ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Viața artificială vs. moartea legală

29.06.2015 | Artin SARCHIZIAN
Abonare newsletter

Premisă: Corpul uman reprezintă un ansamblu de sisteme, care la rândul lor sunt alcătuite din organe, formate din țesuturi, ce sunt alcătuite din celule, unite între ele printr-o substanță intra-celulară, iar finalmente, putem observa cum celula reprezintă unitatea de bază a organismului.

Acest întreg “mecanism” (organismul uman) funcționează datorită unui permanent consum de energie, furnizat prin așa-numitul metabolism intermediar[1], care, în puține cuvinte, reprezintă un proces de oxidare intracelulară ce se desfășoară numai în prezența oxigenului, din care putem trage concluzia că oxigenul reprezintă factorul esențial pentru aceste transformări.

Drept urmare, lipsa acestui agent principal, “oxigenul”, conduce la moartea celulelor și, implicit, a tuturor agregatelor create de acestea, respectiv a țesuturilor, a organelor și în final a întregului organism.

Totuși, știința medicală consemnează că rezistența diferitelor părți componente ale organismului față de lipsa oxigenului este diferită, de unde și concluzia că unele celule pot muri înaintea altora, sau, după cum s-a afirmat, deși trăiesc în ansamblu, celulele, organele mor separat – C. I. Bernard, de unde și aserțiuni ca “Moartea întregului este făcută din mai multe morți”[2].

Mai interesant este că apare și conceptul de “viață artificială”, mai exact, atunci când, deși încetată activitatea cerebrală (moartea cerebrală), totuși, funcțiile cardio-respiratorii sunt menținute artificial, mai exact, prin ventilaţie mecanică, cordul poate continua să funcţioneze încă multe zile, sau cum popular se spune “este ținut la aparate”.

Or, în acest context, apar mai multe dileme, ce se cer a fi dezbătute și, mai apoi, lămurite, cum ar fi:

Problema juridică, generală: în contextul în care, știința medicală, admite că “se poate muri prin creier, inimă sau plămân”[3], (moartea biologică, moartea clinică și moartea cerebrală), se pune întrebarea firească, care este momentul, în care, din punct de vedere legal, persoana este considerată decedată?. Aceasta, evident, în ipoteza în care moartea celor trei organe vitale se produce în mod succesiv, cu intercalări temporare, uneori, după cum vom vedea, important.

Apoi, deși aparent redundantă, problema juridică specială, ce se cere a fi lămurită, în mod explicit, este dacă, în timpul “vieții artificiale” (moarte cerebrală, urmată de menținerea artificială a funcțiilor cardio-respiratorii), persoana aflată într-o asemenea situație mai este ori nu considerată în viață, din punct de vedere legal?

Contextual, se impune a aminti că, începând cu anul 1960, conceptul de moarte s-a modificat substanţial. Astfel, dacă până atunci decesul era stabilit folosindu-se criterii cardiovasculare, mai exact, decesul era declarat în momentul în care inima se oprea şi respiraţia înceta, odată cu apariția conceptului de “moarte cerebrală” apărut în Franţa în 1959, lucrurile am putea spune că “s-au complicat”.

Istoria științei medicale este marcată de momentul în care medicii Mollaret şi Goulon au publicat un set de condiţii care defineau aşa-numita “coma depasse” (coma depăşită)[4]. În 1968, Comitetul Ad Hoc al Şcolii Medicale Harvard pentru Examinarea Definiţiei Morţii Cerebrale a publicat propriul raport, iar din acel moment moartea cerebrală a fost recunoscută la nivel mondial[5].

Concret, pentru a determina mai exact ipoteza avută în vedere, se cere a face deosebirea dintre cele trei situații “de moarte”, anume:
1. Moartea clinică, ce se caracterizează prin încetarea funcțiilor vitale (cardio-circulatorie și respiratorie) dar unde creierul încă nu a fost cuprins, fiind cunoscute situații de reversibilitate;
2. Moartea cerebrală, ce se caracterizează, de această dată, prin încetarea activității cerebrale (întrerupe ireversibil toate funcţiile sistemului nervos central, inclusiv cea a trunchiului cerebral[6]) făcând însă mențiunea că celelalte funcții cardio-respiratorii sunt susținute în mod artificial, în așa-numita viață artificială, stare ireversibilă;
3. Moartea somatică (biologică), ce se caracterizează atât prin încetarea funcțiilor vitale (cardio-respiratorii), cât și prin apariția leziunilor ireversibile la nivelul sistemului nervos central.

Prin urmare, perioada de “viață artificială” este întâlnită în cazul morții cerebrale, care marchează începutul acesteia, și dăinuie până la instalarea morții somatice, anume, încetarea completă, inclusiv a funcției cardio-respiratorii. Ca durată, “viața artificială” se poate întinde de la câteva ore, la câteva săptămâni[7].

Răspunsul la întrebarea dacă cel “ținut” în viața artificială mai este considerat “în viață”? dezleagă o serie de “dileme” juridice, începând cu cea mai importantă, anume dacă mai putem vorbi despre existența ori încetarea capacității juridice a persoanei, cu întreaga suită de consecințe juridice patrimoniale și nepatrimoniale, și ajungând la subiecte, aparent “fanteziste” dar, deloc îndepărtate de realitate, anume o ipoteză sumbră în care, un terț, fără drept, ar “deconecta aparatele”, oare ar putea fi acesta acuzat de omucidere, ori nu?

Nu pot să nu remarc o inerție a legiuitorului față de aspectul discutat, câtă vreme Codul civil, principalul act normativ în materie civilă, care, teoretic, ar trebui să marcheze cu claritate momentul de început și de sfârșit al persoanei, tradus prin conceptul de capacitate civilă, se limitează a consemna că aceasta “începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia[8]”; dar care moarte (somatică, cerebrală)?!?.

De aceea, este necesar a stabili momentul “morții legale”, mai precis, momentul exact (clipa, secunda) când persoana este considerată decedată din punct de vedere juridic.

Demersul firesc în “lămurirea” acestei posibile dileme este acela de a scruta printre normele legale și a identifica pe cele ce reglementează, direct ori indirect, aspectul ce-l avem de “lămurit”.

Astfel, norma legală cea mai relevantă și care ne “luminează” este reprezentată de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății care, în titlul VI Cap. II, tratează problematica legată de “Donarea şi donatorul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană”, unde, cum era și firesc, la articolul 147 alin. 1, se definește noțiunea de donator decedat ca fiind fie persoana la care s-a constatat încetarea activității cardio-respiratorie, iresuscitabilă şi ireversibilă (moarte somatică), fie persoana cu activitate cardiacă, dar la care s-a constatat încetarea ireversibilă a tuturor funcţiilor creierului (moartea cerebrală), conform protocolului de declarare a morţii cerebrale.

Din acest text legal putem trage concluzia existenței celor două forme de moarte legală, ce sunt marcate fie de moartea somatică, fie de cea cerebrală, dar numai după momentul declarării acesteia.

De amintit aici faptul că în 1980, în Statele Unite ale Americii, a fost adoptată o lege numită “Determinarea uniformă a morţii” prin care, la secţiunea 1, o persoană era considerată decedată dacă se află în moarte cerebrală[9].

Odată stabilit faptul că moartea cerebrală reprezintă, din punct de vedere juridic, și momentul morții persoanei, totuși, se impune a lămuri și momentul în care se consideră ca fiind “instalată” moartea legală, aceasta, deoarece declararea morții cerebrale se face prin realizarea unor proceduri, mai exact:

Diagnosticul morţii cerebrale se stabileşte pe baza următoarelor criterii: 1. absenţa reflexelor de trunchi cerebral; 2. absenţa ventilaţiei spontane, confirmată de testul de apnee (la un Pa CO(2) de 60 mmHg); 3. traseu electroencefalografic care să ateste lipsa electrogenezei corticale sau angiografia celor 4 axe vasculare carotidiene ori scintigrafia cerebrală cu technetiu sau angioCT cranian care să ateste lipsa circulaţiei sanguine intracerebrale.

Acest prim set de examinări care confirmă moartea cerebrală se repetă la un interval de cel puţin 6 ore pentru adulţi. Pentru copii, intervalul este de 48 de ore, pentru nou-născutul cu vârsta între 7 zile şi 2 luni, 24 de ore pentru copilul cu vârsta între 2 luni şi 2 ani, şi 12 ore pentru copilul cu vârsta între 2 şi 7 ani. Pentru copiii cu vârsta peste 7 ani, intervalul este acelaşi ca la adulţi. Cu amendamentul că la nou-născutul cu vârsta mai mică de 7 zile nu se declară moartea cerebrală[10].

Prin urmare, momentul exact al morții cerebrale și implicit, al morții legale, îl reprezintă ora la care s-a efectuat cea de-a doua examinare prin care a fost confirmată moartea cerebrală, aceasta fiind și ora decesului persoanei fizice.

Concluzionând: moartea cerebrală reprezintă momentul în care încetează capacitatea de folosință a persoanei fizice, altfel spus, din acest moment, persoana este considerată ca fiind decedată din punct de vedere legal (juridic), chiar dacă, faptic, funcțiile cardio-respiratorii sunt menținute artificial, altfel spus, în ciuda existenței “vieții artificiale”.


[1] Reprezintă, pentru ansamblul reacțiilor enzimatice celulare care transformă moleculele provenite din alimente în molecule utilizabile la nivel celular. Conform definiției de aici.
[2] Valentin Iftenie, Dan Dermengiu, Medicina legală, Ed. C.H. Beck, p. 44.
[3] Teză desprinsă din teoria trepiedului vital formulat de Marie Franciois Xavier Bichat, medic și anatomo-fiziolog francez, 1771-1802.
[4] Lamb D., Organ Transplants and Ethics, London, Avebury, 1996; 32 and Jouvet, 1959:805, citat de Dan Adrian Luscal, în Aspecte etice şi legislative ale donării şi transplantului de organe şi ţesuturi.
[5] Dan Adrian Luscal op. cit.
[6] I. Grinţescu; D. Tulbure, L. Mirea; R. Ungureanu; D. Ologoiu, Recomandări în diagnosticul şi menţinerea donorului aflat în moarte cerebrală.
[7] Ibidem, pag. 39.
[8] Art. 35 Cod Civil.
[9] Uniform Determination of Death Act.
[10] Anexa 3 la Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 (actualizată) privind reforma în domeniul sănătăţii.


Av. Artin Sarchizian

* Prezentul articol a fost publicat și pe site-ul autorului.

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Viața artificială vs. moartea legală”

  1. Corneliu HIRJOGHE spune:

    Pentru determinarea morții, medicina legală nu operează cu noțiunile din articolul de față, ci cu noțiunea de moarte reală.
    Potrivit art. 45, alin. (2) din Norma procedurală privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale (Monitorul Oficial, Partea I nr. 459 din 19/09/2000), Certificatul de deces se eliberează numai după apariţia semnelor de moarte reală şi numai după trecerea a 24 de ore de la deces.
    Ce se înțelege prin moarte reală ne lămuresc manualele de medicină legală, fiind vorba în concret despre semnele precoce ale morții (oprirea respirației, răcirea, deshidratarea, lividitatea cadaverică, rigiditatea cadaverică, autoliza etc.).
    Așadar, contrar opiniei din articol, încetarea din viață din punct de vedere juridic este dată de moartea biologică (sinonimă cu moartea reală), nicidecum de moartea cerebrală.
    Aceasta întrucât determinarea juridică a morții se face cu acte de stare civilă, respectiv cu certificatul de deces, nu cu noțiuni abstracte ori filozofice.
    Or, acest certificat se eliberează la rândul său în baza Certificatului Medical Constatator al Decesului (CMCD), cel din urmă fiind eliberat în urma constatării semnelor de moarte reală.
    Cercetați și art. 32-39 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, dimpreună cu normele de aplicare.
    Nicăieri în actele normative nu se face vorbire despre moarte clinică, cerebrală ori somatică.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week