Bazil Oglindă: Un nou început în avocatura de business
3 iunie 2015 | Alina MATEI
Alina Matei: Mulțumesc, domnule Profesor, pentru că ați acceptat să acordați un interviu pentru utilizatorii JURIDICE.ro. De curând ați decis să lăsați în urmă ONV LAW și să înființați OGLINDĂ & ASOCIAȚII. Pe Radu Nemeș și Mihai Voicu îi cunoașteți de zeci de ani. S-a produs o schimbare de concepție, de abordare, nu se mai putea alături?
Bazil Oglindă: Decizia mea de a mă retrage din societatea pe care am creat-o acum 15 ani alături de Radu, a fost una pe care am luat-o greu. ONV LAW nu ar fi devenit ceea ce este azi, una din cele mai respectabile societăți de avocați din zona de business din România fără contribuția importantă și a partenerilor noștri: Mihai Voicu, Alina Bilan și Mihai Furtună. În același timp sunt convins că am luat cea mai bună decizie atât din perspectiva mea cât și a foștilor mei colegi. De asemenea le sunt recunoscător tuturor colegilor mei din ONV LAW cu care am lucrat în această perioadă și alături de care, de multe ori am împărțit satisfacții profesionale importante. În ceea ce mă privește, pentru mine va fi un nou început strict din perspectiva desfășurării profesiei în noua societate pe care am înființat-o OGLINDĂ & ASOCIAȚII și care se va potrivi mai bine îmbinării, destul de complexe, a triplei dimensiuni profesionale în care mă voi manifesta și anume – Avocatul, Arbitrul și Profesorul.
Alina Matei: Cred că separările, fie cele personale sau profesionale, nu apar din senin. Sunt mai mute sonerii care ne tot anunță… Sunteți trist, dezamăgit, împăcat sau așa a fost să fie? În loc de aniversarea de cincisprezece ani, un nou drum.
Bazil Oglindă: Acum sunt împăcat si extrem de optimist în ceea ce privește decizia foarte dificilă pe care am luat-o nu de mult timp. Am convingerea că „viitorul va suna bine”!
Alina Matei: Ce vă propuneți în noua firmă de avocatură și care sunt ariile pe care intenționați să le acoperiți?
Bazil Oglindă: Îmi propun să aduc împreună profesioniști excepționali și oameni minunați alături de care să construim și să ne împlinim profesional prin satisfacția clienților noștri. Evident că îmi propun o societate de avocați care să acopere toată gama de servicii profesionale de business, de la consultanță la litigii și, bineînțeles, arbitraj. Probabil că vor mai fi și surprize legate de alte domenii, însă pentru moment cred că e suficient. De asemenea vă pot spune că una din nișele pe care societatea va opera este Dreptul construcțiilor și arbitrajul în construcții.
Alina Matei: De peste doi ani faceți parte din Colegiul de Conducere al Curții de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț a României. Are altă față arbitrajul acum?
Bazil Oglindă: Din punctul meu de vedere da! Așa cum vă spuneam și acum aproape un an, când am apreciat că este o revenire la firesc în arbitraj, în primul rând prin recâștigarea avantajului tradițional al acestuia și anume dreptul părții de a-și alege arbitrii și dreptul celor doi arbitrii aleși să desemneze supraarbitrul. Din acel moment „redeschiderea porților” Curții de Arbitraj ar fi fost un pas firesc din punctul meu de vedere și al altor colegi atât din profesia de avocat, cât și din arbitraj. Din păcate, încă există teama multor profesioniști ai dreptului de a introduce clauze compromisorii în contracte din cauza faptului că „s-ar mai putea schimba regulile în timpul jocului”. În primul rând doresc să afirm că mi se pare imposibil juridic și faptic acest lucru. Există suficiente argumente în textele din Codul de procedură civilă, cât și în regulile de procedură arbitrală care au fost validate de ÎCCJ prin anularea unor sentințe arbitrale care nu au ținut seama de regulile de procedură din momentul redactării clauzei.
Pe de altă parte, țin să vă subliniez că din mai 2014 Curtea de Arbitraj funcționează în deplină autonomie față de actuala conducere a Camerei de Comerț și Industrie a României, care a conferit deplină libertate colegiului Curții de Arbitraj în organizarea arbitrajului, neexistând nici o imixtiune din partea acesteia. De altfel, domnul Președinte al Camerei de Comerț, Mihai Daraban, și-a propus ca în mandatul său să nu existe niciun fel de interferență cu activitatea profesională a Curții de Arbitraj, cu excepția suportului administrativ, logistic și de promovare împreună a celor două entități.
Ar mai fi multe de spus despre starea actuală și perspectivele arbitrajului, dar în acest context prefer să mă opresc aici și să lansez invitația celor interesați să participe la următoarele evenimente care vor fi dedicate arbitrajului, în care primul dacă nu ma înșel va fi chiar o dezbatere juridică pe data de 15 iunie în care reputați specialiști în domeniul arbitrajului vor aborda problematica complexă a acestuia, ca soluție reală pentru soluționarea litigiilor, în special cele născute în mediul de afaceri.
Alina Matei: După succesul cărții Dreptul afacerilor din 2012, care este următoarea?
Bazil Oglindă: Lucrez în acest moment la cursul dedicat contractelor speciale în afaceri și la cel de Drept societar. În perspectivă am în vedere și o lucrare dedicată arbitrajului, care în momentul de față este în faza de concepție.
Alina Matei: Studenții de la Academia de Studii Economice cred că nu ar trebui să chiulească de la cursurile predate de dumneavoastră – Dreptul afacerilor și Dreptul societar. Sunt mai activi, mai implicați decât studenții de la Facultățile de Drept?
Bazil Oglindă: Aș dori să vă spun că mai ales în ultimii ani există un nucleu de studenți foarte important, extrem de preocupați de viitorul lor profesional, pe care alte generații nu îl aveau. Pot să spun în același timp că am fost în cel puțin aceeași măsură impresionat de studenții de la Facultatea de Drept a Universității din București pe care am avut ocazia să-i observ în programul de burse oferit de ONV LAW și a căror pasiune pentru studiu și ambiție în realizare profesională m-a încântat.
Alina Matei: Face bine orgoliul profesional avocaților? Este, după cum spunea Marin Preda, singurul care este creator și care poate fi, din punct de vedere moral, justificat?
Bazil Oglindă: Așa este! Pot să spun că am observat, în general în profesie, că un avocat cu cât este mai valoros cu atât este mai orgolios. Sunt de acord ca până într-un punct asta poate fi justificat. Însă de la un punct încolo este importantă și înțelepciunea și respectul pentru orgoliul profesional al colegului tău, asta dacă vrei să construiești…
Alina Matei: Când ați fost ultima oară solicitat ca expert în fața unei instanțe străine și pe ce problemă de drept?
Bazil Oglindă: Anul trecut am avut o experiență profesională deosebit de interesantă ca expert pe drept românesc în fața unui Tribunal arbitral ICSID constituit sub egida Tratatului de la Washington, litigiu între un investitor străin și Statul român pe o problemă de arbitraj comercial.
Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru utilizatorii JURIDICE.ro.
Bazil Oglindă: Să fie aproape de JURIDICE.ro pentru că indiferent de domeniul de specializare ține „steagul sus” al „online-ului juridic” românesc!
Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine.
Bazil Oglindă: Întotdeauna și pentru mine este o plăcere, Alina!
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro