Secţiuni » Arii de practică » Business » Banking
Banking
DezbateriCărţiProfesionişti

Willkommen in der Hölle
02.07.2015 | Gheorghe PIPEREA

Secţiuni: Banking, Dreptul Uniunii Europene, Opinii, Piața de capital
JURIDICE - In Law We Trust

Dupa ce default-ul suveran al Greciei a devenit realitate faptica, cred ca e momentul sa stam strimb si sa judecam drept. Cred ca sunt multe, foarte multe lucruri pe care lumea evita sa le puna in discutie, fie pentru ca marimile tehnocratice ale Europei nu trebuie deranjate, fie pentru ca nu e bine sa pui gaz pe foc. Dar flacara arde deja. Si, oricum, focul e bun pentru ca purifica si intareste.

In mai 2010, tehnocratii bruxelezi au pus bazele unui mecanism temporar de stabilizare financiara a statelor cu dificultati in plata datoriei publice. S-au infiintat Mecanismul european de stabilizare financiara, MESF, si Fondul european de stabilitate financiara, EFSF.

Scopul acestui mecanism a fost mentinerea stabilitatii financiare in contextul crizei datoriilor suverane[1].

In interiorul MESF, s-au putut imprumuta, in numele Uniunii Europene, pana la 60 de miliarde EUR, de pe pietele financiare. Acest tip de imprumut a beneficiat de garantii implicite acoperite din bugetul UE. Mecanismul a fost activat pentru Irlanda si Portugalia, pentru o suma totala de 48,5 miliarde EUR.

In schimb, EFSF a avut o capacitate totala de a acorda imprumuturi de 440 miliarde EUR. Imprumuturile erau finantate prin emiterea de obligatiuni si de alte instrumente ce circula pe pietele de capital, acestea fiind garantate implicit de actionari (statele membre din Zona euro). Facilitatea a fost activata pentru Irlanda, Portugalia si Grecia.

Din 1 iulie 2013, EFSF nu a mai inceput niciun nou program de asistenta financiara, limitindu-se la administrarea si colectarea tuturor datoriilor restante. Practic, dupa ce a cheltuit 440 mld euro, EFSF si-a incetat activitatea de finantare.

Ultimul program al EFSF de asistenta aflat in curs (pentru Grecia) a fost extins pana la 30 iunie 2015.

Acest ultim program al EFSF nu a mai fost reinoit, ceea ce va insemna, cel mai probabil, default-ul suveran al Greciei.

Asadar, banii au fost cheltuiti, urmeaza colectarea. Daca mai e posibila. Caci, in faliment, datoriile nu se achita decit partial. Sau deloc. Asa ca, “actionarii”, adica statele membre ale Eurogrupului, garanti impliciti pentru datoriile create de EFSF, vor ramine cu pierderea. Bancile vor fi cistigat din ceea ce am pierdut noi, contribuabilii, de doua ori: (i) ele isi vor fi acoperit pierderile (care erau certe in caz ca nu s-ar fi “implementat” acest program de salvare); (ii) noile imprumuturi, contractate de EFSF, vor fi generat dobinzi, iar titlurile/instrumentele de creanta dobindite vor fi putut fi circularizate pe piata financiara de catre bancile creditoare, pentru a se obtine noi lichiditati.

In octombrie 2012, s-a creat “principalul” mecanism de sprijin al statelor aflate in situatie de risc de default suveran: Mecanismului european de stabilitate (ESM). Intrucit EFSF nu mai poate acorda alte imprumuturi, inseamna ca acest ESM a ramas, de fapt, singurul instrument “menit sa raspunda noilor cereri de asistenta financiara din partea statelor membre din Zona euro”. De data asta, mecanismul este permanent. Probabil ca acesta va fi vehiculul prin care se va fi incercat al treilea bail-out al Greciei, daca “partile” se vor intelege, adica daca Tsipras va cere si Junker va oferi salvarea.

Capacitatea totala a ESM de a acorda imprumuturi este de 500 miliarde EUR. Imprumuturile sunt finantate din fondurile refinantate de ESM pe pietele financiare si garantate de actionari (statele membre din zona euro).

ESM a oferit asistenta financiara pentru recapitalizarea sectorului bancar din Spania si ofera asistenta financiara Ciprului, care implementeaza un program de ajustare macroeconomica.

ESM coopereaza strans cu alte institutii financiare care ofera sprijin in domeniul stabilitatii financiare in cadrul competentelor si obiectivelor lor respective: Fondul Monetar International (FMI) si Banca Centrala Europeana (BCE) care poate desfasura tranzactii simple pe pietele secundare de obligatiuni suverane.

Ce concluzii se pot trage din cele de mai sus? Iata citeva:
(i) atit EFSF, cit si ESM sunt societati comerciale, avind ca actionari statele din zona Eurogrupului (precum stim, Romania nu face parte din acest grup, dar finanteaza acest mecanism de “stabilitate”, chiar si indirect, prin plati la bugetul UE);
(ii) capitalurile necesare imprumuturilor de salvare sau de stabilizare sunt asigurate din fonduri de la UE sau din imprumuturi de diverse tipuri de pe pietele financiare;
(iii) imprumuturile de la terti sunt garantate de statele membre (initial, aceasta garantie era implicita; incepind cu crearea ESM, garantiile de stat sunt exprese), de unde concluzia ca bancile mari, sofisticate isi pot plasa lichiditatile in creante/titluri emise de aceste “mecanisme” fara teama ca ar putea ramine cu expuneri si riscuri de ne-rambursare;
(iv) statele non-membre ale Eurogrupului, adica tari ca Romania, Bulgaria sau Ungaria, nu au acces la aceste “facilitati”. Probabil ca aceste tari au fost clasificate in zone de risc de tara ridicat. In acest timp, state ca Grecia, Portugalia, Irlanda si, mai nou, Cipru si Spania, toate membre ale Eurogrupului, nu doar ca s-au dovedit foarte riscante, mult mai riscante decit Romania, de exemplu, dar au trecut deja prin una sau mai multe proceduri de salvare (bail-out sau, in cazul Ciprului si al Spaniei, bail-in).

Culmea ironiei este ca, prin 2012, in Parlamentul din Luxembourg, la Consiliul lor de Stat si la Curtea lor Constitutionala s-a discutat foarte aprins o prevedere din legislatia care prevedea construirea acestei societati. E vorba despre imunitatea totala a societatii, precum si a sefilor si salariatilor sai, precum si a colaboratorilor sai de la FMI. Vorbim aici inclusiv, sau mai ales, de imunitatea penala. Pentru tot ceea ce ar fi facut acesti insi nu exista raspundere, nici macar penala. A se observa ca asemenea dispozitii instituind privilegii si impunitati exista si in legea statutului Bancii noastre nationale si, desigur, nimeni nu a cricnit, nici macar MCV-ul sau ambasadele atit de sensibile la imunitatile parlamentarilor… Autoritatile luxemburgheze, inclusiv dl Junker, s-au opus acestei impunitati, fara succes, insa[2]. In afara de faptul ca nu raspund nici civil, nici penal, managerii, salariatii, amploaiatii acestei societati, precum si colaboratorii lor din structura FMI nu pot fi nici executati silit. Si, desigur, daca cineva ar avea vreo creanta de recuperat de la aceasta societate, nu ar putea sa o faca, intrucit bunurile, banii si valorile societatii sunt insesizabile (nu pot fi executate silit). Marii creditori, cei institutionali si sofisticati, nu au nevoie de o cale de realizare silita a creantelor lor contra acestei societati, intrucit aceste creante sunt garantate de statele membre ale Eurogrupului. Chestiunea e dilematica doar pentru creditorii obisnuiti – spre exemplu, un salariat sau mai multi care ar obtine un titlu executoriu contra societatii pentru ca, spre exemplu, vor fi fost dati afara de la serviciu in conditii ilegale sau ilegitime. Nu-i asa ca e bine sa fii corporatie pan-europeana financiara sau, si mai bine, sa fii sef sau amploiat al unei astfel de corporatii?

Sub efectul jocului de poker politic facut de dnii Tsipras si Varoufakis, s-a uitat mult prea repede originea acestui foc pe care ne temem sa nu il intetim. E cazul sa ne remintim ca, inainte de primul bail-out al Greciei (toamna lui 2010), foarte multe banci aveau in portofoliu obligatiuni suverane emise de Grecia. Cele mai multe astfel de obligatiuni (bonduri) se aflau in portofoliile principalelor 4 banci din Germania si Franta (Deutsche Bank, Commerzbank, BNP Parisbas, Societe Generale). Fiind considerate investitii cu risc zero, bondurile grecesti nu au fost provizionate. Un eventual default suveran al Greciei in 2010 ar fi insemnat pierderi enorme pentru aceste banci, poate chiar falimentul lor. Erau banci iresponsabile, daca ma intrebati pe mine, chiar daca fusesera ridicate de tehnocratii europeni la rangul de banci de importanta sistemica. Obligatiunile Greciei aveau inca de la emitere un risc de tara foarte ridicat (motiv pentru care au fost si ieftine si dotate cu dobinzi foarte mari), chiar daca acest risc de tara fusese bine coafat de americanii de la Goldman Sachs in vederea aderarii Greciei la Zona si moneda Euro. Pentru aceasta aderare artificiala si cam prea rapida la Zona euro, Grecia a platit celor de la Goldman Sachs un onorariu de succes “modest”, de “doar” un miliard de dolari. Toata lumea si-a dorit Grecia in Zona euro inca de la inceput, asa ca toata lumea si-a dorit ca aceasta minciuna sa treaca neobservata. Dupa aderarea la Zona euro, Grecia s-a lansat intr-o cursa nebuna de supra-indatorare. Numai Jocurile Olimpice din 2004 au costat 7 miliarde de euro.

Este cert insa ca unui entuziasm irational de a se indatora ii corespunde o exuberanta irationala de a credita. Ca si in cazul mitei, unde intotdeauna exista un mituit si un mituitor (numai ca mituitorului i se asigura o reducere a pedepsei sau chiar impunitatea in caz de denuntare a mitei), si in cazul supra-indatorarii exista o responsabilitate impartita: exista un datornic care s-a intins mai mult decit ii permitea plapuma doar pentru ca au existat unul sau mai multi creditori care au fost de acord sa riste mai mult decit le permitea punga. Cind aceste ingredient magice se intilnesc in acelasi creuzet, inscrierea ulterioara pe panta fatala a supra-indatorarii debitorului devine inevitabila.

Desi un stat are cetateni cu drepturi, in timp ce o banca are actionari si deponenti care urmaresc profitul sau siguranta economiilor, tehnocratii de la Bruxelles au preferat salvarea bancilor in dauna statului supra-indatorat Grecia.

Incepind cu 2010, ei au creat o “facilitate” de stabilitate financiara, dotata cu mai multe vehicule destinate salvarii unora dintre statele-problema din Grupul PIIGS (au fost “salvate” Portugalia, Irlanda si Grecia; din grup mai faceau parte Italia si Spania; acestea din urma inca mai rezista). Pentru Grecia s-a creat Fondul Elen de Stabilitate Financiara (HFSF), dotat, in 2010, cu fonduri de 50 de mld. euro, bani pe care Fondul i-a utilizat pentru salvarea bancilor grecesti, inclusiv prin asumarea pozitiei de actionar majoritar la doua dintre cele 4 banci “sistemice” din Grecia (e vorba de Pireaus si, respectiv, de National Bank of Greece, banci care numai grecesti nu mai sunt, din moment ce, incepind din 2013, actionarii greci ai acestor banci mai detineau doar 5% din actiuni). Intre 2012-2014, HFSF a mai primit inca 48 mld. euro, pentru acelasi scop (ratat initial, desigur).

Banca Centrala Europeana, intr-o mai mare masura, si FMI, intr-o masura mai redusa, au contribuit la efortul de salvare a bancilor care au investit riscant in obligatiuni Grecesti inainte de 2010 cu nu mai putin de 220 mld. euro.

Investitorii privati au putut cumpara obligatiuni de vreo 38 de mld. euro.

Toti acesti bani ar fi trebuit sa fie utilizati de Grecia pentru salvarea proprie. Dar acesti bani, in realitate, s-au dus aproape toti in gaura neagra a operatiunii concertate de salvare a bancilor.

La prima vedere, s-ar spune ca Grecia a fost un stat iresponsabil in acesti cinci ani de incercari repetate de salvare si ca acum ar fi vinovata de propriul inec, caci ar fi refuzat ostentantiv colacul de salvare aruncat de bunul domn Junker. Aparent, intre 2010-2015, Grecia a cheltuit in jur de 250 mld. euro. Dar, in realitate, dupa cele constatate de ziarul britanic The Guardian (editia din 30 iunie, ziua “incapacitatii partiale de plata” a Greciei), doar un maxim de 10% din acesti bani au fost utilizati efectiv pentru cheltuieli publice reale ale Greciei si pentru eforturile de reconstructie a economiei, restul de 90% luind calea platii ratelor si a dobinzilor uriase pretinse de banci. De aceea a zis, si a zis bine, presedinta in functie a Parlamentului grec, Zoe Konstantopoulu, ca aceste datorii, rostogolite de la un bail-out la altul, sunt odioase si, fiind ilegitime, ele nu ar trebui puse in circa poporului.

Ceea ce este iritant este ca inevitabilul default suveran al Greciei nu va mai fi o povara de suportat exclusiv de catre bancile acelea iresponsabile care au cumparat ieftin bonduri riscante emise de Grecia. Acest risc nu va mai fi nici macar impartit intre statul grec si acele banci iresponsabile. Acest risc va fi suportat, practic integral, de contribuabilul european. Cele doua bail-out-uri succesive ratate ale Greciei (la care se va putea adauga un al treilea, caci bunul domn Junker et comp doar asta stiu, sa rostogoleasca datorii, iar dl Tsipras pare ca este tentat sa accepte aceasta a treia tentativa de salvare) au fost finantate aproape integral din bani publici europeni. Acei romani care nu si-au dat seama inca trebuie sa observe ca, pina in 2014 inclusiv, Romania a fost contributor net la bugetul UE. Contributia noastra la acest buget a fost, din 2007 pina in 2014, mult mai mare decit sumele pe care Romania putea sa le “acceseze” prin proiecte finantabile din acest buget. Am fost in aceasta postura nedorita exact cum au fost si sunt contributorii germani, francezi si britanicii, precum si cei din tarile nordice. Select club, nu?

Pentru modul iresponsabil in care s-a comportat la negocieri, precum si pentru gestul de sfidare a Europei de saptamina trecuta, cind a dat o fuga sa se intilneasca si sa discute cu Putin planuri de rezerva, dl Tsipras trebuie sa plece, indiferent de rezultatul (previzibil) al referendumului din 5 iulie.

Dar, tot la fel de indreptatiti suntem sa cerem plecarea si a dlui Junker, cel care, cu ocazia conceptiei planului semi-secret de implementare a procedurii de bail-in (salvarea bancilor cu banii deponentilor), spunea ca, daca situatia devine complicata, “trebuie sa ii mintim”. Pe cine? Pe noi, desigur. Nimeni nu mai poate avea incredere in succesul unui al treilea bail-out: nici simplul contribuabil, nici financiarii si nici analistii sofisticati. Tot pentru aceste motive trebuie sa plece din fruntea Eurogrupului si dl Jeroen Dijsselbloem, cel care se prefacea ca nu stie de planul de salvare a bancilor prin procedura de bail-in, plan care ar fi trebuit sa fie punctual, aplicabil doar in cazul Ciprului, dar care a devenit in scurt timp directiva europeana. In fine, trebuie facuti cumva responsabili si sefii succesivi ai BCE (inclusiv, sau mai ales, Mario Draghi, “artizanul” programului de quantitative easing prin care s-a decis printarea a 1,2 trilioane euro), precum si toti acei tehnocrati sau politicieni care au fortat aceste doua bail-out-ri succesive in care nu s-a facut nimic altceva decit sa se cheltuiasca inutil 250 mld. euro. Caci economia Greciei este si mai redusa decit in 2010, somajul in rindul tinerilor a ajuns la 60%, bugetarii sunt ruinati, populatia sau firmele refuza sa contribuie la un buget care se construieste si epuizeaza pentru singura finalitate a platii datoriei (care, de la 180% din PIB in 2010, a ajuns la 118% din PIB in 2015, iar PIB-ul a scazut cu mai mult de 25%).

Probabil ca sefii celor 4 mari banci europene care au beneficiat cel mai mult de pe urma acestor doua bil-out-uri succesive si care sunt actionarii finali ai facilitatii de stabilitate europeana (EFSF), ma refer la Deutsche Bank, Commerzbank, BNP Parisbas si Societe Generale, sunt relativ multumiti de rezultat, caci o parte din creante le-au fost achitate de Grecia prin rostogolirea acestor imprumuturi de tip bail-out.

Dar default-urile suverane nu se vor opri aici.

Acesta este doar inceputul.

Welcome to Hell sau, mai bine zis, Willkommen in der Hölle!


[1] Pentru conformitate, a se vedea Asistența financiară acordată statelor membre ale UE care se confruntă cu dificultăți economice grave.
[2] Pentru conformitate, a se vedea aici.


Prof. univ. dr. Gheorghe Piperea
Avocat, Partener fondator SCA PIPEREA & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti