Executor judecătoresc trimis în judecată pentru șantaj
16.06.2015 | JURIDICE.ro

DNA. Șantaj. Trimitere în judecată.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului P. C. A., executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, la data comiterii faptei, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii mai 2015, inculpatul P. C. A., printr-un intermediar, denunțător în cauză, a pretins de la un coleg, executor judecătoresc în cadrul Camerei Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București, suma de 70.000 euro pentru a nu formula un denunț, la Direcția Națională Anticorupție, cu privire la mai multe fapte penale pretins comise de acesta din urmă, în legătură cu serviciul.
În acest context, la data de 26 mai 2015, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului P. C. A. fiind găsită suma de 290.000 lei primită de la denunțător.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
:: sursa: www.pna.ro