Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Calea de atac împotriva măsurilor asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţă. Constituționalitate
24.06.2015 | Anda-Laura TĂNASE


* a se vedea și dezbaterea juridică Anticamera judecății penale: Camera Preliminară [DEZBATERI.JURIDICE]

În Monitorul Oficial al României nr. 387 din data de 3 iunie 2015 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 207 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Minel Popescu într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (6) – Contestarea măsurilor asigurătorii din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: ”Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie la acest judecător ori la această instanţă, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la Dreptul la apărare şi art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost ridicată într-o cauză penală având ca obiect efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969 şi a infracţiunii prevăzute de art. 2151 din Codul penal din 1969 tot în formă continuată, cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal anterior.

Autorul excepţiei a criticat dispoziţiile art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală, deoarece nu prevăd nicio cale de atac împotriva măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată.

În ce priveşte critica raportată la imposibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, Curtea constată că aceasta nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, în prezenta cauză măsura asigurătorie nu a fost dispusă de către judecătorul de cameră preliminară.

Cât priveşte teza referitoare la luarea măsurii asigurătorii de către instanţa de judecată, Curtea constată că nu poate fi primită critica formulată, aceasta fiind neîntemeiată. Astfel, în cazul în care măsura asigurătorie a fost dispusă prin încheiere de instanţa competentă să judece cauza pe fond (cum este cazul în speţa de faţă), atunci măsura poate fi contestată, în acord cu art. 408 alin. (2) coroborat cu art. 409 alin. (1) lit. b) şi f) din Codul de procedură penală, cu apel, odată cu sentinţa atacată prin care se soluţionează fondul cauzei.

Faptul că, spre deosebire de măsura asigurătorie dispusă de către instanţa de judecată în acord cu art. 249 alin. (1) din Codul de procedură penală, cea dispusă de procuror poate fi contestată, în acord cu art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, măsura fiind supusă astfel controlului efectuat de un judecător.

Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că instituirea sechestrului nu este o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece atât stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (a se vedea Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei). Mai mult decât atât, chiar şi în situaţia unei acuzaţii în materie penală, art. 2 paragraful 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie stabileşte că dreptul consacrat de paragraful 1 poate face obiectul unor excepţii fie în cazul infracţiunilor minore, fie când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.

Aşa fiind, faptul că de la momentul luării măsurii şi până la momentul în care partea are posibilitatea efectivă de a o contesta trece un interval de timp nu este de natură a înlătura ori a diminua caracterul şi consecinţele ce pot decurge din folosirea căii de atac odată cu fondul, pentru că nu goleşte de conţinut reexaminarea în sine.

A fortiori şi în situaţia în care nu ar fi existat o astfel de cale de atac, Curtea constată că nu ar putea fi primită critica referitoare la afectarea drepturilor reclamate, deoarece, potrivit art. 129 din Constituţie, ”împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Măsurile asigurătorii sunt o consecinţă a săvârşirii unei fapte penale şi constau în indisponibilizarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra lor. Până la dovedirea vinovăţiei în materie penală, indisponibilizarea instituită prin sechestru nu afectează substanţa dreptului avut asupra bunurilor supuse măsurii, întrucât acest lucru se poate realiza numai prin dispozitivul hotărârii care trebuie să cuprindă şi cele hotărâte cu privire la măsurile asigurătorii.

Astfel, Curtea decide:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală.

Anda-Laura Tănase

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate