 iunie 2015, un comunicat cu privire la sesizarea Inspecției Judiciare în legătură cu afirmațiile premierului Victor Ponta.
Primul ministrul a afirmat luni, 1 iunie 2015, în cadrul unei emisiuni televizate, referitor la condamnarea lui Liviu Dragnea, că nu are voie să vorbească despre justiţie, dar a afirmat că în acest moment există o singură putere, „iar noi ceilalţi, Guvern, Parlament, Preşedinte, facem şi noi ce putem”. A continuat prin a susține: ”Aţi văzut ce păţesc ăia doi judecători de la Curtea de Apel care au achitat-o pe doamna Rarinca? Le-au scos stenograme, nu ştiu ce. Vă daţi seama că judecătoarele de la Dragnea, dacă cumva îl achitau pe Dragnea, cred că erau şi arestate acum. Au dat şi ele un an cu suspendare, dar pentru noi e un lucru nedrept, pentru că nu doar noi, ci şi PNL a fost cu noi la suspendare”, potrivit mediafax.ro.
Ca urmare a acestor declarații, conducerea CSM a sesizat Inspecția Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar.