Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




 1 comentariu

Pragul și măsura
03.06.2015 | Ionel HASOTTI

JURIDICE - In Law We Trust

Reglementarile actuale ale avocaturii romane (legea, statutul, regulamentul si cutumele) consacra natura eminamente democratica a structurilor profesiei de avocat. Poate ca nicaieri in alte reglementari nu exista un model organizational atat de subtil conceput, cu garantii clare si valori al caror rol se manifesta in doua directii esentiale: pe de o parte, respectarea vointei corpului profesional iar pe de alta parte, asigurarea distribuirii echilibrate a puterii intre decidenti si prevenirea polarizarii exercitiului acesteia.

Democratia interna a functionat impecabil pe baze competitionale la alegerea tuturor organelor de conducere ale profesiei , cu exceptia functiei supreme.Votul a fost cel care a decis. La alegerea Presedintelui insa, democratia profesionala s-a innobilat si a imbracat haina de gala a meritocratiei. Consensul a fost cel care a decis. De fiecare data alegerea liderului nu a fost rezultatul unei competitii electorale clasice, ci al unul proces indelungat in cadrul caruia un potential viitor lider a fost verificat riguros de corpul profesional. Astfel, viitorul lider si-a probat in prealabil calitatile, a dovedit ca este cel mai bun, ca este cel mai potrivit pentru demnitatea suprema iar ridicarea sa la aceasta a decurs natural, ca o recunoastere a meritelor sale, fara contestari si pe baza unui consens care a surclasat orice disputa, a impiedicat orice dezbinare, a consolidat permanent unitatea corpului profesional. Prin urmare, actul formal al alegerii a avut – cel putin pana acum – doar valoare recognitiva pentru optiunea corpului formata in conditiile enuntate.

Desigur ca razletii oponenti ai acestei constructii care a functionat timp de 25 de ani ar putea reprosa tocmai aceasta lipsa a competitiei electorale cu miza suprema pentru a acredita fie lipsa de democratie, fie o oarecare anchilozare sau de ce nu, o oarecare localizare oculta a deciziei. Le raspund aratand ca adoptarea consensului ca metoda de atribuire a demnitatii supreme este dovada celei mai trainice democratii. Consensul este generatorul deciziilor importante: el netezeste asperitatile, elimina divergentele inerente si uneste vointele. Liderul ales in atari conditii dobandeste o legitimitate de invidiat, dar o pastreaza doar in masura in care nu se instraineaza de vointele unite ale celor care l-au ales. In fine, aceasta modalitate de atribuire a demnitatii supreme poate fi considerata ca fiind apanajul unui corp de elita care se particularizeaza printr-un superb paradox: corpul exercita o profesie profund competitiva in toate aspectele ei, dar lasa la o parte orice divergenta atunci cand decide cu privire la aceasta problema.

Pe de alta parte, corpul profesional a generat prin consuetudine cutuma limitarii temporale a exercitiului demnitatii supreme. Este fara dubiu ca avem o cutuma si ca la ora actuala, prin optiuni personale expuse public, cutuma este fie renegata, fie aparata. Cei ce o reneaga invoca legea aratand ca in realitate cutuma nu s-a nascut (altceva nici nu pot invoca), iar cei care o apara invoca faptul ca vointa corpului profesional a completat legea acolo unde aceasta din urma nu a dispus expres (altceva nici nu pot invoca).

Dar care a fost in realitate vointa corpului profesional devenita deja o cutuma? Cum s-a nascut aceasta vointa? Au fost suficiente echilibrul si masura autoimpusa de limitare voluntara, exprimata fara echivoc si cu ani buni inainte de expirarea mandatelor de catre titularii anteriori ai demnitatii supreme (Domnii Presedinti Victor Anagnoste si Calin-Andrei Zamfirescu) sau aceasta autolimitare inteleapta s-a intalnit cu vointa corpului profesional de a preveni orice quasi – eternizare a unui avocat in respectiva demnitate? In opinia mea, lucrurile sunt extrem de clare: vointele titularilor anteriori ai demnitatii supreme au fost concordante cu vointa si asteptarile corpului profesional. In liniste si cu demnitate.

Avocatura romana a avut de sustinut un examen de maturitate pe care l-a trecut cu brio, demonstrand tuturor ca este puternica in optiunile sale. Intr-o societate agitata permanent de contestari vehemente, avocatura romana a probat ireprosabil imensa capacitate de a ridica o bariera in calea trecutului care nu oboseste sa ne bantuie si care se infatiseaza in multe forme, dintre care setea de putere permanenta este cea mai vatamatoare.

Iar daca forta cutumei nu va fi recunoscuta sau daca ea, recunoscuta fiind pana in acest moment va fi ignorata, va trebui se evaluam sincer si responsabil consecintele competitiilor electorale pentru demnitatea suprema. Un presedinte rezultat din jocul electoral va trebui sa dea dovada de o imensa capacitate de a lasa in urma toate disputele pentru a deveni si el un factor unificator al corpului profesional.

In fine, avocatura romana a vrut sa previna (si a reusit cel putin pana in acest moment) aparitia si existenta liderului providential. Acel lider care identifica permanent pericole imaginare sau care le exalta pe cele reale pentru a convinge ca numai el le poate combate.

Cel care atribuie competitorilor sau opozantilor sai vini imaginare, intentii ascunse sau participatii la comploturi inexistente. Cel care se prezinta ca detinatorul unor informatii din surse la care doar el are acces. Cel care promite mai mult decat poate oferi. Cel care se prezinta ca fiind singurul care intocmeste proiecte si singurul care le poate duce la capat.

Cel pentru care exercitiul puterii se dovedeste a fi in final mai important decat delegantii acesteia. Cel care permanentizandu-se sau temporalizandu-se mai mult decat predecesorii sai, isi trage cu satisfactie manusa de catifea peste pumnul de fier. Cel care uitandu-se in oglinda va descoperi rictusul de satisfactie in locul zambetului senin.

Este cert ca ne aflam in pragul unor decizii capitale care vor marca fara indoiala viitorul avocaturii romane. Simplul enunt public al declansarii competitiei electorale a schimbat din temelii aceasta profesie care pana acum a fost unita in ceea ce priveste marile teme. Daca vom trece pragul, maine ne vom afla intr-o alta lume. Suntem dispusi sa il trecem?

Avocat Ionel Hasotti


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Pragul și măsura”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.