Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Arbitraj
Arbitraj
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Official partner: Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional CCIR

TTIP
25.06.2015 | Gheorghe PIPEREA

Secţiuni: Arbitraj, Opinii, Protecția consumatorilor
JURIDICE - In Law We Trust

O disputa pe care nu o puteam banui acum 10 ani se deruleaza in prezent intre SUA si UE pe tema unui tratat de liber schimb euro-atlantic. Proiectul se numeste TTIP (The Transatlantic Investment Partnership). El este foarte controversat, chiar si in Romania[1], mai ales pentru ca incearca sa implementeze o procedura de arbitraj prin care corporatiile sa poata actiona in raspundere statele si guvernele pentru situatiile in care legile sau politicile interne ale acestora ar determina pierderi de profit pentru corporatii. Arbitrajul institutionalizat propus nu este o instanta de judecata, ci un arbitraj format din persoane de specialitate desemnate de partile litigante (de aici probabila temere pentru lipsa de independenta a acestei instante arbitrale). Cu toate acestea, arbitrajul ar urma sa detina competenta de a obliga statele la despagubiri, hotarirea sa fiind executorie oriunde in lume. Europenii (si, probabil, cei mai multi americani si canadieni) se tem ca instituirea acestei proceduri ar duce la crearea unei legislatii paralele, ultra-statale, in folosul exclusiv al corporatiilor, ceea ce ar putea duce, indirect, prin amenintarea cu posibile despagubiri masive platibile corporatiilor, la concedieri masive, nepermise de legile interne ale statelor membre UE, la introducerea pe scara larga a organismelor modificate genetic (interzise peste tot in Europa), la privatizarea serviciilor publice comunale (poate si a apei, ca tot isi dorea acest lucru seful Nestle) si a bunurilor culturale, la introducerea unor procedee industriale periculoase, de genul tratarii cu cianuri a minereului de aur si al fracturarii hidraulice pentru exploatarea gazelor de sist etc. Statele ar putea ajunge sa introduca si sa prefere sa implementeze aceste legi si proceduri profitabile corporatiilor decit sa plateasca masive despagubiri.

O institutie similara cu cea din proiectul TTIP exista deja si functioneaza in cadrul Bancii Mondiale, in baza unui tratat multilateral de garantare a investitiilor, semnat de peste 150 de tari, inclusiv Romania. Acest arbitraj, denumit prescurtat ICSID[2], are sediul principal la Washington si sediul european la Paris, functionind, de peste 50 de ani, ca mecanism de ultima instanta de garantare a investitiilor. Desi are o jurisprudenta vasta si foarte respectabila, ICSID a fost uneori criticat, mai ales in situatiile in care tari ca Argentina sau Egipt au contestat obligarea la plata de despagubiri pentru omisiunea platii unor datorii considerate odioase de aceste tari. Pe de alta parte, ICSID este o instanta la care numai aparent are acces oricine, fie ca reclamant, fie ca avocat sau expert implicat in cazurile de pe rolul sau. In primul rind, costurile unui litigiu arbitral la ICSID sunt enorme, de unde concluzia ca nu oricine isi poate permite un astfel de arbitraj. In al doilea rind, ICSID pare a fi un club inchis, la care au acces doar „membrii”, recte marile firme de avocatura, capabile, din punct de vedere logistic, sa mobilizeze echipe de zeci de avocati care sa sustina enormul efort de a organiza si conduce un proces in fata ICSID. Un aspect care poate sa irite si sa ridice niste semne de intrebare asupra unor potentiale conflicte de interese sau incalcari ale eticii si deontologiei este acela ca unii avocati pledanti in fata ICSID sau experti sunt fosti arbitri la ICSID, adica, practic, (fosti) colegi ai arbitrilor care judeca. Recrutati de marile firme de avocatura care au acces la aceste procese de tip club inchis, acesti fosti arbitri ridica sansele unui award (hotarire favorabila), ceea ce pune statul pirit intr-o postura nu prea placuta. Ar mai fi si aspectul ca marile firme de avocatura, „abonate” la aceste procese, sunt „nevoite” sa schimbe, din cind in cind, tabara. Adica, in unele cazuri apara corporatiile reclamante, in altele apara statele pirite. E adevarat ca exista un nucleu de mercenariat in fiecare avocat de mare firma de avocatura, dar nu pare a fi deloc in regula sa schimbi asa de usor taberele. In fine, una dintre cele mai neplacute situatii ridicate in practica de la ICSID din ultimii 25 de ani este business-ul unor mari firme de avocati pensionati (dar care isi vor fructificate „economiile”) prin care se finanteaza cheltuielile presupuse de declansarea si sustinerea unui proces la ICSID. Exista astfel de firme, cum ar fi Juridica (firma chiar listata la bursa in SUA), care finanteaza actiuni in arbitraj la ICSID, in caz de cistig impartind award–ul cu reclamantul, in proportii foarte dezechilibrate in favoarea „finantatorului”.

De ce a devenit, totusi, atit de blamat si (aparent) periculos acest tip de arbitraj? Statele sunt deseori obligate la despagubiri pentru pierderi de profit ale corporatiilor rezultate din aplicarea legislatiei interne de protectie a consumatorilor, a mediului, a economiei nationale. Exemplul – revoltator si socant, in acelasi timp, avind in vedere identitatea statului pirit, care nu este un stat slab ca Romania – este al companiei multi-nationale de tigari Phillip Morris, care a dat in judecata Australia, pentru ca in acea tara s-a impus vinzarea tigarilor in pachete inscriptionate cu imagini menite a descuraja consumul de tutun, iar Phillip Morris nu a mai putut face profitul la care se astepta. Australia e pierdut procesul.

Probabil ca reticenta europenilor la TTIP este un lucru bun, avind in vedere riscurile de mai sus.

Dar as zice ca, mai degraba, europenii se prefac ca nu sunt de acord cu acest tip de arbitraj. Pina la urma birocratii bruxelezi il vor accepta (desigur, intr-o forma mai coafata, ca sa nu bata la ochi), intrucit corporatiile nu sunt originare numai din America. Sunt multe si foarte rele corporatii multinationale originare si din Europa. Intr-o forma pe care sa nu o mai putem suspecta (eventual, in comparatie cu varianta mult mai rea care circula in prezent), TTIP va fi semnat si va intra in vigoare curind. Asa cum spune Naomi Klein (autoarea cartii Doctrina socului. Nasterea capitalismul dezastrelor), traim in plin asalt al socurilor administrate populatiei, iar socurile sunt utilizate de corporatii pentru a determina statele sa emita legi favorabile corporatiilor. Aceste socuri administrate noua, tuturor, sunt ca o cerneala de sepie, sub acoperirea careia sepia dispare, pentru a reaparea in alt loc, intr-unul neasteptat, din care te va lovi pe nepregatite.

Si apropos de ipocrizie si fariseim. Atunci cind o companie cu stakeholders romani actioneaza statul in judecata la ICSID si cistiga, birocratii de la Bruxelles intervin si opresc plata despagubirii, pe motiv ca aceasta ar putea fi calificata drept ajutor de stat indirect. Eu nu ma astept ca aceeasi birocrati sa opreasca executarea unei hotariri arbitrale a aceluiasi ICSID daca, de exemplu, o corporatie multinationala va avea cistig de cauza contra Romaniei. Sunt in „pregatire” citeva astfel de actiuni, doua dintre ele fiind deja anuntate (OMV contra Statului roman; GDF Suez contra Statului roman). Viata e complexa si are multe aspecte, nu?

Ceea ce traim este un “capitalism al dezastrelor” foarte profitabil pentru un numar foarte, foarte mic de oameni. E o lume in care socul resimtit de omul normal in urma unor catastrofe naturale sau artificiale (economice, sociale, politice) ori in urma terorii sau a razboiul este folosit ca un bun paravan, ca o buna oportunitate pentru a modifica legi, pentru a schimba jurisprudente, pentru a crea trenduri din care sa cistige corporatiile multinationale[3], cele care nu mai au nevoie de stat decit ca instrument al strategiilor lor de putere si control. Dupa care urmeaza trecerea “naturala” la feudalismul corporatist, in care overlorzii isi fac propriile legi si isi instruiesc propriii judecatori.


[1] Exista site-uri dedicate stoparii acestui acord. A se vedea aici.
[2] International Center for Setlements of Investments Disputes.
[3] Ideea este expusa de Naomi Klein, in Doctrina socului. Nasterea capitalismului dezastrelor; editia in limba romana este publicata la Editura Vellant, in 2009.


Profesor Gheorghe Piperea
Partener PIPEREA & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti