« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

DNA-Alba Iulia. Luare de mită, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu. Reţinere, control judiciar
05.06.2015 | Mădălina MIHALCEA, Georgiana-Camelia LUCIU, Mădălina MIHALCEA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

DNA-Alba Iulia. Luare de mită, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu. Reţinere, control judiciar.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 4 iunie 2015, a inculpaților C. D. V. și B. C., responsabili cu implementarea proiectului de reabilitare a mai multor școli, la nivelul județelor Brașov, respectiv Sibiu, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (zece acte materiale).

De asemenea, procurorii anticorupție, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 4 iunie 2015, față de inculpații:
E. M., specialist în cadrul Unității de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit;
A. P., administrator al unei societăți comerciale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În primăvara anului 2011, în cadrul unui proiect cofinanțat din fonduri provenind de la Banca Europeană de Investiții și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, Guvernul României prin Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca structură de implementare, a organizat licitația pentru reabilitarea și construirea mai multor școli cu clasele I-VIII, de pe raza județelor Sibiu și Brașov.
În conformitate cu cerințele proiectului implementat de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare (UMPMRSU), pentru a putea urmări modul în care se execută lucrările, ministerul a încheiat contracte de consultanță la nivelul fiecărui județ cu câte un reprezentant județean. Aceștia, printre altele, aveau și atribuții privind verificarea stadiului lucrărilor efectuate de către constructor și vizarea situațiilor de lucrări care atestau cantitățile de lucrări efectuate și în baza cărora ministerul efectua plățile periodice.
În urma evaluării ofertelor depuse de societățile comerciale candidate, membrii comisiei de licitație, din care făcea parte și inculpatul E. M., au atribuit lucrările respective către o asociere de firme, una dintre ele fiind administrată de inculpatul A. P., deși nu fusese respectat caietul de sarcini pus la dispoziție de către autoritatea contractantă.
Calitatea de responsabil județean pentru județele Sibiu și Brașov au avut-o inculpații B. C. și C. D. V., care, în cursul anului 2011, au încheiat, în acest sens, mai multe contracte de servicii de consultanță și acte adiționale de prelungire a acestora.
În acest context, în perioada octombrie 2011-iulie 2012, inculpații B. C. și C. D. V. au condiționat semnarea situațiilor de lucrări pentru lucrările de construcție respective, executate de o firmă subcontractantă, de primirea unui procent de 5% din valoarea lucrărilor decontate de Ministerul Educației.
Astfel, în intervalul respectiv, inculpații B. C. și C. D. V. au primit, în mai multe tranșe, sumele totale de 137.158 lei respectiv de 39.154 lei, pentru motivul mai sus menționat.
În cazul a două școli de pe raza județului Sibiu, în luna decembrie a anului 2012, au fost realizate recepțiile lucrărilor, întocmindu-se la final câte un proces-verbal în care au fost consemnate lucrările neexecutate.
La instigarea inculpatului A. P., documentele respective nu au fost trimise Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de către reprezentantul regional, determinând astfel ministerul să îi plătească constructorului suma de 129.110,79 lei, reprezentând ultima tranșă de plată și să îi elibereze scrisoarea de garanție pentru suma de 150.365, 15 lei, sume de bani care, în condițiile normale, nu ar fi fost decontate.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații E. M. și A. P. trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemați;
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemați;
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare;
e) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea;
f) să nu dețină, să nu folosească, să nu poarte arme;
g) să nu mai participe în calitate de membru în cadrul comisiilor de licitație pentru achiziții publice organizate de autorități ale administrației publice centrale sau locale, instituții de stat, societăți comerciale la care statul are calitatea de acționar (în cazul inculpatului E. M.).

Inculpaților E. M. și A. P. li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Celor patru inculpați li s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Inculpații C. D. V. și B. C. au fost prezentați, la data de 4 iunie 2015, Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia LUCIU
Mădălina MIHALCEA

 
Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD