Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Bătălia pentru TVA Ep. 2. Sentinţa Haliu nr. 143/2015, o nouă luptă câştigată în bătălia TVA
15.06.2015 | Daniel UDRESCU


Această sentinţă nu este specială şi nu merita un articol dacă nu arăta ABUZUL statului între evaluarea unui prejudiciu şi valoarea dispusă de instanţă. Întâi, inspectorii, apoi, Comisia pentru soluţionarea Contestaţiilor nu au putut să discearnă o dublare de sarcină fiscală. De ce este nevoie de contencios să dispună ceea ce este flagrant ADEVĂRAT?

Într-un articol precedent, analizam diverse hotărâri judecătoreşti din contenciosul fiscal. Mai prezentam faptul că pe rolul instanţelor este şi Dosarul nr. 699/42/2014 la Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a Secţia de contencios administrativ şi fiscal, instrumentat de av. Ionuţ Mateescu.

ANAF Târgovişte a efectuat o inspecţie fiscală la domnul Haliu prin care a stabilit, printr-o Decizie de impunere, fără număr şi fără dată, TVA de plată de 1.879.865 lei, 2.089.983 lei în dobânzi şi 281.980 lei penalităţi de întârziere, pentru un total de 4.251.828 lei. Curtea de Apel Ploieşti a stabilit o valoare totală de 21.976 lei, adică de 193 de ori mai puţin. Aparent este o mare victorie.

Concluziile Raportului de inspecție fiscală (RIF) nr. 36145/17.03.2014 pe care aceasta se întemeiază arată lipsa unei răspunderi fiscale individuale şi divizibile. Faptul care însă este revoltător, atunci când un organ al statului încearcă să distrugă viaţa unui cetătean al acestei ţări, este că ANAF Satu Mare, în dosarul cauzei nr. 812/35/2010 depus la CURTEA DE APEL ORADEA – Secţia de contencios administrativ, a solicitat o expertiză, prin care s-a calculat TVA de plată aferent cotelor părţi deţinute de V. G. şi V. A. Autoritățile fiscale din Târgovişte au ignorat dispoziţiile ANAF Satu Mare şi au stabilit o asociere între Haliu N., Haliu F., V. G. şi V. A., pentru care ar răspunde Haliu N., în cotă de 100% (dar raportul îi este adresat numai lui Haliu N., cota acestuia fiind numai 25%). V. G. şi V. A. au fost impuşi pentru cota lor de 50% de ANAF – DGFP SATU MARE, cota acestora fiind contestată la CA Oradea. Creanţa fiscală impusă lui Haliu N. a fost dublată de ANAF Dâmboviţa, toată datoria fiind pusă în seama acestuia, chiar dacă, pe V. G. şi V. A., ANAF i-a impus cu Decizia de impunere privind taxa pe valoare adăugată şi alte obligaţii fiscale stabilite de inspecţia fiscală la persoane fizice, care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale, înregistrată sub nr. 55.559 din 21 mai 2010 la ANAF – DGFP Satu Mare. Între familia Haliu şi familia V. nu există o asociere, ci o relaţie de indiviziune. V. G. a răspuns pentru creanţele fiscale personale faţă de ANAF Satu Mare.

Întrebare firească: Cine răspunde pentru sechestrele administrate incorect, cine a comis abuz în serviciu şi cum se opresc aceste abuzuri? Dlui Haliu i-a fost distrusă bonitatea financiară, activitatea şi averea de către ANAF, fiind nevoit să vândă sub preţ sau să împrumute bani. Acesta a fost obligat să facă faţă sechestrelor, erorilor odioase ale ANAF, fiind o victimă a sistemului.

Chiar dacă, personal, sentinţa din Dosarul nr. 699/42/2014, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a Contencios administrativ şi fiscal, nu mă mulţumeşte, pentru că a luat în calcul numai elementele flagrante, respectiv răspunderea individuală, includerea TVA în preţ şi perioada fiscală corectă pe care o putea analiza şi ANAF, cu inspectori pregătiţi tehnic, ea este un pas înainte. Mă întreb însă cum este organizat ANAF, ca să poată trece neobservate aceste încălcări de legislaţie. Oare ANAF nu are oameni calificaţi să analizeze aceste abuzuri? Aş înțelege că unii inspectori sunt incapabili, dar unde sunt comisiile de verificare a contestaţiilor? Să dublezi o sumă impusă de două Direcţii diferite şi să nu o analizezi în contestaţie mi se pare un abuz grosolan, pentru care PARCHETUL ar trebui să se sesizeze din oficiu.

Sentinţa nu este motivată, dar pe site se poate citi soluţia pe scurt:
Hotărâre – Respinge excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea raportului de inspecţie fiscală F-DB nr. 36145/17.03.2014. Admite în parte cererea de chemare în judecată, în sensul că anulează în parte decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 671/12.08.2014. Admite în parte contestaţia formulată de reclamant şi anulează în parte decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 36145/17.03.2014 emisă de A.J.F.P. Dâmboviţa, emis în baza Raportului de inspecţie fiscală F-DB nr. 36145/17.03.2014, în ceea ce priveşte obligaţiile de plată fiscale reprezentând TVA şi accesorii care depăşesc valoarea totală de 21.976 lei. Menţine actele administrativ fiscale mai sus menţionate pentru obligaţiile de plată fiscale reprezentând TVA şi accesorii stabilite în sarcina reclamantului în valoare totală de 21.976 lei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 iunie 2015.

Am spus că, aparent, SENTINŢA nr. 143/2015 ar fi o victorie. Din hotărâre însă se vede clar că Ploieştiul nu este Craiova sau Bucureşti (vezi articolul precedent) în sensul în care, până la HG nr. 1620/2009 şi OUG nr. 109/2009, art. 127 alin. (2) NU reprezenta transpunerea în legislaţia naţională a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) a doua propoziţie din Directiva 112/2006 CE privind TVA (România nu informat UE cu privire la acest aspect, reţinut şi de CJUE. „Anterior modificărilor intervenite în anul 2009 (HG nr. 1620/2009 şi OUG nr. 109/2009), nu exista un context juridic care să asigure într-un mod suficient de clar şi de precis aplicarea normei comunitare în discuţie, respectiv art. 12 alin. (1) din Directivă”. Cu alte cuvinte, LEGEA ERA NECLARĂ ÎNAINTE de 1 ianuarie 2010. Sensul Codului fiscal, art. 127 alin. (1): „Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi,” are un înţeles diferit faţă de Directiva Europeană 112/2006, articolul 9 alin. (1): „Persoană impozabilă înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective.” Exprimarea se interpretează confuz la art. 127, rezultând numai activităţile de la aliniatul 2, care nu includ construcţiile şi vânzările de imobile, şi nu clar, ca la art. 9, unde „orice activităţi” este fără drept de interpretare. Astfel, toate modificările aduse Codului fiscal trebuie judecate prin prisma principiului tempus regit actum, pentru fiecare modificare în parte. Acest aspect va fi clarificat de CJUE pe 9 iulie.

Ce mă frământă însă este aspectul clar al tratamentului terenurilor, pe care instanţele refuză să-l ia în calcul şi pe care sentinţa nu pare a-l lua în calcul (desigur, un motiv de apel). Nu se consideră că, în analizarea vânzărilor de terenuri, Legea prevede foarte clar diferenţierea terenurilor în terenuri construibile şi terenuri care nu pot fi construibile. Codul fiscal defineşte caracterul construibil al unui teren. În cauză sunt incidente prevederile art. 127 alin. 2, coroborate cu ale art. 152 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Mergând pe această linie, nici contribuabilul, nici NOTARUL nu par a lua în calcul DIFERENŢIEREA între teren construibil din Certificatul de Urbanism, de vânzare/construire, respectiv POT, şi teren neconstruibil, preţul de vânzare fiind de obicei unul singur. Personal, cred că este o eroare, dacă autoritatea te limitează în dreptul de a construi printr-un POT, tot aşa trebuie să-ţi acorde dreptul de a fi scutit de la plata TVA pentru un teren pe care nu poţi desfăşura o activitate economică.

Terenul neconstruit este analizat incorect în inspecţia fiscală, generând interpretări eronate, care trebuiau corectate de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. RIF trebuia să considere POT – procent ocupare teren. Neanalizarea POT din Certificatul de Urbanism este o lipsă de procedură.

Art. 141 alin. (2) lit. f) punctul 1 din Codul fiscal arată că numai terenul construibil nu este scutit (teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare). De obicei, LOTIZAREA după construire include loturile construibile (de sub clădire şi calea de acces ca părţi comune), separat de terenul neconstruibil rămas liber. Ca urmare, în baza principiului ce nu este inclus este exclus, ar rezulta că terenurile, altele decât terenurile construibile, sunt scutite de la plata TVA – exceptio est strictissime interpretationis et aplicationis.

O situaţie specială apărută în practică este aceea a vânzării terenurilor, care, în Certificatul de Urbanism, sunt încadrate în secţiunea economică cu indicator urbanistic POT, ce defineşte terenul construibil şi terenul neconstruibil. Textul din Directiva nr. 112/2006 este următorul: „Articolul 12: (1) Statele membre pot (s.n.) considera ca persoană impozabilă orice persoană care efectuează, în mod ocazional, o operaţiune legată de activităţile prevăzute la articolul 9 alineatul (1) al doilea paragraf şi, în special, una dintre următoarele operaţiuni:
– livrarea de terenuri construibile.
(2) În sensul alineatului (1) litera (a), (…) Statele membre pot (s.n.) (…) stabili definiţia noţiunii de „teren pe care se află o clădire” (s.n.) (…).
(3) În sensul alineatului (1) litera (b), „teren construibil” înseamnă orice teren neamenajat sau amenajat, definit ca atare de statele membre.”

Am în vedere termenii de ”teren construibil”, ”teren construit”, ”teren neconstruibil”, ”POT” şi ”Arie Construită”.

Punctul 7 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 350/2001 are în vedere următoarea teză: “teritoriu administrativ – suprafaţa delimitată prin lege pentru judeţe, municipii, oraşe şi comune. Este constituit din suprafaţa agricolă (…), suprafaţa ocupată de construcţii şi amenajări de infrastructură (căi de comunicaţie, (…), echipare energetică, lucrări de gospodărire a apelor), ape şi bălţi şi suprafaţa aferentă intravilanului (construcţii şi amenajări), delimitată prin planurile urbanistice.” Concluzia care rezultă este aceea că “terenul construibil” este o parte a teritoriului administrativ intravilan al unei localităţi, cu următoarea precizare: caracterul construibil rezultă din menţiunile din “planurile urbanistice”, “Caracterul construibil al unui teren este dat de zona ce permite acest lucru, cu respectarea prevederilor urbanistice în domeniu”. O asemenea interpretare rezultă şi din art. 44 din Legea nr. 350/2001. Deci, în sensul acestei legi (ce reprezintă dreptul comun în materie), categoria de folosinţă a terenurilor, la data vânzării, se probează cu înscrisuri emise de către departamentul specializat din cadrul autorităţii publice locale (arhitectul şef) în raza căreia se află situat terenul şi nu neapărat cu Certificat de Urbanism. Certificatul de Urbanism prezintă un POT maxim, care poate fi modificat prin PUZ, pe când Autorizaţia de Construire este cea care prezintă adevărata valoare a Ariei Construite, deci a terenului construibil, respectarea planurilor de construire date de Autoritate spre neschimbare indicând, prin procesul-verbal la terminarea lucrărilor, respectarea Autorizaţiei de Construire, adică a terenului construit.

Contradicţia pe care noi o reclamăm rezultă din aceea că normele metodologice din alineatul 6 al normei 37 (în aplicarea art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, calificarea unui teren drept teren construibil sau teren cu altă destinaţie, la momentul vânzării sale de către proprietar, rezultă din certificatul de urbanism) arată clar că pentru identificarea caracterului construibil al unui teren se au în vedere menţiunile din certificatul de urbanism. Indicatorii urbanistici includ şi noţiunea de POT – procent ocupare teren.

În cazul Haliu N., POT este 35% teren construibil şi 65% teren neconstruibil.

Daniel Udrescu

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Bătălia pentru TVA Ep. 2. Sentinţa Haliu nr. 143/2015, o nouă luptă câştigată în bătălia TVA”

  1. Victorie!!! Haliu de la 5 milioane lei impunere la 44.000 lei decizie. Este o victorie pentru familia Haliu sau o batjocura in viata unui om? Scapa MODERAT inspector, scapa ANAF cu fata curata. DECIZIA ICCJ nr. 3773/23.11.2017 in stil romanesc. Admite recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva Sentinţei nr. 143 din 12 iunie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând, anulează, în parte, Decizia de impunere nr. 36145/17.03.2014 în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale reprezentând T.V.A. şi accesorii care depăşesc valoarea totală de 43.952 lei. Menţine actele administrative fiscale mai sus menţionate pentru obligaţiile fiscale de plată reprezentând T.V.A. şi accesorii strabilite în sarcina reclamantului, în valoarea totalăă de 43.952 lei. Definitivă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2017.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate