Înscrierea în cartea funciară baza actului autentic întocmit numai de un notar public din România. Neconstituționalitate
11 iunie 2015 | JURIDICE.ro
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din data de 5 iunie 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 195/2015 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. d) teza a doua din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-un dosar al al Judecătoriei Târgu Mureş și vizează dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. d) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu următorul cuprins:
”(1) În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplineşte următoarele condiţii limitative: […] d) este însoţit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română. În cazul actului autentic notarial, acesta trebuie să fie încheiat de un notar public în funcţie în România.”
Însă, din examinarea notelor autorului depuse în motivarea excepţiei, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie numai dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. d) teza a doua din Legea nr. 7/1996.
Faţă de instituirea condiţiei ca actul autentic notarial să fie încheiat de un notar public în funcţie în România, Curtea observă că, prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, cu modificările ulterioare, România a aderat la Convenția cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961. Astfel, potrivit art. 1 din Convenţia de la Haga, dispoziţiile sale se aplică actelor oficiale care au fost întocmite pe teritoriul unui stat contractant şi care urmează să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat contractant. Potrivit art. 1 alin. 2 lit. c), sunt considerate acte oficiale, în sensul Convenţiei, şi ”actele notariale”.
Curtea observă că, în materia privind asistenţa juridică în cauzele civile, România a încheiat tratate bilaterale cu mai multe state, printre care şi Ungaria, potrivit cărora actele care au fost întocmite sau certificate de un organ de stat sau de către o persoană oficială pe teritoriul uneia din părţile contractante sunt valabile pe teritoriul celeilalte părţi contractante fără vreo altă certificare.
Curtea reţine că textul de lege criticat, potrivit căruia ”în cazul actului autentic notarial, acesta trebuie să fie încheiat de un notar public în funcţie în România”, impune condiţia ca actul autentic notarial să fie încheiat de un notar public în funcţie în România, spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea doar că actul care nu este întocmit în limba română să fie însoţit de o traducere legalizată. Or, Curtea constată că impunerea prin art. 29 alin. (1) lit. d) teza finală din Legea nr. 7/1996 a condiţiei ca actul autentic notarial să fie autentificat de un notar public în funcţie în România contravine obligaţiei de a scuti supralegalizarea actelor care urmează să fie prezentate pe teritoriul României, obligaţie asumată de statul român prin Convenția cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961. Cu atât mai mult, condiţia prevăzută de textul de lege criticat conduce şi la nerespectarea obligaţiei asumate de România prin tratatele bilaterale privind asistenţa juridică în cauzele civile, prin care statul român s-a obligat să respecte valabilitatea pe teritoriul său a actelor care au fost întocmite sau certificate de un organ de stat sau de către o persoană oficială pe teritoriul celeilalte părţi, fără vreo altă certificare.
În concluzie, Curtea constată că prin reglementarea cuprinsă în Legea nr. 133/2012, privind instituirea condiţiei ca actul notarial să fie încheiat de un notar public în funcţie în România, se încalcă obligaţiile asumate de România prin tratatele la care este parte, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) care consacră obligativitatea statului român de a respecta întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În consecinţă, dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate sunt constituţionale doar în măsura în care nu se aplică actelor notariale încheiate în ţări care au aderat la Convenția cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, şi în ţări cu care România are încheiate convenţii, tratate sau acorduri privind asistenţa juridică în materie civilă, care prevăd scutirea de orice legalizare.
În principal, pentru considerentele expuse mai sus, Curtea admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. d) teza a doua din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică actelor notariale încheiate în ţări care au aderat la Convenția cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, şi în ţări cu care România are încheiate convenţii, tratate sau acorduri privind asistenţa juridică în materie civilă, care prevăd scutirea de orice legalizare.
