ICCJ. Renunţarea la cererea principală. Efecte asupra competenţei de soluţionare a cererii reconvenţionale
12 iunie 2015 | Corina CIOROABĂ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că prorogarea legală de competenţă, prevăzută de art. 123 alin. (1) NCPC (în sensul că cererea reconvenţională se judecă de către instanţa competentă pentru cererea principală), produce efecte pe tot parcursul procesului, indiferent dacă cererea principală şi cererea reconvenţională se soluţionează concomitent ori se procedează la disjungerea cererii reconvenţionale şi formarea unui nou dosar, deoarece, prin judecarea sa separată, cererea reconvenţională îşi păstrează caracterul incidental în raport cu cererea principală, dobândit prin formularea cererii în condiţiile art. 209 NCPC, neputând fi considerată o cerere introductivă de instanţă, în sensul art. 30 alin. (3) NCPC. În speţă, Înalta Curte a reţinut că, din moment ce Judecătoria Sibiu a constatat, la primul termen de judecată fixat după încheierea etapei regularizării, că este competentă a soluţiona cererea principală şi a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea acesteia, a rămas învestită şi cu soluţionarea cererii reconvenţionale, înregistrate separat, fără a fi posibilă, în noul dosar format, verificarea distinctă a competenţei de soluţionare a acestei cereri incidentale. (Decizia nr. 222 din 23 ianuarie 2015 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect conflict negativ de competenţă)
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
