« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti

ICCJ. Două RIL admise
23.06.2015 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În şedinţa din 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat două recursuri în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii:

Prin Decizia nr. 13/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, statuând că:
”În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi art. 95 din Codul de procedură civilă, litigiile având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ”.

Prin Decizia nr. 14/2015, ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii formulate de Avocatul Poporului şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, statuând că:
”- în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000, aprobată de Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, aprobată de Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 120 alin. (7) şi art. 124 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, dobânda care se acordă pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite prin hotărâri judecătoreşti, este dobânda fiscală prevăzută de dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile cu art. 120 alin. (7) din acelaşi act normativ.
– în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 994 din Codul civil de la 1864, art. 1535 din Codul civil, art. 124 alin. (1) şi art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, momentul de la care curge dobânda fiscală pentru sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, taxă pe poluare şi taxă pentru emisii poluante, restituite în temeiul hotărârilor judecătoreşti, este reprezentat de data plăţii acestor taxe.

:: sursa: comunicatul ÎCCJ

Andrei Pap

 
Secţiuni: C. administrativ, Dreptul securitatii sociale, Fiscalitate, Recurs în interesul legii, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD