FULL VIDEO @ JURIDICE
Festivitatea de absolvire DREPT UNIBUC
13 iunie 2015 | Gruia-Teodor STREINU, Gruia-Teodor STREINU, Mihai IONIȚĂ, Cătălin DOFIN, Delia HAIMANA
UPDATE: Înregistrarea video a evenimentului
În acest an, pe data de 17 iunie, va avea loc o ceremonie ce trezeşte amintiri plăcute şi nu puţină nostalgie în sufletele oricărui absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti. Aşa cum este tradiţia în fiecare an, Palatul Facultăţii de Drept va găzdui festivitatea de absolvire a studiilor de licenţă a unei noi generaţii de jurişti, festivitatea din acest an marcând finalizarea a patru ani de studii pentru promoţia 2011-2015. Deja un eveniment încărcat de semnificaţie pentru participanţi, festivitatea din acest an va marca şi o premieră. Pentru prima oară, festivitatea de absolvire a Facultăţii va fi transmisă în direct spre a fi vizionată de orice persoană interesată pe site-ul JURIDICE.ro. Pentru prima oară, orice bariere de distanţă vor fi surmontate, permiţând în acest an oricărui părinte să îşi poată vedea copilul în momentul definitoriu al maturităţii sale profesionale, indiferent de distanţa faţă de Bucureşti. Având loc între orele 10:00-14:00, festivitatea va avea o structură tripartită. Ceremonia va începe, aşa cum este şi cutuma, cu alocuţiunile Decanului Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, domnul conf. univ. dr. Flavius-Antoniu Baias, care va prezida ceremonia, a domnilor Prodecani, conf. univ. dr. Claudiu-Paul Buglea şi conf. univ. dr. Romeo Popescu şi a domnului prof. univ. dr. Valerian Cioclei. Pe lângă cei menţionaţi, vor mai susţine discursuri şi alţi invitaţi de seamă. După cuvântările reprezentanţilor corpului profesoral, va urma cuvântul reprezentanţilor corpului studenţesc, urmând a vorbi reprezentantul anului IV în Consiliul Facultăţii, Gruia-Teodor Streinu, şi şeful de promoţie al Promoţiei 2011-2015. După discursuri, va urma segmentul median al ceremoniei, anume înmânarea diplomelor ce simbolizează finalizarea cursurilor celui mai prestigios institut de învăţământ juridic superior. Membrii tuturor celor 18 grupe de studenţi vor primi, în ordine, pe grupe şi serii, diplomele de absolvire de la reprezentanţii lor de serie. Înmânarea diplomelor va fi urmată de momentul cel mai emoţionant al ceremoniei, momentul ce reprezintă încununarea a patru ani de muncă, de emoţie, dar şi de dedicare. Printr-un gest simplu, studenţii vor trece mai departe în viaţa lor profesională, alăturându-se generaţiilor de dinaintea lor în ce priveşte felul în care vor privi din acel moment Palatul Facultăţii, treptele de intrare sau statuile marilor jurişti şi legiuitori romani. Din acel moment, vor înlocui obişnuinţa cu nostalgia, cotidianul cu memorabilul, respectul cu reverenţa. Simplu spus, va urma aruncarea tocilor de absolvent. Aceste rânduri fiind aşternute, nu mai rămâne decât să sperăm că ne vom revedea pe data de 17 iunie, fie prin transmisiune, fie viva voce, la ultima ceremonie formală a Promoţiei 2011-2015 în calitatea lor de studenţi în drept. Gruia-Teodor Streinu, reprezentant de an Mihai Ioniță, Șef Serie I Cătălin Dofin, Șef Serie II Delia Haimana, Șef Serie III
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro