Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
3 comentarii

Onorarii minimale nelegale pentru expertiză
22.06.2015 | Darius MARCU

Secţiuni: Drept constitutional, Opinii, Procedură civilă
JURIDICE - In Law We Trust

Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară nu prevede niciun fel de onorarii minimale pentru expertiza efectuată de experţii judiciari sau extrajudiciari. Art. 23 alin. 1 din O.G. nr. 2/2000 prevede doar nişte criterii de stabilire a onorariului definitiv: „se stabileşte … în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului.”

Art. 331 alin. 3 NCPC, rap. la art. 339 alin. 2: ”Onorariul poate fi majorat, la cererea motivată a experţilor, ţinându-se seama de lucrarea efectuată, însă numai după depunerea raportului, a răspunsului la eventualele obiecţiuni sau a raportului suplimentar, după caz.”

Există, deci, doar posibilitatea, condiţionată, de majorare a lui, nu un drept de majorare.

Încălcare a dreptului la un proces echitabil (art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului)

Pe fondul crizei economice, în anul 2012, unii judecători s-au gândit să „dea o mâna de ajutor” justiţiabililor, printr-o hotărâre nelegală.

Hotărârea nr. 10/11.09.2012 a Colegiului de conducere a Curţii de Apel Oradea prevede la art. 2: „Introducerea în cauze în calitate de expert judiciar se va face doar după plata avansului din onorariu (recomandat a fi de 800 lei în cazul expertizelor şi 1.500 lei în cazul contraexpertizelor)”. Pretextul invocat este administrarea cu celeritate a probei cu expertiza tehnică.

Nu există niciun temei legal pentru instituirea unui onorariu minim pentru expertul judiciar, nici măcar cu titlu de recomandare (care sună mai „nevinovat”).

Colegiului de conducere al unei instanţe nu are competenţa legală de a hotărî privind onorarii minimale ale experţilor tehnici, conform Legii nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară. Art. 49 lit. a din Legea nr. 304/2004, republicată: ”Colegiu de conducere hotărăşte cu privire la problemele generale de conducere ale instanţei”. Art. 22 alin. 1 din Hotărârea CSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti: ”Colegiul de conducere dezbate problemele generale de conducere a instanţei şi adoptă hotărâri menite să asigure buna organizare şi funcţionare a acesteia”. Alin. 2 al art. 22 nu detaliază, nici el, asemenea competenţe ale colegiului.

Recomandarea din partea forurilor superioare are un efect puternic în fapt. Astfel, unii judecători chiar invocă în şedinţa de judecată acea hotărâre, ca argument, atunci când stabilesc avansul de onorariu.

Nici sub aspectul oportunităţii, hotărârea Colegiului nu are niciun fundament. Pretextul celerităţii nu justifică încălcarea liberului acces la justiţie.

Contextul economic în care s-a dat hotărârea este defavorabil justiţiabililor.

Salariul minim brut pe ţară era la data 11 septembrie 2012 de 700 lei, conform H.G. nr. 1225/2011.

Judeţul Bihor avea şi are al doilea cel mai mic salariu mediu net din ţară şi cele mai multe firme intrate în insolvenţă, după Bucureşti[1].

O.U.G nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar include la art. 6 lit. b şi plata expertului. Condiţiile de acordare sunt foarte restrictive, conform art. 8: ”Venit mediu net lunar pe membru de familie sub nivelul de 300 lei, respectiv de 600 lei, pentru reducere de 100%, respectiv reducere de 50%.

Deşi majoritatea absolută a cetăţenilor nu se încadrează la aceste venituri, aceasta nu înseamnă că justiţiabilii să fie obligaţi la plata unui onorariu peste venitul lor lunar. Astfel, dreptul la ajutor public judiciar este doar teoretic, iluzoriu.

CEDO a condamnat deja România pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, din cauza taxelor de timbru excesive, raportate la veniturile părţilor, inclusiv în situaţia în care partea a beneficiat deja de ajutor public judiciar, prin reducerea la jumătate a taxelor. (Rusen c. România)[2].

Hotărârea Rusen vs. România: ”Curtea a considerat deja excesive sume care reprezintă integral veniturile familiei [Iorga c. României, Beian c României]”. În cauza Iorga vs. România, Curtea a considerat 21 euro o sarcină excesivă.

Pentru identitate de raţiune, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 462/2014 a stabilit că: “orice limitare a accesului liber la justitie, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată”. (Decizia nr. 266 din 7 mai 2014)

Ajutorul public judiciar privește o categorie redusă de cetăţeni, … , obligativitatea reprezentării şi asistării prin avocat în etapa procesuală a recursului se răsfrânge … şi asupra celor ale căror limite de venit nu se încadrează în prevederile OUG nr. 51/2008 şi care nu dispun întotdeauna de mijloace materiale pentru a plăti un avocat. Astfel, ajutorul public judiciar nu îşi găseşte incidenţa şi aplicarea în privinţa cvasimajorităţii cetăţenilor. De aceea, ajutorul public judiciar nu poate fi considerat un remediu judiciar capabil să asigure accesul tuturor cetăţenilor la calea de atac a recursului. Curtea constată că ajutorul public judiciar nu este un instrument apt să surmonteze şi să corecteze inechităţile de fapt care pot apărea.
Or, de principiu, o asemenea sarcină financiară îl descurajează pe justiţiabil să apeleze la serviciul justiţiei.

Conform practicii constante a Curții Constituţionale, începând cu decizia nr. 1/1995, considerentele deciziilor Curții Constituţionale au caracter obligatoriu, ca şi dispozitivul lor.

În cazul onorariilor pentru experţi, acestea depăşesc de multe ori onorariul obişnuit al unui avocat. Mai mult, onorariile pentru expert (tehnic sau contabil), depăşesc de multe ori valoarea obiectului litigiului, uneori chiar şi de 2-3 ori.

Art. 6 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, rep.: ”Accesul la justiţie nu poate fi îngrădit.
Justiția este o necesitate socială fundamentală și permanentă. Pentru aceasta, nu numai că accesul tribunalelor nu trebuie împiedicat prin taxe oneroase, dar dimpotrivă, el trebuie înlesnit prin toate mijloacele. A împuțina procesele prin taxe mari e a lăsa drepturile în incertitudine și nesiguranță, e a încuraja abuzul și nedreptatea”[3].

Nota de evaluare a cheltuielilor, decontul experţilor nu se comunică din oficiu părţilor, decât la cererea expresă a acestora. Instanţele consideră, probabil, că nu e necesară dezbaterea lor în contradictoriu. Onorariul este un element ce trebuie pus în discuţia părţilor, la fel ca şi raportul de expertiză, din moment ce există posibilitatea legală de se refuza majorarea lui.

Mai grav este că unii judecători se folosesc în mod abuziv de proba cu expertiză, deturnând scopul expertizei. “Inconvenientele expertizei n-au scăpat doctrinei de specialitate: costurile uneori extreme de ridicate, exorbitante chiar, lentoarea realizării ei, dar mai ales încercarea de deturnare a scopului expertizei, prezentînd-o ca pe o probă suficientă, care face de prisos administrarea altor probe”[4].

Această deturnare există atunci când, de exemplu, se ignoră analizarea prezumţiilor, invocând expertiza ca probă prealabilă. Prezumţiile dovedite prin faptul cunoscut, vecin şi conex, pe care se întemeiază aceasta (art. 328 NCPC), trebuie analizate în prealabil, pentru a stabili cine are sarcina probei cu expertiza.

„Prezumţia evocă considerarea unui lucru ca adevărat – sumit pro vero, habet pro vero – înainte de a se fi făcut probarea lui”[5]. De aceea, mijlocul de probă al prezumţiei trebuie analizat înaintea expertizei.

Este trist când constaţi că clientul nu are bani de expertiză, nu se încadrează la ajutorul public judiciar și de aceea renunţă să se judece, deşi are alte probe solide. Când ai un venit net de 1.000 lei, iar onorariul mediu pentru expertiză este de 1.500 lei, cel pentru contraexpertiză fiind de 3.500 lei, nu-ţi mai arde să te judeci.

Dacă mai adăugăm la onorariile minimale pentru expertiză şi majorarea taxelor de timbru, prin O.U.G. nr. 80/2013, constatăm că liberul acces la justiţie este mai mult iluzoriu, or practica CEDO a statuat constant că drepturile trebuie să fie efective, nu iluzorii.


[1] ONRC: Societăți intrate în insolvență.
[2] CEDO. Cauza Rusen c. României.
[3] E. Herovanu, Principiile procedurei judiciare, Institutul de arte grafice, București, 1932, p. 17.
[4] I. Deleanu, NCPC, Comentarii pe articole, vol. 1, Ed. Universul Juridic, 2013, p. 441.
[5] I. Deleanu, Ficţiunile juridice, Ed. All Beck, 2005, p. 81.


Av. Darius Marcu
Baroul Mehedinți

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti