Secţiuni » Arii de practică » Business » Asigurări
Asigurări
CărţiProfesionişti

Comercializarea prin mijloace electronice a contractelor de asigurare


19 iunie 2015 | Matei DIMOFTACHE

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Pe site-ul web al Autorității de Supraveghere Financiară (“ASF”) a fost postat proiectul de Normă privind comercializarea prin mijloace electronice a contractelor de asigurare.

Activitatea de comercializare prin mijloace electronice a contractelor de asigurare este definită ca fiind activitatea desfășurată pentru promovarea și încheierea de contracte de asigurare, utilizând mediul on-line, prin mijloace electronice de comunicare, indiferent de dispozitivul de accesare a acestora, respectiv unități de procesare fixe sau mobile și orice fel de dispozitive inteligente, dacă rulează pe aplicații on-line al căror obiect este:
a) promovarea contractelor de asigurare;
b) înregistrarea, centralizarea, retransmiterea, procesarea sau stocarea oricăror cereri de ofertă privind contractele de asigurare, finalizate sau nu prin încheierea acestora;
c) compararea de oferte de asigurare și/sau prețuri pentru orice contracte de asigurare;
d) emiterea prin mijloace electronice sau aplicații aferente dispozitivelor mobile a unor polițe de asigurare și/sau a unor documente de încasare;
e) emiterea unei polițe de asigurare, ca urmare a unei comenzi transmise prin orice mijloace electronice.

Activitatea de comercializare a contractelor de asigurare prin mijloace electronice este rezervată societăților de asigurare, autorizate de ASF și brokerilor de asigurare autorizați de ASF.

Brokerii de asigurare pot utiliza mijloace electronice de comercializare a contractelor de asigurare, dacă au desfășurat activitate de brokeraj în asigurări cel puțin 12 luni de la data autorizării ca brokeri de asigurare.

Societățile de asigurare și brokerii de asigurare, care practică activitatea de comercializare a contractelor de asigurare prin mijloace electronice, trebuie să dețină personal dedicat serviciilor de procesare a cererilor de ofertă și/sau a comenzilor on-line, care să îndeplinească cerințele legale în vigoare privind pregătirea profesională specifică ofertării și vânzării produselor de asigurare.

În cazul brokerilor de asigurare, administratorul entității respective trebuie să publice o declarație autentificată, pe proprie răspundere, din care să rezulte că nu se află în litigiu cu nicio societate de asigurare privind eventualele prime de asigurare încasate și nedepuse în termenele legale și/sau contractuale.

Oferta generată și înaintată potențialilor clienți conține cel puțin următoarele informații:
– datele de identificare ale bunului asigurat și/sau proprietarului/consumatorului/potențialului asigurat;
– întrebările asigurătorului/intermediarului în asigurări, necesare încadrării în clase de risc;
– răspunsurile potențialului asigurat;
– sumele asigurate, franșize (dacă este cazul);
– perioada asigurată;
– riscurile asigurate, excluderile, acoperirea teritorială a riscurilor;
– prețul total pe care consumatorul/potențialul asigurat îl are de plătit, comisionul intermediarului/intermediarilor;
– clasa Bonus/Malus, în cazul polițelor RCA;
– perioada valabilității ofertei, codul unic de confirmare a ofertei;
– necesitatea de efectuare sau nu a unei inspecții de risc;
– informațiile privind modalitățile de plată și de realizare a acesteia, informațiile privind existența sau inexistența dreptului de denunțare unilaterală și/sau a dreptului de a rezilia contractul înainte de termen,
– legislația aplicabilă și/sau instanța competentă cu soluționarea eventualelor litigii între părți;
– existența unor fonduri de garantare sau a unor mecanisme de compensare.

Înainte de finalizarea sau lansarea unei comenzi ori încheierea unui contract de asigurare, potențialul asigurat/consumatorul bifează o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte cel puțin următoarele:
a) că are cel puțin 18 ani împliniți;
b) că datele și informațiile furnizate sunt reale la momentul completării cererii.

Societățile de asigurare și brokerii de asigurare, care practică activitatea de comercializare a contractelor de asigurare prin mijloace electronice și care încheie contracte de prestări servicii cu furnizorii de soluții și/sau aplicații software dedicate pentru comercializarea prin mijloace electronice a contractelor de asigurare, se asigură că aceștia îndeplinesc, printre altele, cel puțin următoarele condiții:
– au ca obiect de activitate cel puțin codul CAEN 6201 ”activități de realizare a software-ului la comandă” (software orientat către client);
– desfășoară activitatea de comercializare prin mijloace electronice a contractelor de asigurare în baza unor contracte de prestări servicii / colaborare, încheiate cu societăți de asigurare și brokeri de asigurare autorizați de ASF;
– sunt operatori de date cu caracter personal.

Matei Dimoftache

Matei Dimoftache

Societățile de asigurare și brokerii de asigurare, care practică activitatea de comercializare a contractelor de asigurare prin mijloace electronice, vor menține un registru electronic securizat cu evidența persoanelor care au acces în aplicația de emitere a polițelor de asigurare.

Av. Matei Dimoftache
Managing Associate, Head of Banking & Finance
DUNCEA ȘTEFĂNESCU & ASOCIAȚII

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii