CSM. Afirmațiile Primului ministru aduc atingere independenţei sistemului judiciar
24.06.2015 | JURIDICE.ro

Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității luni, 22 iunie 2015, un comunicat cu privire la apărarea independenţei sistemului judiciar în raport de afirmaţiile lui Victor Ponta, prim ministru al României.
Plenul CSM a constatat că afirmaţiile Premierului, susţinute telefonic în cadrul unei emisiuni televizate, referitoare la activităţile desfăşurate de magistraţii învestiţi cu soluţionarea unor cauze penale, sunt de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.
Victor Ponta a declarat că judecătorii care au fost învestiţi cu soluţionarea cauzei penale privindu-l pe Liviu Dragnea ar fi fost arestaţi dacă ar fi pronunţat o soluţie de achitare, precum şi că procurorii acţionează în mod abuziv, acreditând ideea lipsei de independenţă şi imparţialitate a magistraţilor și decredibilizând totodată şi activitatea procurorilor.
Plenul a apreciat că declarațiile Primului ministru au depăşit limitele admisibile ale discursului public politic şi ale libertăţii de exprimare, aşa cum sunt protejate de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aducând atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său.