Curtea de Apel Cluj. Cameră preliminară. Elemente de nulitate a urmăririi penale şi înlăturarea constatării tehnico-ştiinţifice
10 iunie 2015 | Dan-Sebastian CHERTES
Într-o jurisprudenţă recentă a Curţii de Apel Cluj (Încheierea din 26 februarie 2015) în judecarea contestaţiei privind procedura camerei preliminare, judecătorul de cameră preliminară a constatat nulitatea absolută a întregii urmăriri penale efectuate faţă de un anumit inculpat de către PÎCCJ – DIICOT – B.T. Sălaj, având în vedere nerespectarea dreptului la apărare.
De asemenea, Curtea a înlăturat, dintre probele administrate în faza de urmărire penală, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialiștii DIICOT, având în vedere că acesta a fost întocmit cu nerespectarea art. 172 alin. 12 NCPP.
Pentru a dispune astfel, Curtea a observat următoarele:
1. Cu privire la nulitatea absolută a întregii urmăriri penale, Curtea a arătat că, în dosarul de urmărire penală, deși „există probe lipsite de echivoc că organele de urmărire penală aveau cunoştinţă de faptul că acest inculpat nu mai locuieşte în România, fiind rezident în Franţa, aveau o adresă a acestuia din Franţa, însă, cu toate acestea, au dus citarea acestuia de la adresa din România, atât prin procedura obişnuită, cât şi prin mandat de aducere, în procesele-verbale de neîndeplinire a mandatelor de aducere menţionându-se că acest inculpat are domiciliu în Franţa încă din anul 1996 şi, abia înainte de terminarea urmăririi penale, au dispus citarea inculpatului prin afişare la sediul BCCO Sălaj.
Curtea constată că această manieră de lucru este neconformă cu dispoziţiile legale în vigoare, aptă să atragă nulitatea absolută a întregii urmăriri penale efectuate faţă de acest inculpat, deoarece acestuia i-a fost încălcat în mod flagrant dreptul la apărare. (s.n.)
Acest inculpat, datorită manierei defectuoase de citare, nu a avut cunoştinţă niciun moment de faptul că împotriva sa s-a început urmărirea penală, nu şi-a putut angaja un apărător care să-i reprezinte interesele, să formuleze apărări în favoarea sa, sau să asiste la efectuarea actelor de urmărire penală în ceea ce-l privea.
Aceste aspecte atrag nulitatea absolută în conformitate cu prev. art. 281 lit. f CPP şi, ca atare, întreaga urmărire penală desfăşurată împotriva acestuia este nulă absolut şi va fi constatată ca atare prin dispozitivul prezentei. (s.n.)
Această soluţie a instanţei este în conformitate şi cu prevederile CEDO în materie care, în mod constant, au impus în sarcina statelor obligaţia de a depune diligenţe rezonabile pentru a verifica, în cazul absenţei acuzatului, motivul acestei absenţe, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză, inculpatul nefiind informat la modul efectiv de existenţa unei proceduri penale efectuate împotriva sa.”
2. Cu privire la motivele înlăturării raportului de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialiştii DIICOT, Curtea a arătat că: „nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 172 alin. 9 CPP, conform cărora, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt, este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări.
Curtea constată că, raportat la împrejurările concrete ale cauzei, urmărirea penală fiind declanşată în prezentul dosar încă din anul 2012, nu exista niciun pericol de dispariţie a mijloacelor de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi de asemenea nu era necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei (s.n.).
Reamintim că prezentul dosar s-a aflat în faţa organelor de urmărire penală încă din cursul anului 2012.
Documentele puse la dispoziţia specialiştilor DIICOT în vederea întocmirii constatării tehnico-ştiinţifice au fost ridicate cu prilejul percheziţiilor domiciliare sau la sediul societăţilor administrate de către inculpaţi din prezentul dosar, fiind astfel practic inexistent riscul dispariţiei unor mijloace de probă (s.n.).”
Considerăm foarte importantă statuarea Curții: „Conform NCPP, regula este ca atunci când organele judiciare au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea, sau evaluarea unor fapte sau împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune, conform art. 172 alin. 1 CPP, efectuarea unei expertize.
Că voinţa legiuitorului este în acest sens, rezultă, în opinia Curţii, dincolo de dubiu, din faptul că, în situaţiile în care se constată incidenţa prev. art. 172 alin. 9 CPP, anterior menţionat, dacă după finalizarea raportului de constatare, atunci când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se dispune în mod obligatoriu efectuarea unei expertize, ceea ce nu s-a întâmplat în prezentul dosar.
Observăm că la dosarul de urmărire penală există obiecţiunile ridicate de către unii dintre inculpaţii contestatori cu privire la concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifice întocmit de specialiştii DIICOT şi chiar obiective ale unei eventuale expertize care să fie dispusă în cauză de către procuror, lucru care însă nu s-a realizat.
În acest context, Curtea constată că organele de urmărire penală au încălcat flagrant dispoziţiile imperative ale legii, respectiv prev. art. 172 alin. 12 CPP, şi, ca atare, raportul de constatare care stă la baza acuzaţiilor formulate împotriva inculpaţilor, efectuat în condiţii de nelegalitate, neurmat de efectuarea unei expertize, aşa cum legea prevede în mod expres, trebuie înlăturat din materialul probator administrat în faza de urmărire penală (s.n.).
Nu este permis nimănui, fie procuror, judecător, avocat, să ignore dispoziţiile imperative ale legii, iar sarcina procurorului este, conform dispoziţiilor art. 5 alin. 2 din CPP, de a administra probe în vedere aflării adevărului într-o cauză penală.
Potrivit acestui text legal, organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, iar respingerea sau neconsemnarea cu rea credinţă a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancţionează conform dispoziţiilor prezentului Cod.”
Considerăm că hotărârea Curţii se remarcă prin această atitudine tranşantă faţă de comportamentul neloial al organelor de urmărire penală care, pe de o parte, au încălcat dreptul la apărare al unuia dintre inculpaţi, citându-l în mod voit eronat, deşi cunoşteau că acesta nu domiciliază în România, iar, pe de altă parte, întocmind o constatare tehnico-ştiinţifică într-o situaţie în care nu erau îndeplinite condiţiile sub acest aspect şi pentru a evita administrarea unei probe în care părţile aveau posibilitatea numirii unui expert parte.
Nu în ultimul rând, dorim să subliniem alte patru aspecte pe care Curtea le-a punctat în hotărârea sa:
a) Problema realizării probatoriului în faza camerei preliminare cu privire la modul neloial de administrare a unei probe.
Astfel, raportat la declaraţia unei martore audiată în faza de urmărire penală, a fost criticat faptul că declaraţia acesteia a fost luată sub presiunea procurorilor: „Apărătorul ales al inculpatului B. E. a solicitat excluderea de la dosarul cauzei ca neloial obţinută a probei testimoniale cu martora C. M. deoarece, în esenţă, această martoră a fost prezentă în sediul DIICOT înainte de venirea apărătorilor inculpaţilor, a discutat în prealabil cu procurorul în lipsa avocaţilor şi abia apoi a dat declaraţii într-un alt birou, în prezenta procurorului şi a apărătorilor aleşi ai inculpaţilor.”
Curtea a arătat că, faţă de aceste aspecte există o problemă de reglementare a camerei preliminare: „Din păcate, în opinia noastră, în actuala reglementare, judecătorului de cameră preliminară nu îi este permis să administreze probe pentru a se dovedi neloialitatea administrării unor probe în faza de urmărire penală şi, ca atare, aspectele invocate de către apărătorul ales al inculpatului B. E. nu pot fi verificate de către judecătorul de cameră preliminară (s.n.).
Neputând fi verificate, acesta nu se poate pronunţa asupra lor, urmând ca aceste apărări să fie invocate în faţa judecătorului fondului, unde vor putea fi administrate, în condiţii de legalitate, probe în susţinerea celor afirmate de apărătorul inculpatului.”
b) Posibilitatea analizării în procedura camerei preliminare a cererii privind măsurile asigurătorii.
Curtea a analizat şi posibilitatea de a se pronunţa asupra unei cereri cu privire la măsurile asigurătorii, în cadrul acestei proceduri. Astfel: „Inculpatul B. V., prin apărător ales, a solicitat judecătorului de cameră preliminară să constate că măsurile asigurării au încetat de drept, deoarece ele nu au fost puse în discuţie şi nici nu au fost menţinute de judecătorul de cameră preliminară de la fond.
Curtea apreciază că dispoziţiile art. 342 CPP nu permit judecătorului de cameră preliminară să dispună decât asupra măsurilor preventive în afara constatării competenţei şi a legalităţii sesizări instanţei, a legalităţii probelor administrate şi a efectuării actelor de urmărire penală.
În opinia noastră, cererile cu privire la măsurile asigurării ar putea fi analizate de judecătorul de cameră preliminară, însă nu în cadrul soluţionării excepţiilor invocate de către inculpaţi, în sensul prevederilor art. 342 CPP, ci printr-o cerere separată, care ar fi de competenţa altui judecător de cameră preliminară decât cel învestit cu soluţionarea excepţiilor şi apoi a contestaţiilor cu privire la modul de soluţionarea a excepţiilor de nelegalitate invocate.
În acest sens sunt, în opinia noastră, dispoziţiile art. 249 şi urm. CPP şi decizia în recurs în interesul legii nr. 8/2014.”
c) Posibilitatea trimiterii cauzei spre rejudecare.
O altă analiză relevantă pe care a făcut-o Curtea de Apel Cluj prin hotărârea pronunţată a vizat posibilitatea trimiterii cauzei spre rejudecare judecătorului de cameră preliminară de la fond. Astfel a reţinut Curtea că: „Unii dintre apărătorii aleşi ai inculpaţilor contestatori au solicitat admiterea contestaţiilor formulate, desfiinţarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece aceasta este nemotivată şi ca atare nulă absolut.
Cu privire la nemotivarea încheierii contestate, Curtea s-a pronunţat în paragrafele anterioare. În plus, apreciem că o atare soluţie de trimitere a cauzei spre rejudecare nu este prevăzută de dispoziţiile exprese ale legii, care, în art. 347 alin. 3 CPP, stipulează că dispoziţiile art. 343-346 se aplică în mod corespunzător. (s.n.)
În art. 346 CPP, sunt indicate soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate da în această fază a judecăţii, or restituirea cauzei la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa inferioară nu este prevăzută de lege.”
d) Legalitatea probelor administrate în lipsa avocatului, în ziua judecării unei măsuri preventive ce privește clientul avocatului lipsă.
Față de acest ultim aspect, Curtea s-a pronunțat în sensul următor, reținând că: „O altă critică formulată de către apărătorul inculpatului C. S. vizează faptul că coinculpaţii C. F., V. D. şi T. O. au fost audiaţi în zilele în care inculpatul C. S. avea termen de judecată pentru prelungirea măsurilor preventive, termen la care era asistat de apărător ales, şi ca atare acesta nu s-a putut prezenta la efectuarea acestor acte de urmărire penală. (s.n.)
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Cluj apreciază că, potrivit dispoziţii legale în vigoare, apărătorii aleşi ai inculpaţilor aveau obligaţia de a-şi desemna un substituent sau putea solicita efectuarea acestor acte de urmărire penală la o altă dată, când putea fi prezent. (s.n.)
Potrivit dispoziţiile art. 92 alin. 3 CPP, lipsa avocatului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală sau audierii, dacă există dovada că acesta a fost încunoştinţat în condiţiile alin. 2.
Or, la dosarul de urmărire penală există dovada că apărătorul ales al inculpatului C. S. a fost încunoştinţat despre faptul că se vor efectua acte de urmărire penală, însă nu s-a prezentat la efectuarea acestora, fără a aduce la cunoştinţa organelor de urmărire penală că există motive obiective care împiedică prezenţa sa la datele arătate.”
Poziția Curții este importantă, având în vedere că în baza acestei jurisprudenţe, ori de câte ori avocatul nu se poate prezenta la un act de urmărire penală, înștiințând de aceasta și despre motivul obiectiv al lipsei acestuia, precum și precizând imposibilitatea asigurării substituirii, actul făcut cu nerespectarea precizărilor avocatului ar trebui înlăturat în procedura camerei preliminare pe motiv că a fost nelegal efectuat.
Conclusiv, prezenta jurisprudenţă prezintă relevanță sub mai multe aspecte, față de care vom reveni într-un material ulterior, pe larg.
Precizăm că, ulterior răspunsului Parchetului, care a fost în sensul menținerii dispoziției de trimitere în judecată pentru toți inculpații, Curtea de Apel Cluj a dispus începerea judecății față de toți inculpații, mai puțin pentru inculpatul D. M., unde, constatând nulitatea întregii urmăriri penale, a dispus, în temeiul art. 346 alin. 3 lit. b) NCPP, restituirea dosarului faţă de acest inculpat la Parchet, în vederea refacerii urmăririi penale.
Dan-Sebastian Chertes
avocat SERGIU BOGDAN & ASOCIAȚII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
