Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal » Dreptul penal al afacerilor
Dreptul penal al afacerilor
DezbateriCărţiProfesionişti

Discursul procurorului Bogdan Gabor, vicepreședinte CSM, cu ocazia încheierii primei faze de implementare a proiectelor finanțate în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român


24 iunie 2015 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
JURIDICE by Night

Consiliul Superior al Magistraturii a dat publicității luni, 22 iunie 2015, un comunicat cu privire la încheierea primei faze de implementare a proiectelor finanțate în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano-Român și lansarea modulelor e-learning în domeniul noilor coduri.

INM a găzduit luni, 22 iunie 2015, evenimentul de lansare a 24 de module e-learning și broșuri în domeniul noilor coduri penale și civile, elaborate în cadrul proiectului “Asistenţă pentru consolidarea capacităţii instituţionale în domeniul formării judecătorilor şi procurorilor pentru aplicarea noilor coduri”, de către formatori INM și experți externi.

La eveniment au participat procuror Bogdan Gabor, vicepreşedintele CSM, Jean-Hubert Lebet, Ambasadorul Elveției la București, precum și un număr mare de oficialităţi române şi străine.

CSM a publicat și discursul procurorului Bogdan Gabor susținut în cadrul evenimentului.

Discursul integral: 

”Excelenţele Voastre,
Doamnelor şi domnilor,
Stimaţi colegi,

Îmi revine deosebita onoare de a mă afla astăzi în faţa dumneavoastră în cadrul evenimentului prin care încheiem o primă etapă a proiectelor implementate de Consiliul Superior al Magistraturii, în parteneriat cu Institutul Naţional al Magistraturii, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român pentru reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse.

Acordul-cadru dintre Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind implementarea Programului de Cooperare elveţiano-român, ca document de planificare strategică vizând contribuţia financiară elveţiană pentru coeziunea Uniunii Europene, a intrat în vigoare la data de 10 noiembrie 2010 şi a coincis cu un moment deosebit de important prin care a trecut şi încă mai trece sistemul judiciar din România – intrarea în vigoare şi implementarea celor 4 noi coduri judiciare.

În acelaşi timp, continuarea luptei împotriva corupţiei ca element prioritar în contextul angajamentelor externe şi al condiţionalităţilor MCV a reprezentat o prioritate la nivelul sistemului, fiind necesară asigurarea de resurse adecvate acestui domeniu.

Astfel, intrarea în vigoare a celor 4 noi coduri – civil, penal, procedură civilă şi penală – a reprezentat un reper pentru justiţia din România şi pentru întreaga societate românească, dar a fost, în egală măsură, o reală provocare pentru sistemul judiciar.

Punerea în practica de zi cu zi a dispoziţiilor noilor coduri, prin întinderea lor şi prin acoperirea aproape a tuturor aspectelor vieţii sociale, economice şi instituţionale româneşti, este un proces complex care nu se opreşte la simpla apelare de către cetăţeni la noile dispoziţii din cod sau la aplicarea lor de către instituţiile statutului sau de către instanţele judecătoreşti, ci înseamnă mult mai mult, o familiarizare a profesioniştilor cu noile dispoziţii – ceea ce necesită o pregătire profesională intensă, resurse umane (alocare, realocare judecători şi grefieri), materiale şi de infrastructură pentru implementarea noilor coduri, precum şi acomodarea cetăţenilor cu instituţiile şi, din această perspectivă, asistenţa pe care statul este obligat să o acorde acestora în a apela în cunoştinţă de cauză la aceste instituţii.

Puterea judecătorească, cu mijloacele nu multe pe care le-a avut la dispoziţie, a participat la acest efort, fie prin instanţele judecătoreşti, fie prin autoritatea administrativă şi de pregătire profesională: Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii.

Astfel, în cadrul Fondului Tematic Securitate (FTS) al Programului de Cooperare Elveţiano-Român, devenit operaţional la data de 1 iulie 2011, Consiliul Superior al Magistraturii a răspuns nevoii de pregătire profesională în cadrul sistemului judiciar şi pentru facilitarea accesului societăţii româneşti la informaţie în materia noilor coduri.

Astfel, începând cu luna martie 2012, CSM a iniţiat implementarea a 3 proiecte cu un buget total în valoare de 2.694.836 franci elveţieni (CHF), contribuind la întărirea capacităţii sistemului judiciar pentru a face faţă provocărilor legislative şi instituţionale, precum şi la îmbunătăţirea activităţii de combatere a corupţiei şi criminalităţii economico-financiare:

Aceste proiecte sunt:
1. Asistenţă pentru consolidarea capacităţii instituţionale în domeniul formării judecătorilor şi procurorilor pentru aplicarea noilor coduri– în parteneriat cu INM;
2. Consolidarea capacităţii Ministerului Public de a obţine rezultate mai bune în lupta împotriva micii corupţii – în parteneriat cu Ministerul Public;
3.Îmbunătăţirea capacităţii judecătorilor şi procurorilor români în lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii economice şi financiare” – în parteneriat cu DNA.

Dintre cele 3 proiecte pe care le-a implementat Consiliul, din perspectiva complexităţii şi tematicii abordate, proiectul privind formarea judecătorilor şi procurorilor în domeniul noilor coduri a prezentat o importanţă deosebită.

Proiectul cu finanţare elveţiană a constituit un punct de plecare în ceea ce priveşte asigurarea bazei formării profesionale a judecătorilor şi procurorilor în domeniul celor 4 noi coduri.

Proiectul a fost unul foarte amplu, în măsură în care a asigurat finanţarea necesară pentru organizarea a 286 de sesiuni de formare profesională în domeniul noilor coduri – seminarii, conferinţe naţionale şi internaţionalela care s-au înregistrat peste 9.522 de participărireprezentanţi ai sistemului judiciar şi ai altor profesii juridice, precum şi pentru elaborarea de instrumente şi materiale de formare profesională în domeniul noilor coduri – 24 de module e-learning şi broşuri în domeniul noilor coduri – pe care le lansăm oficial în cadrul evenimentului de astăzi, precum şi ghiduri de acte procedurale pentru magistraţi.

Întrucât justiţia îşi doreşte şi trebuie să fie mai aproape de cetăţeni, scopul ei fiind acela de a satisface un interes public – un act de justiţie de calitate şi îndeplinit într-un termen rezonabil, unul dintre obiectivele acestui proiect a constat în facilitarea cunoaşterii de către cetăţeni şi punerea în practică adecvată a instituţiilor noilor coduri.

Astfel, pentru a veni în întâmpinarea justiţiabililor, Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii au iniţiat elaborarea în cadrul proiectului cu finanţare elveţiană, într-o abordare accesibilă pentru beneficiarii sistemului juridic, a Ghidului practic – Modele de cereri pentru justiţiabili în materie procesual civilă şi civilă şi a Ghidului practic – Modele de cereri pentru justiţiabili în materie penală – care oferă modele de cereri de chemare în judecată atât pentru acţiuni cu un grad redus de complexitate, cât şi pentru acţiuni de o complexitate ridicată, din perspectiva problemelor faptice şi juridice deduse judecăţii (revendicare, partaj de bunuri).

Sunt conturate repere importante pentru justiţiabili în demersul acestora de valorificare a unor drepturi sau interese legitime în justiţie. Prin sprijinul pe care îl pot oferi justiţiabililor pentru redactarea cererilor – binevenit în contextul dificultăţilor determinate de caracterul de noutate al multora dintre prevederile procedurale ale noilor coduri – ghidurile pot contribui la evitarea unor sancţiuni procedurale, cum ar fi anularea cererilor de chemare în judecată pentru că nu îndeplinesc condiţiile formale prevăzute de lege.

Dincolo de utilitatea pentru justiţiabili, soluţiile oferite de ghiduri pot contribui în mod eficient şi efectiv la creşterea clarităţii şi transparenţei actului de justiţie, dar şi la sporirea celerităţii acestuia, prin reducerea duratei de soluţionare a cauzei şi preîntâmpinarea dificultăţilor care pot apărea în desfăşurarea procesului civil, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a utilizării unui limbaj nejuridic şi neadecvat.

Nu în ultimul rând, proiectul a asigurat resursele financiare pentru achiziţionarea unor echipamente tehnice – servere care să faciliteze derularea activităţilor de formare profesională. Astfel, activităţile de formare profesională organizate la nivelul Institutului Naţional al Magistraturii sunt înregistrate şi transmise on-line pentru a fi accesibile unui cât mai mare număr de profesionişti în domeniul juridic.

Celelalte două proiecte implementate de Consiliul Superior al Magistraturii în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român au vizat o nevoie stringentă la nivelul sistemului judiciar, respectiv îmbunătăţirea activităţii de combatere a corupţiei şi criminalităţii economico-financiare.

Astfel, alocarea financiară de aproximativ 550.000 CHF a asigurat cadrul necesar consolidării pregătirii profesionale a judecătorilor, procurorilor şi altor specialişti în acest domeniu, precum şi pentru elaborarea de ghiduri de bune practici în acest domeniu.

Merită menţionat faptul că, în cadrul celor două proiecte au fost organizate 37 de activităţi de formare prin care aproximativ 820 de judecători, procurori şi specialişti ai DNA au beneficiat de formare profesională specializată în domenii precum investigarea fenomenelor de infracţionalitate complexă – evaziunea fiscală, spălare de bani, încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală prin mediul digital, percheziţii informatice, conflictul de interese, infracţionalitate în cadrul achiziţiilor publice, investigarea cauzelor de mică corupţie.

De asemenea, echipe mixte de profesionişti au elaborat 4 ghiduri de bune practici în domeniul combaterii evaziunii fiscale, spălării banilor şi investigarea infracţiunilor care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală.

În încheiere, aş dori să precizez faptul că, în considerarea economiilor realizate în cadrul proiectelor şi ca urmare a evoluţiilor monedei elveţiene, proiectele finanţate în cadrul Programului de Cooperare elveţiano-român vor continua cu o nouă etapă de implementare, Consiliul Superior al Magistraturii luând deja măsurile necesare în vederea prelungirii perioadelor de implementare şi aprobării de noi activităţi de formare profesională în domenii care prezintă în continuare o importanţă crescută pentru sistemul judiciar, şi mă refer aici la uniformizarea practicii judiciare în materia noilor coduri, comunicare, etică şi deontologie profesională, insolvenţă, formarea specializată a purtătorilor de cuvânt, executarea pedepselor, management, precum şi achiziţii de echipamente tehnice şi IT pentru Direcţia Naţională Anticorupţie şi instanţele judecătoreşti.

Aş dori să mulţumesc încă o dată Confederaţiei Elveţiene pentru sprijinul financiar acordat în vederea consolidării capacităţii sistemului judiciar din România, precum şi tuturor celor care au participat la implementarea acestor proiecte având certitudinea că rezultatele scontate au fost atinse.

Vă mulţumesc!”

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi                                                                                                                          Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică