Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC





ICCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Pedeapsa considerată ca executată în străinătate pe baza muncii prestate şi pedeapsa ce se execută în România
26.06.2015 | Andrei PAP

JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din data de 24 iunie 2015 a fost publicată Decizia nr. 15/2015 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 6.638/101/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unei probleme de drept în materie penală.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 23 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală – în Dosarul nr. 6.638/101/2014, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă:
”În interpretarea şi aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană şi a art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
După transferarea persoanei condamnate în străinătate, în vederea continuării executării pedepsei în România, perioada considerată ca executată de statul de condamnare (pe baza muncii prestate şi a bunei conduite) trebuie avută în vedere de statul de executare?
În caz afirmativ, perioada considerată ca executată de statul de condamnare trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută sau trebuie recunoscută ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în sensul art. 100 din noul Cod penal (art. 59 din vechiul Cod penal)?”.

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara – Secţia penală, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:

Problema de drept ce face obiectul analizei constă în aceea dacă: ”În interpretarea şi aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană şi a art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
După transferarea persoanei condamnate în străinătate, în vederea continuării executării pedepsei în România, perioada considerată ca executată de statul de condamnare (pe baza muncii prestate şi a bunei conduite) trebuie avută în vedere de statul de executare?
În caz afirmativ, perioada considerată ca executată de statul de condamnare trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută sau trebuie recunoscută ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în sensul art. 100 din noul Cod penal (art. 59 din vechiul Cod penal)?”.

În raport cu argumentele exprimate de instanţa care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept, în sensul că legislaţia naţională nu cuprinde dispoziţii care să permită deducerea, din pedeapsa aplicată, a perioadei executate prin muncă în statul de condamnare, iar, pe de altă parte, că s-ar putea crea o situaţie inechitabilă faţă de persoana condamnată care a avut o conduită pozitivă, fiind recompensată de autorităţile competente ale statului care a pronunţat o hotărâre de condamnare, Înalta Curte reţine că se impune analiza dispoziţiilor art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, respectiv a art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 73 din Codul penal, privind computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţării, respectiv art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare.

Articolul 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, prevede următoarele:
(1) Executarea unei pedepse este reglementată de legea statului de executare. Autorităţile statului de executare sunt singurele competente, sub rezerva alineatelor (2) şi (3), să decidă cu privire la procedurile de executare şi să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru eliberarea înainte de termen sau condiţionată.
(2) Autoritatea competentă a statului de executare deduce întreaga perioadă privativă de libertate deja executată în legătură cu pedeapsa în privinţa căreia s-a pronunţat hotărârea judecătorească din durata totală a pedepsei privative de libertate care trebuie executată.
(…)
(4) Statele membre pot prevedea ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte de termen sau condiţionată să poată lua în considerare acele dispoziţii din dreptul naţional indicate de statul emitent, în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiţionată într-un anumit moment.”

Potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare: „atunci când România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanţa română, este guvernată de legea română. Durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România”, iar în conformitate cu alin. (2) din acelaşi articol, „atunci când România este stat emitent, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate, aplicată printr-o hotărâre judecătorească recunoscută de autoritatea competentă a statului de executare, este guvernată de legea statului de executare”.

Conform art. 73 alin. (1) din Codul penal, cu denumirea marginală ”Computarea pedepselor şi măsurilor privative executate în afara ţării”, în cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 8, 9, 10 sau 11, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România.

Din analiza dispoziţiilor legale enunţate anterior se observă că legea face trimitere la ”perioada privativă de libertate”- art. 17 alin. (2) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, ”durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent se deduce din durata totală a pedepsei sau măsurii privative de libertate care trebuie executată în România” – art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, durata măsurilor preventive privative de libertate executată în afara teritoriului ţării se scade din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România – art. 73 alin. (1) din Codul penal, şi nu la deducerea, din durata pedepsei, a perioadei executate altfel în statul de condamnare decât prin privare de libertate.

Având în vedere reglementarea europeană transpusă în legislaţia română, din durata pedepsei privative de libertate se poate deduce, exclusiv, durata perioadei privative de libertate executate în statul emitent. Durata muncii prestate în străinătate nu poate fi scăzută din pedeapsa aplicată, deoarece intervalul de timp menţionat nu constituie o executare efectivă a pedepsei pe teritoriul statului străin.

Perioada avută în vedere la stabilirea termenului pentru eliberare anticipată din executarea pedepsei, ca urmare a muncii prestate şi a bunei conduite în timpul detenţiei din străinătate, nu este de natură să conducă la deducerea pedepsei aplicate de către autorităţile judiciare străine, nefiind o cauză de micşorare a pedepsei sau de înlăturare (eventual parţială) a consecinţelor condamnării, ci se referă la un mod de individualizare a executării pedepsei.

Dispoziţiile art. 17 alin. (4) din decizia-cadru anterior menţionată statuează, însă, că ”Statele membre pot prevedea ca orice hotărâre cu privire la eliberarea înainte de termen sau condiţionată să poată lua în considerare acele dispoziţii din dreptul naţional indicate de statul emitent în temeiul cărora persoana în cauză are dreptul la eliberare înainte de termen sau condiţionată într-un anumit moment”.

Principiul recunoaşterii reciproce se bazează pe ideea încrederii reciproce între statele membre. Deciziile judiciare vor fi recunoscute ca fiind echivalente şi puse în executare pe tot teritoriul Uniunii Europene, indiferent de locul unde a fost adoptată hotărârea. Acest lucru are la bază prezumţia conform căreia sistemele de justiţie penală din Uniunea Europeană sunt cel puţin echivalente, chiar dacă nu sunt identice.

Decizia-cadru are rolul de a facilita reabilitarea socială a persoanei condamnate, asigurând că aceasta îşi execută pedeapsa în ţara de origine.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în Cauza Szabo contra Suediei, a reţinut că sunt încălcate prevederile art. 5 din Convenţie, arătându-se următoarele: (1) posibilitatea executării unei pedepse mai lungi în statul de executare faţă de statul emitent contrazice principiul cooperării internaţionale în administrarea justiţiei, principiu reflectat de convenţiile europene în discuţie ce se bazează, în teorie, pe interesele persoanei condamnate; (2) instanţa nu exclude posibilitatea ca o încălcare flagrantă de facto a duratei pedepsei în statul de executare faţă de statul emitent să conducă la o violare a art. 5 din Convenţie, angajând astfel răspunderea statului de executare.

Aşadar, este permis, atât prin prisma deciziei-cadru menţionate, cât şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca statele membre să recurgă şi la alte dispoziţii cuprinse în dreptul naţional care dau posibilitatea persoanei condamnate să fie eliberată condiţionat sau înainte de termen. Astfel, în legislaţia naţională, aceste dispoziţii pot fi circumscrise, pe de o parte, prevederilor art. 100 alin. (3) şi (4) din Codul penal, iar, pe de altă parte, celor ale art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare.

Potrivit art. 100 alin. (3) din Codul penal, ”în calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani”.

În alin. (4) al aceluiaşi articol, se prevede că ”în calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani”.

De asemenea, în dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare, se arată că ”pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmează: a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă; b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă; c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii, se consideră 3 zile executate pentru două nopţi de muncă; d) în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar; e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională; f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetată”.

Examinarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare – care se referă, printre alte categorii de activităţi care conduc la reintegrarea persoanei condamnate în societate, şi la munca prestată – conduce la concluzia că eliberarea anticipată (concept reglementat în legislaţia italiană) poate fi echivalată cu sistemul conceput în legislaţia română pentru stabilirea părţii din pedeapsa închisorii care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiţionate.

Sistemul eliberării anticipate nu este, astfel, incompatibil cu dreptul naţional circumscris art. 100 alin. (3) şi (4) din Codul penal, respectiv Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu completările ulterioare, prin care se stabileşte partea din durata pedepsei închisorii care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în vederea acordării liberării condiţionate.

Dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (4) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 abilitează legiuitorul român să reglementeze posibilitatea echivalării duratei pedepsei executate prin muncă, acordată de autoritatea judiciară italiană, cu durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate, în sensul dispoziţiilor art. 100 din Codul penal privind condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii.

Decizia-cadru 2008/909/JAI este transpusă în dreptul intern în titlul VI din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – ”Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană”.

Omisiunea legiuitorului român de a include prevederi exprese, explicite, în cadrul titlului VI, care să permită recunoaşterea dispoziţiilor din hotărârea judecătorească pronunţată de un stat membru al Uniunii Europene referitoare la instituţii de tipul liberării condiţionate, nu conduce la imposibilitatea recunoaşterii acestor dispoziţii, ci, dimpotrivă, la recunoaşterea acestora conform art. 1401 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, în cadrul dispoziţiilor art. 130 alin. (1) teza finală, cuprinse în titlul V din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – ”Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti, a ordonanţelor penale şi a actelor judiciare în relaţia cu statele terţe” – se prevede că ”dispoziţiile capitolului III se aplică şi în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, dacă nu contravin dispoziţiilor speciale”.

În cadrul capitolului III al titlului V, în cuprinsul art. 1401, legiuitorul român reglementează ”recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de alte efecte decât cel al executării în regim de detenţie a pedepsei, precum şi a altor acte judiciare emise de autorităţile străine”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1401 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
(1) Recunoaşterea, pe cale principală, a hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face la sesizarea persoanei interesate sau a procurorului, în condiţiile tratatului aplicabil între România şi statul emitent, de către judecătoria în a cărei circumscripţie aceasta domiciliază.
(2) Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine, în vederea producerii de efecte juridice, altele decât executarea în regim de detenţie a pedepsei, se face şi pe cale incidentală, în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror, în faza de urmărire penală, sau de către instanţa de judecată pe rolul căreia se află cauza spre soluţionare.
(3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), lipsa unui tratat nu împiedică recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine, dacă aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului sau a persoanei condamnate ori la reintegrarea sa. Dispoziţiile art. 131 alin. (1), art. 132, 135 şi art. 136 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(4) Actele judiciare care emană de la o autoritate judiciară străină competentă pot fi recunoscute de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanţa de judecată, daca aceasta se dovedeşte necesară soluţionării unei cauze penale sau poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei persoanei cercetate ori a persoanei condamnate sau la reintegrarea sa. Actului judiciar străin nu i se poate conferi, ca efect al recunoaşterii, o forţă probantă mai mare decât cea pe care o are în statul emitent.

Se poate, astfel, observa că prevederile art. 1401 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu contravin dispoziţiilor speciale ale titlului VI din aceeaşi lege şi, în consecinţă, sunt aplicabile în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene.

Mai mult, trebuie reţinut că, potrivit Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârile penale străine recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca hotărârile pronunţate de instanţele române.

Începerea executării pedepsei pe teritoriul României are ca efect renunţarea statului străin la executarea pe teritoriul acestuia. Renunţându-se la dreptul de a supune condamnatul la executarea pedepsei pe teritoriul statului străin, se renunţă implicit şi la recunoaşterea acelor instituţii accesorii executării pedepsei, cum ar fi liberarea condiţionată prin luarea în considerare a duratei pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate.

Concluzionând, se reţine că, în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România, putând fi valorificată prin prisma altor instituţii de drept, cum este cea referitoare la liberarea condiţionată..

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 6.638/101/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă: ”În interpretarea şi aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană şi a art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:
După transferarea persoanei condamnate în străinătate, în vederea continuării executării pedepsei în România, perioada considerată ca executată de statul de condamnare (pe baza muncii prestate şi a bunei conduite) trebuie avută în vedere de statul de executare?
În caz afirmativ, perioada considerată ca executată de statul de condamnare trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută sau trebuie recunoscută ca parte din durata pedepsei ce poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, în sensul art. 100 din noul Cod penal (art. 59 din vechiul Cod penal)?”.

În aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că:
După transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România”.

:: sursa: www.scj.ro

Andrei Pap


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.