ICCJ. Competența de soluționare a cererii de divorț, în cazul în care părțile nu mai au locuința în țară
9 iunie 2015 | Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 914 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul, nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorţ fiind de competenţa Judecătoriei Sectorului 5. Înalta Curte a statuat că, în ceea ce privește acordul de voință al părților cu privire la instanţa competentă să judece cererea de divorţ, C. proc. civ. nu cere ca acest acord să fie dat expres, în cadrul aceluiaşi înscris, el putând rezulta şi din indicarea aceleiaşi instanţe realizată chiar separat, dar neechivoc, de fiecare dintre părţi. În speță, odată cu introducerea acţiunii de divorţ, reclamantul şi-a manifestat voinţa ca litigiul să fie soluţionat de Judecătoria Piatra Neamţ, în a cărei rază teritorială s-a aflat, de altfel, ultimul domiciliu comun al soţilor. Pârâta la rândul său s-a manifestat similar, în sensul că, prin întâmpinarea formulată, nu a invocat necompetenţa teritorială a Judecătoriei Piatra Neamţ şi, mai mult, a înregistrat propria acţiune de divorţ, pe rolul aceleiaşi instanţe. Prin urmare, în cauză este întrunit acordul părților cu privire la soluționarea cererii de divorț de către Judecătoria Piatra-Neamț. (Decizia nr. 908 din 26 martie 2015 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect conflict negativ de competență)
