ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

A da sau a nu da la Drept?
17.06.2015 | Ștefan CIUBOTARU


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

A da sau a nu da la drept? Nu suntem nici noi prea departe de a ne contempla posibila moarte sau sinucidere ca Hamlet, dar suntem totuşi puţin cam tineri să avem astfel de gânduri întunecate. Noi suntem elevii care dăm la drept. Fie la Universitatea din Bucureşti, UCL sau Sorbonne Pantheon I, munca nu discrimineazǎ. Noi suntem cei care rămânem fără opţiuni când vine vorba de activităţi extracurriculare, concursuri sau meditaţii (nu pentru că nu am avea de unde alege, ci pentru că le-am încercat sau am excelat în toate). Presupun că majoritatea cititorilor nu sunt elevi de liceu, aşa ca îmi propun să vă transpun în lungul şi exhaustivul proces de a aplica (cu speranţa de a fi admis) la facultatea de drept.

Chiar dacă vrei să aplici în străinătate, Facultatea de drept de la Universitatea din Bucureşti (sau alte municipii) se află undeva pe lista ta (la mine e Planul B şi chiar aş prefera să rămân decât să merg pe la diverse universități al căror singur punct forte este ţara în care se află). Pentru cei care nu sunt în temă, învăţământul liceal românesc exclude gramatica din programă, aşa că dacǎ nu mai ştii nimic din clasa a 8-a, ai nevoie mare de meditaţii ca să îţi poți da seama dacă e subiectivă sau atributivă (pentru contemporanii mei: era subiectivă). Dacă dai la Bucureşti, nu interesează pe nimeni de weltanschauung-ul autorilor canonici, sau de condiţiile favorabile ataraxiei; ei au nevoie să vadă dacă ştii diferenţa dintre genitiv şi dativ. Evident că eşti pregătit, cum… nu ai făcut la şcoală?! 60 de întrebări te aşteaptă să le dai de cap, în caz negativ – te dai tu cu capul de ele. Să nu uităm de economie. Frumoasă materie, dar nu o faci decât un singur an, în clasa a XI-a. Până când te duci la admitere, nici nu mai ştii ce e aia cerere şi ofertă sau productivitatea marginală a capitalului. Încă 40 de întrebări – succes!.

Eu, personal, aplic şi în Marea Britanie. Am zis că dacă tot aplic, să îmi încerc norocul la universităţile prestigioase, la cele care răsună în societatea anglo-saxonă şi chiar internațională (ex: UCL, LSE, Queen Mary ş.a.m.d.). Nici nu încep să discut despre examenele de admitere necesare pentru acestea – unul cu promovabilitate 15% pentru LSE şi unul complet diferit de orice pentru Kings College. Când am trecut prima dată pe la cvasi-atotcunoscătorul consilier pentru universităţi, a fost complet revoltat de CV-ul meu. Duceam lipsă de un singur lucru, care însă era absolut sine qua non. O stagiatură. Mi-a precizat că fără aceasta, nu aş avea nicio şansă să intru la o universitate “bună” din Londra. Presupun că toţi cunoasteţi dificilul şi anevoiosul drum către a fi acceptat de o societate de avocaţi pentru o stagiatură. Imaginaţi-vă că se adaugă încă doi factori importanţi; vârsta, respectiv 16 ani, şi cunoştinţele în domeniul dreptului, respectiv zero. Astfel, ca în Don Quixote, mă avânt în lumea dreptului şi întreb pe unde pot: “Primiţi cu stagiatura?”. După o recomandare şi o lungă discuţie cu dl. Consilier, am făcut rost de un aşa-zis “internship”.

Un program de la 9 la 18 nu e tocmai lejer pentru un elev, care mai vrea şi o viață socială, dar, în sfârșit, îl poți înțelege pe Kafka. Nu mă plâng, am avut noroc de 3 colege extraordinare; Georgiana, Oana şi Simona (în ordine alfabetică, pentru a nu supăra pe nimeni), care m-au crescut ca pe o cerere de chemare în judecată; în fiecare zi ceva nou. Dacă asta înseamnă să fii avocat, atunci facultatea de drept are prea puţine locuri. Cum trecea o zi, cum îmi doream şi mai mult să devin avocat. Dar (şi evident că exista un dar), într-o zi am trecut pe la Tribunalul Bucureşti. Intru şi văd toţi avocaţii cu robele lor şi zic “Vreau şi eu”. După care, intru în sala de judecată, mă aşez şi aştept să intre preşedintele. Puţin dezamăgit că nu se ţipa şi nimeni nu se certa (precizez că această viziune distorsionată am preluat-o din seriale – ruşine să-mi fie), merg acasă şi mă apuc să citesc “Teoria generală a dreptului” de Simona Cristea. Cunoaşteţi supra-numitul sindrom al studentului de la medicină, unde acesta învață despre lupus şi instant tot poporul şi, mai ales el, are lupus? Aşa ceva avem și noi, viitorii studenţi, – parafrazăm şi zicem sindromul elevului care dă la drept. Adică, “nu putem aplica in dubio pro reo? Nu tot se rezolvă cu in dubio pro reo? “. Aparent, nu.

Șase săptămâni stai în stagiatură şi poate uiţi că mai ai şcoală. Te trezesc eu. Meditaţii la mate şi la română plus învăţat zilnic pentru zecile de teste săptămânale. Viaţa de liceu tot una e şi nu se uşurează. Nu contează că tu ţi-ai dat sufletul şi că ai învăţat ceva cu adevărat folositor şi aplicabil, dacă nu ştii integrale nu poţi da bacul. Dacă eşti la profil filologic, ai scăpat uşor (știu că Oana mă urăşte în acest moment) – faci română şi istorie, nu contează cât de mult ai de învăţat, mai greu ca la profil real (mate-info) nu are cum să fie. Filologii au şi un avantaj pentru examene – pot da bacul la economie şi să nu mai stea să înveţe pentru admitere. Dar noi, real-iștii trebuie să dăm bac la o materie care nu are nicio legătură; Informatică, Biologie, Chimie sau Fizică. Da, este vina ta că ai vrut să înveţi ceva în 4 ani de liceu şi să îţi dezvolţi o gândire mai analitică, aşa că eşti pedepsit cu 4 teze semestriale și zeci de teste, matematică, română, informatică, biologie, fizică ş.a.m.d. Când ai timp pentru toate? Pai, nu ai şi, mai ales, dacă te duci la internship în perioada testelor și a tezelor (experienţă personală).

Nu intenţionez ca acest articol sǎ fie nicio lamentare şi nici să mă laud cu câte am facut eu – doar să fiu o voce a sutelor de copii care stau și învaţă în speranţa că într-o zi o să reuşească să schimbe puţin câte puţin societatea. Cât pentru mine, o să continui să învăţ pentru cele 3 examene de admitere şi bacalaureat. Iar în ceea ce îl priveşte pe consilierul meu, găseşte ceva nou de care să am nevoie pentru a intra la LSE – probabil încă un internship sau un construit de case prin Togo. Uraţi-mi succes.

P.S. Cu această ocazie vreau să le mulțumesc din suflet ”şefelor” mele – Georgiana şi Oana (renumitele co-heads al Departamentului de conformat cu originalul), care m-au învăţat tot ce ştiu despre drept şi nu pot fi lăudate destul, Roxanei, pentru că fără ea nu aveam ce să conformăm, şi Simonei, pentru împărţirea ne-terminabilelor ei task-uri (care implicau să sun prin UE să întreb de achiziţii publice). Gata, îmi închei pledoaria.

Ștefan Ciubotaru
Elev, Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate