« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii
 1 comentariu

Analiza jurisprudentei CEDO. Articolul 10 – libertatea de exprimare (IV) Necesara intr-o societate democratica
26.01.2009 | JURIDICE.ro, Dragos BOGDAN

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Generalitati | Ingerinta | Prevazuta de lege | Necesara intr-o societate democratica | Viata privata si libertatea de exprimare


IV) NECESARA INTR-O SOCIETATE DEMOCRATICA

1. Marja de apreciere a statului. Conditia „necesitatii intr-o societate democratica” obliga Curtea sa determine daca ingerinta incriminata corespundea unei „nevoi sociale imperioase”, daca era proportionala cu scopul legitim vizat si daca motivele invocate de autoritatile nationale erau pertinente si suficiente. Pentru a decide asupra existentei unei asemenea nevoi si asupra mijloacelor de actiune ce trebuie adoptate statele contractante se bucura de o anume marja de apreciere, dar aceasta marja este insotita de un control european ce priveste atat legea cat si deciziile care o aplica, chiar si cand acestea provin de la o instanta independenta. Curtea are deci competenta de a decide in ultima instanta, daca o „restrictie” incalca sau nu libertatea de exprimare garantata de articolul 10 (Lehideux et Isorni c. Frantei, Perna c. Italiei). 

Absenta unei conceptii uniforme, in tarile europene, privind cerintele aferente „protectiei drepturilor altuia”, atunci cand este vorba despre atacuri indreptate impotriva credintelor religioase, largeste marja de apreciere pe care o au statele contractante atunci cand reglementeaza libertatea de exprimare in domenii susceptibile sa ofenseze convingeri personale intime ce tin de morala sau de religie (Otto-Preminger-Institut c. Austriei, Wingrove c. Regatului Unit; Giniewski c. Frantei). 

Atunci cand libertatea de exprimare a presei este in joc, autoritatile nationale nu dispun decat de o marja de apreciere restransa pentru a determina existenta unei „nevoi sociale imperioase” de a lua masura respectiva impotriva reclamantului (Dammann c. Elvetiei). 

2. Rolul Curtii. In exercitarea puterii sale de control, Curtea nu are ca sarcina sa se substituie instantelor interne competente, ci sa verifice din punctul de vedere al articolului 10 deciziile pronuntate de acestea in baza puterii lor de apreciere. In consecinta, Curtea nu se poate margini sa cerceteze daca statul parat si-a folosit puterea cu buna credinta, cu grija si in mod rezonabil, ci trebuie sa analizeze ingerinta litigioasa in lumina ansamblului circumstantelor cauzei, inclusiv tonul afirmatiilor reprosate reclamantilor si contextul in care acestea au fost facute. Ei ii incumba sarcina de a determina daca ingerinta atacata in fata sa ramane „proportionala scopului legitim urmarit” si daca motivele invocate de instante pentru a o justifica apar ca fiind „pertinente si suficiente” (Sunday Times (nr. 1) ; Observer et Guardian c. Regatului Unit ; Sürek c. Turciei (nr. 1)). Curtea trebuie sa se convinga de faptul ca autoritatile interne au aplicat reguli conforme principiilor consacrate de articolul 10 bazandu-se pe o apreciere acceptabila a faptelor pertinente (Zana c. Turciei; Kzprianou c. Ciprului). 

3. Nevoie sociala imperioasa – factori ce trebuie avuti in vedere 

a) Circumstantele cauzei. Pentru a se pronunta asupra chestiunii necesitatii ingerintei, Curtea va tine seama in special de termenii utilizati in afirmatiile litigioase, de contextul in care acestea au fost facute publice si de cauza in ansamblu:

– faptul ca era vorba despre asertiuni orale pronuntate in cadrul unor emisiuni de radio in direct, ceea ce l-a lipsit pe reclamant de posibilitatea de a le reformula, de a le completa sau de a la retrage inainte sa devina publice (Nilsen si Johnsen c. Norvegiei ; Fuentes Bobo c. Spaniei, Muslum Gunduz c. Turciei); sau ca remarca litigioasa fusese facuta in cursul unui schimb de replici orale, iar nu in scris dupa o reflectare adanca (Raichinov c. Bulgariei); in alta cauza era vorba de asertiuni orale pronuntate in cadrul unei reuniuni, ceea ce nu i-a permis reclamantului sa le reformuleze, indrepte sau sa le retraga (Boldea c. Romaniei).

– alegerile libere si libertatea de exprimare, in special in forma discursului politic, formeaza impreuna fundatia oricarui sistem democratic. Cele doua drepturi sunt strans legate si operate in sensul ca se intaresc reciproc. Pentru acest motiv este important in perioada care preceda alegerile ca opiniile si informatiile de orice fel sa poata circula liber (Kwiecien c. Poloniei). Acest principiu se aplica in mod egal alegerilor nationale si locale in contextul unei competitii electorale, vivacitatea afirmatiilor este mai tolerabila decat in alte situatii (Brasilier c. Frantei).

– informatiile respective fusesera deja furnizate publicului (Özgür Radyo-Ses Radyo Televizyon Yayin Yapim Ve Tanitim A.S. c. Turciei; Fressoz si Roire c. Frantei; Observer si The Guardian c. Regatului Unit; Editions Plon c. Frantei; Vereinigung Weekblad Bluf! c. Olandei; Open Door si Dublin Well Women c. Irlandei); „prezenta cauza se distinge, dintru inceput, prin faptul ca documentul ale carei extrase fusesera publicate era in intregime necunoscut publicului, pe cand cauzele ce priveau chestiuni similare priveau informatii al caror continut fusese deja, in mare masura, facut public” (Stoll c. Elvetiei).

– un factor poate sa fie important: atitudinea reclamantului in cursul procesului penal; intr-o cauza Curtea a observat ca reclamantul a dovedit interes pentru proces, s-a prezentat la toate sedintele de judecata, si-a motivat recursul, a depus concluzii scrise, a produs toate mijloacele de proba susceptibile sa sprijine afirmatiile sale sau de a le furniza o baza factuala suficienta. Curtea a considerat ca toate aceste elemente demonstreaza ca reclamantul a actionat cu buna credinta (Boldea c. Romaniei). 

b) Tipul si subiectul discursului 

i) Articolul 10 § 2 al Conventiei lasa foarte putin loc restrictiilor care vizeaza discursul politic sau dezbaterile asupra unor chestiuni de interes general (Lingens c. Austriei, Castells c. Spaniei, Thorgeir Thorgeirson c. Islandei).

– antecedentele penale ale unor persoane banuite de savarsirea unei infractiuni si eventualele lor legaturi cu traficul de stupefiante au fost considerate susceptibile sa ridice chestiuni de interes general in masura in care aveau legatura cu o talharie foarte spectaculoasa si mediatizata (Dammann c. Elvetiei).

– cauzele posibile ale exterminarii evreilor in Europa in cursul celui de-al doilea razboi mondial e o chestiune ce tine incontestabil de interesul general al societatii contemporane (Giniewski c. Frantei).

– daca exista un drept al publicului sa fie informat, drept esential intr-o societate democratica, care, in circumstante particulare, poate chiar sa priveasca aspecte ale vietii private a unor persoane publice, mai ales cand este vorba despre personalitati politice, publicatii care au ca singur obiect sa satisfaca curiozitatea unui anumit public asupra detaliilor vietii private unei persoane, indiferent care i-ar fi notorietatea, nu ar putea fi considerate ca ar contribui la o oarecare dezbatere de interes general pentru societate (Leempoel & S.A. ED. Cine Revue c. Belgiei). 

ii) Este fundamental, intr-o societate democratica, sa fie protejata desfasurarea libera a dezbaterilor politice. Curtea acorda cea mai mare importanta libertatii de exprimare in contextul dezbaterii politice si considera cu nu s-ar putea aduce restrictii unui discurs politic fara motive imperioase. A permite restrangerea libertatii de exprimare in domeniul discursului politic intr-un caz sau altul ar afecta, fara indoiala, respectarea libertatii de exprimare in general in statul vizat (Brasilier c. Frantei; Feldek c. Slovaciei). 

iii) Totusi, statele contractante au, in general, o mai mare marja de apreciere atunci cand reglementeaza libertatea de exprimare in domenii susceptibile de a ofensa convingeri personale intime ce tin de morala sau, mai ales, de religie  (Wingrove c. Regatului Unit ; Murphy c. Irlandei ; Müller si altii c. Elvetiei, Muslum Gunduz c. Turciei). Lipsa  unei conceptii uniforme in tarile europene in privinta conditiilor protectiei drepturilor altora atunci cand este vorba despre atacuri contra convingerilor religioase largeste marja de apreciere a statelor contractante atunci cand reglementeaza libertatea de exprimare in domenii susceptibile de a ofensa convingerile personale intime ce tin de morala sau de religie (Aydin Tatlav c. Turciei; Giniewski c. Frantei)). [In acelasi sens, in alta hotarare, Curtea a retinut ca „Tarile europene nu au o conceptie uniforma cu privire la cerintele aferente « protectiei drepturilor altora » in privinta atacurilor contra convingerilor religioase. Gratie contactelor lor directe si constante cu fortele vii ale tarilor lor, autoritatile statului se gasesc, in principiu, intr-o pozitie mai buna decat judecatorul international pentru a se pronunta asupra continutului precis al acestor cerinte in raport cu drepturile altora ca si asupra necesitatii unei masuri destinate a proteja contra acestui gen de afirmatii persoanele ale caror sentimente i convingeri profunde ar fi grav ofensate.”] 

iv) domeniu artistic – satira. Satira este o forma a expresiei artistice si un comentariu social si, prin trasaturile sale inerente de exagerare si distorsionare a realitatii, tinteste n mod natural sa provoace si sa agite. In consecinta, orice ingerinta cu dreptului unui artist la o asmenea exprimare trebuie sa fie examinat cu atentie (Vereinigung Bildender Kunstler c. Austriei). 

v) Marja de apreciere este indispensabila in materie comerciala, mai ales intr-un domeniu asa de complex si de fluctuant cum este cel al concurentei neloiale. Totusi trebuie relativizata amploarea acestei marje de apreciere atunci cand nu este vorba despre un discurs strict comercial al unei asemenea persoane ci despre participarea sa la o discutie ce priveste un interes general, cum ar fi, spre exemplu, sanatatea publica. Curtea intelege, in consecinta, sa procedeze la un examen atent al proportionalitatii masurilor litigioase cu scopul urmarit (Hertel c. Elvetiei). 

vi) In cazul in care discursul litigios incita la folosirea violentei fata de o persoana, un reprezentant al statului sau o parte a populatiei, autoritatile nationale se bucura de o marja de apreciere mai larga in examinarea necesitatii ingerintei in exercitarea libertatii de exprimare (Ceylan c. Turciei, Surek c. Turciei (nr. 1); Hocaogullari c. Turciei). Intr-o cauza Curtea a considerat ca „(…) articolele litigioase reprezentau o apologie a violentei mortale si un apel la razboi sau, cel putin, la reluarea actiunilor armate. Articolele se asociau ideilor PKK si lansau un apel la folosirea fortei armate contra statului turc. Afirmatiile din acest articol erau de natura sa trezeasca instincte primare si sa intareasca prejudecati deja bine ancorate care s-au exprimat prin violenta mortala” (Halis Dogan c. Turciei). 

c) Curtea reaminteste ca impactul potential al mijlocului de exprimare vizat trebuie luat in considerare in examinarea proportionalitatii ingerintei. Curtea a explicat ca trebuie sa se tina seama de faptul ca mediile audiovizuale au efecte mult mai puternice si imediate fata de presa scrisa (Jersild c. Danemarcei). Intr-o cauza, Curtea a avut in vedere faptul ca remarca litigioasa a fost facuta in fata unei audiente limitate, la o intalnire cu usile inchise, neexistand nici o implicare a presei sau a unei alte forme de publicitate (Raichinov c. Bulgariei).

d) In evaluarea proportionalitatii unei ingerinte in exercitarea libertatii de exprimare trebuie sa se distinga cu grija intre fapte si judecati de valoare. Daca materialitatea primelor poate fi dovedita, ultimele nu se preteaza la o demonstratie a exactitatii lor (De Haes et Gijsels c. Belgiei). Pentru judecatile de valoare, obligatia de a le dovedi este deci imposibil de indeplinit si aduce atingere libertatii de opinie, element fundamental garantat de articolul 10 (Jerusalem c. Austriei; Brasilier c. Frantei). Curtea a acceptat ca necesitatea unei legaturi intre o judecata de valoare si faptele ce stau la baza sa poate sa varieze de la caz la caz in functie de circumstantele specifice (Feldek c. Slovaciei). Necesitatea de a dovedi faptele ce stau la baza judecatii de valoare este mai putiun stringenta atunci cand aceste fapte sunt deja cunoscute de public (Feldek c. Slovaciei; Standard Verlags GMBH si Krawagna-Pfeifer c. Austriei).Desigur, atunci cand este vorba despre alegatii cu privire la comportamentul unui tert, poate fi uneori dificil sa se distinga intre imputarea unor fapte si judecati de valoare. Nu este mai putin adevarat ca chiar si o judecata de valoare se poate dovedi excesiva daca este totalmente lipsita de baza factuala (Jerusalem c. Austriei ; Cumpana si Mazare c. Romaniei). [In cauza Brasilier c. Frantei, Curtea a considerat ca exista o baza factuala care sa justifice o judecata de valoare in situatia in care existau cercetari penale impotriva unei persoane, chiar daca acestea nu s-au concretizat intr-o condamnare penala: „Chiar daca, tinand seama de prezumtia de nevinovatie garantata de articolul 6 § 2 al Conventiei, o persoana cercetata penal nu ar putea fi considerata culpabila, baza factuala nu era inexistenta in cauza (…)”.] Atunci cand o declaratie echivaleaza cu o judecata de valoare, proportionalitatea ingerintei depinde de existenta sau inexistenta unei baze factuale pentru declaratia incriminata deoarece chiar si o judecata de valoare se poate dovedi excesiva atunci cand este totallipsita de orice baza factuala (Brasilier c. Frantei, Paturel c. Frantei). Curtea a recunoscut ca o distorsionare a realitatii, operata cu rea credinta, poate uneori sa depaseasca limitele criticii acceptabile: o afirmatie veridica poate fi dublata de remarci suplimentare, de judecati de valoare, de supozitii, ori de insinuari susceptibile sa creeze o imagine eronata in ochii publicului (Vides Aizsardz?bas Klubs c. Letoniei).

– referirea la metode „tipice de mafiot” – judecata de valoare (Urbino Rodrigues c. Portugaliei);

– afirmatii conform carora o persoana era „un rebel”, ce „critica Biserica” si care „il criticase public pe Papa intr-un mod foarte ofensator” – judecati de valoare (Albert-Engelmann-Gesellschaft MBH c. Austriei);

– afirmatia ca o persoana „nu are rusine si nici scrupule” este „un exemplu clasic de judecata de valoare ce reprezenta aprecierea subiectiva pe care o avea reclamantul a dimensiunii morale a comportamentului” unui tert (Grinberg c. Rusiei);

– afirmatiile ca un politician „scapase in mod miraculos de la infrangere in alegeri”, ca era „zgomotos, ambitios si complet incapabil” reprezinta un exemplu clasic de judecata de valoare si cuprind aprecierea subiectiva a reclamantuui cu privire la abilitatile manageriale ale politicianului si perceptia sa despre rezultatele alegerilor (Krasulya c. Rusiei);

– afirmatia „l-a tratat ca pe un om de cea mai joasa speta, aproape ca pe un nimeni” – judecata de valoare; „ (…) afirmatia „I-a aruncat permisul de conducere in fata lui Victor, tipand ca un nebun” poate avea un dublu inteles in limba rusa. Pe de o parte, poate insemna ca permisul chiar i-a fost aruncat in fata lui Victor (caz in care ar fi vorba despre o fapta) sau ca permisul i-a fost at lui Victor intr-un mod nepoliticos (care ar fi o judecata de valoare) (Savitchi c. Moldovei).

– afirmatia conform careia o persoana „fusese condamnata intr-un proces penal in prima instanta pentru ca distrusese buna reputatie si viitorul unei persoane” contine un fapt si o judecata de valoare. Prima parte a frazei se refera la condamnarea penala si mentioneaza, in consecinta, un element de fapt, in timp ce a doua parte contine o judecata de valoare, anume aprecierea reclamantului ca oponentul sau distrusese buna reputatie a unei persoane si viitorul acesteia (Standard Verlags GMBH si Krawagna-Pfeifer c. Austriei).

– afirmatia ca o persoana este un „neofascist local”, in contextul cauzei respective, a fost interpretat de Curte ca insemnand o afiliere politica generala cu ideologia distinctiilor rasiale  si anti-semitismului fiind considerata o judecata de valoare (Karman c. Rusiei) [In aceasta cauza instantele rusesti au considerat ca reclamantul nu facuse dovada ca oponentul sau era membru al unui partid neofascit, considerand asadar ca era vorba despre o situatie de fapt.]. 

e) Exercitiul libertatii de exprimare comporta datorii si responsabilitati [A se vedea si infra, sectiunea privitoare la mass-media.] 

i) Printre acestea, in contextul credintelor religioase, poate sa figureze in mod legitim obligatia de a evita expresii care sunt, in mod gratuit, ofensatoare si profanatoare pentru ceilalti (Otto-Preminger-Institut c. Austrei; Aydin Tatlav c. Turciei). 

ii) Nu s-ar putea spune ca litigiile aflate pe rolul instantelor nu ar putea fi discutate in revistele de specialitate, in presa sau de public. Functiei mass-media de a comunica asemenea informatii si idei ii corespunde dreptul publicului de a le primi. Totusi, trebuie sa se tina seama de dreptul fiecarei persoane de a beneficia de un proces echitabil, asa cum este garantat de articolul 6 al Conventiei, ceea ce, in materie penala, include dreptul la un tribunal impartial. Asa cum a subliniat deja Curtea, trebuie sa-si aminteasca de acest lucru ziaristii care redacteaza articole referitoare la proceduri penale aflate in curs, deoarece este posibil sa nu se incadreze in limitele comentariului admisibil declaratiile care ar risca, intentionat sau nu, sa reduca sansele unei persoane de a beneficia de un proces echitabil sau sa micsoreze increderea publicului in rolul instantelor in administrarea justitiei penale (Tourancheau si July c. Frantei). 

f) Limitele criticii admisibile 

i) In ceea ce priveste limitele criticii admisibile, ele sunt mai largi cu privire la un om politic, care actioneaza in calitatea sa de persoana publica, decat cu privire la un simplu cetatean. Un om politic se expune inevitabil si constient unui control atent al faptelor si gesturilor sale din partea ziaristilor, a organizatiilor neguvernamentale cum este reclamanta, ca si a masei de cetateni, si trebuie sa arate o mai mare toleranta in aceasta privinta. El are, desigur, dreptul la protejarea reputatiei sale, chiar in afara cadrului vietii sale private, dar imperativele acestei protectii trebuie sa fie puse in balanta cu interesele liberei discutari a chestiunilor politice, exceptiile la libertatea de exprimare impunand o interpretare restrictiva (Oberschlick c. Austriei (nr. 1) ; Vereinigung demokratischer Soldaten Österreichs si Gubi c. Austriei). 

ii) Guvernul. Limitele criticii accesibile sunt mai largi cu privire la guvern decat cu privire la un simplu cetatean, sau chiar la un om politic. Intr-un sistem democratic, actiunile sau omisiunile guvernului trebuie sa fie plasate sub controlul atent nu numai al puterilor legislativa si judiciara, ci si al opiniei publice. In plus, pozitia dominanta pe care o ocupa guvernul, ii impune sa dea dovada de retinere in folosirea caii penale, mai ales daca exista alte mijloace de a raspunde atacurilor si criticilor nejustificate ale adversarilor sai. Autoritatile unui stat democratic trebuie sa tolereze critica, chiar si atunci cand aceasta poate fi considerata provocatoare sau insultanta (Ozgur Gundem c. Turciei). Ramane, desigur, la latitudinea autoritatilor competente ale statului respectiv sa adopte, in calitatea lor de garante ale ordinii publice, masuri penale destinate sa reactioneze de maniera adecvata si neexcesiva la asemenea discursuri (Incal c. Turciei; Ceylan c. Turciei; Raichinov c. Bulgariei). 

iii) In privinta functionarilor, Curtea a recunoscut de asemenea ca limitele criticii admisibile erau mai largi decat in privinta unor simpli cetateni, chiar daca nu li se pot aplica aceleasi criterii ca si oamenilor politici (Oberschlick c. Austriei (no 2) ; Janowski c. Poloniei ; Nikula c. Finlandei): „Nu s-ar putea spune ca functionarii se expun in mod constient unui control atent al faptelor si gesturilor lor ca si in cazul oamenilor politici si ar trebui, in consecinta, sa fie tratati pe picior de egalitate cu acestia din urma atunci cand este vorba despre criticarea comportamentului lor. Mai mult, functionarii, mai ales magistratii, data fiind obligatia lor de rezerva, trebuie sa beneficieze de increderea publicului fara a fi perturbati in mod injust. Asadar, se poate dovedi necesar sa fie protejati impotriva atacurilor ofensatoare atunci cand sunt in cadrul serviciului” (Stangu si Scutelnicu c. Romaniei). 

iv) In aprecierea limitelor criticii admisibile, trebuie sa se tina seama de misiunea particulara a puterii judiciare in societate. Ca garant al justitiei, valoare fundamentala intr-un stat de drept, actiunea sa are nevoie de increderea cetatenilor pentru a-si atinge scopurile. Astfel, se poate dovedi necesar sa fie protejata contra atacurilor distrugatoare lipsite de un fundament serios, mai ales ca obligatia de rezerva interzice magistratilor sa reactioneze (Prager et Oberschlick c. Austriei). 

v) Particularii si asociatiile private se expun unui control minutios atunci cand coboara in arena dezbaterii publice (Jerusalem c. Austriei). Asociatiile (n.n. – private) se expun unui control minutios atunci cand coboara in arena dezbaterii publice si in consecinta trebuie sa faca dovada unei mai mari tolerante fata de criticile formulate de opozantii lor cu privire la obiectivele lor si la mijloacele folosite pentru atingerea acestora (Paturel c. Frantei). Astfel, intr-o cauza, reclamantele erau asociatii ce operau intr-un domeniu care intereseaza publicul – politica in materie de droguri. Curtea a considerat ca, deoarece erau deja active in domeniul public, ele ar fi trebuit sa faca dovada unei tolerante mai mari fata de criticile formulate de opozanti cu privire la obiectivele lor si a mijloacelor utilizate in dezbatere (Jerusalem c. Austriei). De asemenea, intr-o cauza, Curtea a considerat ca o persoana ce fusese numita expert intr-un domeniu de catre Guvern si care discutase in mod repetat in presa o anumita problema, intrand astfel in arena publica, trebuia sa aiba o toleranta mai mare fata de criticile ce-i erau aduse (Arbeiter c. Austriei). 

vi) Ziaristii. Nu s-ar putea acorda acelasi grad de protectie unui jurnalist ca unui simplu cetatean, primul utilizand presa pentru a-si face cunoscute punctele de vedere si dreptul sau la replica. Intr-o cauza atat reclamantul cat si cealalta persoana implicata erau ziaristi, deci doi actori ai vietii publice. Curtea a considerat ca limitele criticii admisibile erau mai largi fata de un ziarist decat fata de un simplu cetatean, acesta din urma meritand fara dubiu o protectie sporita in dreptul penal national si a aratat ca cealalta persoana implicata in litigiu, ziarist el insusi, trebuia sa faca dovada unei mai mari tolerante, mai ales cand, ca in cauza respectiva, facuse si el declaratii publice susceptibile de critica (Urbino Rodrigues c. Portugaliei). 

g) Titularii discursului: avocati, alesi ai poporului, presa 

i) Atunci cand isi protejeaza clientii in fata instantelor nationale, avocatii beneficiaza de asemenea de garantiile libertatii de exprimare (Kyprianou c. Ciprului). Curtea reaminteste ca statutul specific al avocatilor ii plaseaza pe acestia intr-o pozitie centrala in administrarea justitiei, ca intermediari intre justitiabili si instante, ceea ce explica normele de conduita impuse in general membrilor baroului (Schopfer c. Elvetiei, Amihalachioaie c. Moldovei). Daca avocatii au, desigur, dreptul de a se pronunta in mod public asupra functionarii justitiei, criticile lor nu trebuie sa depaseasca anumite limite. In aceasta privinta trebuie sa se tina seama de justul echilibru ce trebuie realizat intre diversele interese in joc, printre care figureaza dreptul publicului de a fi informat asupra chestiunilor ce vizeaza functionarea puterii judiciare, imperativele unei bune administrari a justitiei si demnitatea profesiei de om al legii. Autoritatile nationale se bucura de o anume marja de apreciere pentru a decide asupra necesitatii unei ingerinte in acest domeniu, dar aceasta marja de apreciere este insotita de un control european ce vizeaza atat normele pertinente cat si deciziile care le aplica (Schopfer c. Elvetiei; Nikula c. Finlandei). Curtea reaminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta sa, numai in mod exceptional o restrangere a libertatii de exprimare a unui avocat al apararii, chiar printr-o sanctiune penala usoara, poate trece drept necesara intr-o societate democratica (Kyprianou c. Ciprului). Curtea a considerat ca orice avocat, atunci cand isi apara clientul in justitie, in special in cadrul unui proces penal, se poate gasi in situatia delicata de a trebui sa decida daca trebuie sau nu sa se opuna atitudinii unei instante sau de a se plange, tinand seama de interesele clientului sau. Este inevitabil ca aplicarea unei pedepse cu inchisoarea unui avocat sa aiba, prin chiar natura sa, un efect descurajator nu numai cu privire la avocatul respectiv, ci cu privire la profesiune in ansamblul sau. Avocatii se pot, de exemplu, simti restransi in alegerea pledoariilor, a strategiilor procedurale in cursul procedurii in fata instantei, eventual in detrimentul cauzei clientului lor. Pentru a avea incredere in administrarea justitiei, publicul trebuie sa aiba incredere in capacitatea avocatilor de a-i reprezenta efectiv pe justitiabili. In anumite circumstante, aplicarea unei pedepse cu inchisoarea unui avocat poate avea implicatii nu numai asupra drepturilor avocatului in baza articolului 10, ci, de asemenea, si asupra drepturilor clientului sau de a beneficia de un proces echitabil in sensul articolului 6. In consecinta, efectul descurajator este un factor important ce trebuie luat in considerare pentru realizarea unui echilibru intre instante si avocati in cadrul unei bune administrari a justitiei (Kyprianou c. Ciprului, Steur c. Olandei). 

ii) Functionari. Este indreptatita asteptarea ca magistratii sa-ti foloseasca libertatea de exprimare cu retinere de fiecare data cand pot fi atinse autoritatea si impartialitatea puterii judiciare. Curtea considera totusi ca orice atingere adusa libertatii de exprimare a unui magistrat in situatia reclamantului impune, din partea sa, o examinare atenta (Wille c. Luxemburgului). Exercitand acest control, Curtea trebuie sa tina seama de faptul ca atunci cand este vizata libertatea de exprimare a functionarilor, „obligatiile si responsabilitatile” la care se refera articolul 10 § 2 au o importanta particulara care justifica acordarea, in favoarea autoritatilor, a unei anumite marje de apreciere pentru a judeca daca ingerinta denuntata este proportionala scopului mentionat mai sus (Vogt c. Germaniei). Aceste consideratii sunt de asemenea aplicabile militarilor si politistilor (Rekveny c. Ungariei). 

iii) Pretioasa pentru orice persoana, libertatea de exprimare este deosebit de importanta pentru partidele politice si membrii lor activi (Partidul comunist unificat din Turcia si altii c. Turciei). Pretioasa pentru orice persoana, libertatea de exprimare este foarte importanta pentru un ales al poporului; el isi reprezinta alegatorii, le semnaleaza preocuparile si le apara interesele. In consecinta, ingerintele in libertatea de exprimare a unui om politic, membru al unui partid de opozitie, impun Curtii un control din cele mai stricte (Castells c. Spaniei; Jerusalem c. Austriei; Incal c. Turciei). In plus, intr-o democratie, parlamentul sau organele comparabile acestuia sunt tribune indispensabile dezbaterii politice. O ingerinta in libertatea de exprimare exercitata in cadrul acestor organe nu s-ar putea deci justifica decat prin motive imperioase (Jerusalem c. Austriei; Roseiro Bento c. Portugaliei). 

Faptul ca un adversar al ideilor si pozitiilor oficiale trebuie sa-si poata gasi locul in arena politica include in mod necesar posibilitatea de a discuta legalitatea unor alegeri. In sfarsit, in contextul unei competitii electorale, vivacitatea afirmatiilor este mai tolerabila decat in alte circumstante (Brasilier c. Frantei). Intr-o cauza recenta, Curtea a admis ca reclamantul a folosit un limbaj provocator si, in cel mai bun caz, lipsit de eleganta fata de adversarul sau politic. [Cei doi politicieni isi adresasera reciproc cuvinte grele, reclamantul spunand ca « M. le conseiller municipal P.M. est un autiste politique, qui pretend à un petit rôle de protagoniste politique alors qu’il brûle les dernières cartouches de sa vie politique. Je repugne à repondre à des provocations, notamment lorsqu’elles sont de bas niveau, ou lorsqu’elles emanent de personnes qui, en politique, ne savent que pratiquer la trahison machiavelique, premeditee et mechante. (…) Je serais preoccupe si de tels rots de l’esprit (arrotos espirituais) aux relents politiquement fetides venaient de quelqu’un ayant un certain credit. (…) Au conseil municipal, il [M. P.M.] a en general un comportement pour le moins etrange (…) faisant prolonger les reunions de manière inexplicable, faisant dicter pour le compte rendu une serie de vituperations, pas moins de cinq pages lors de la dernière reunion. ».] Curtea a considerat insa ca, in acest domeniu, invectiva politica debordeaza adesea in plan personal: acestea sunt necunoscutele jocului politic si al liberei dezbateri a ideilor, garante ale unei societati democratice. Citite in acest context, expresiile folosite pot cu greu sa treaca drept excesive, mai ales daca se tine seama de declaratiile la fel de virulente ale celeilalte persoane (Roseiro Bento c. Portugaliei). 

iv) Presa 

a) Aceste principii au o importanta particulara pentru presa, care joaca un rol eminent intr-o societate democratica. Daca presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, ce tin mai ales de „protectia reputatiei si drepturilor altuia”, „securitatea nationala”, „autoritatea puterii judiciare”, ii incumba totusi sarcina de a comunica, cu respectarea obligatiilor si responsabilitatilor sale, informatii si idei asupra chestiunilor politice ca si asupra altor teme de interes general (De Haes si Gijsels c. Belgiei; Thoma c. Luxemburgului, Colombani si altii c. Frantei). Functiei sale, care consta in difuzarea informatiilor i se adauga dreptul publicului de a le primi. Daca lucrurile ar sta altfel, presa nu ar putea juca rolul sau indispensabil de „caine de garda” al democratiei (Thorgeir Thorgeirson c. Islandei; Goodwin c. Regatului Unit; Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei). In plus, Curtea este constienta de faptul ca libertatea jurnalistica include de asemenea si recurgerea la o posibila doza de exagerare, ori chiar de provocare (Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei). Aceste principii sunt aplicabile si in cazul publicarii unor carti, sau al altor publicatii decat cele care apar ca si presa periodica (C.S.Y. c. Turciei) atata vreme cat privesc chestiuni de interes general (Societe Plon c. Frantei; Association Ekin c. Frantei). Ele se aplica de asemenea mijloacelor audiovizuale (Jersild c. Danemarcei) cum ar fi de exemplu radiodifuziunea (Groppera Radio AG si altii c. Elvetiei; Radio France si altii c. Frantei; Özgür Radyo-Ses Radyo Televizyon Yayin Yapim Ve Tanitim A.S. c. Turciei). 

b) Obligatii si responsabilitati. Exercitarea libertatii de exprimare include obligatii si responsabilitati, a caror intindere depinde de situatie si de procedeul tehnic utilizat (Stoll c. Elvetiei), si ca garantia oferita de articolul 10 jurnalistilor este subordonata conditiei ca cei interesati sa actioneze cu buna credinta, astfel incat sa furnizeze informatii exacte si demne de incredere cu respectarea deontologiei jurnalistice (Radio France si altii c. Frantei; Colombani si altii c. Frantei ; Bladet Tromsø si Stensaas c. Norvegiei, Cumpana si Mazare c. Romaniei; Stangu si Scutelnicu c. Romaniei). [Curtea reaminteste ca ziaristii care redacteaza articole asupra procedurilor in curs trebuie sa fie atenti sa nu depaseasca limitele fixate in scopul unei bune administrari a justitiei, si sa respecte dreptul persoanei cercetata penal de a fi prezumata nevinovata (Worm c. Austriei; Du Roy si Malaurie c. Frantei).] Daca, in virtutea rolului sau, presa are datoria de a alerta publicul atunci cand este informata de malversatiuni prezumate ale alesilor locali si functionarilor publici, faptul de a indica direct persoane determinate, indicand numele si functiile acestora, implica pentru reclamanti obligatia de a furniza o baza factuala suficienta (Cumpana si Mazare c. Romaniei; Lesnik c. Slovaciei; Vides Aizsardzibas Klubs c. Letoniei). Intr-o cauza Curtea a decis ca, in lipsa bunei credinte si a bazei factuale, si desi articolul litigios se inscria intr-o dezbatere mai larga si foarte actuala pentru societate – coruptia functionarilor – afirmatiile reclamantilor nu sunt expresia unei „doze de exagerare” sau de „provocare” care este permisa in cadrul exercitarii libertatii jurnalistice (Stangu si Scutelnicu c. Romaniei).

– obtinerea de informatii confidentiale: Intr-o cauza, instantele nationale au considerat ca reclamantul, ziarist experimentat, ar fi trebuit sa stie ca informatiile privind persoanele implicate intr-o procedura penala  (antecedentele penale ale unor persoane implicate intr-o talharie) in curs erau confidentiale. Curtea nu a fost convinsa de aceasta argumentatie, ea considerand ca, din contra, revine statelor obligatia de a-si organiza serviciile administrative in asa fel incat nici o informatie vizand date considerate ca fiind confidentiale sa nu fie divulgata. Astfel, guvernului parat ii revenea o parte importanta a responsabilitatii pentru indiscretia comisa de un functionar al sau. Curtea a mai retinut ca reclamantul nu recursese la viclenie sau amenintare sau ca ar fi exercitat presiuni pentru a obtine informatiile dorite (Dammann c. Elvetiei). 

c) Metode jurnalistice. Dincolo de substanta ideilor si informatiilor exprimate, articolul 10 protejeaza modul de exprimare (Jersild c. Danemarcei). Metodele ce permit realizarea de reportaje obiective si echilibrate pot sa varieze considerabil, in functie mai ales de mijlocul de comunicare folosit in cauza respectiva; nu revine Curtii, si nici instantelor nationale de altminteri, sa se substituie presei pentru a decide ce tehnica jurnalistica trebuie adoptata de ziarist. Reportajele de actualitate bazate pe conversatii reprezinta unul din mijloacele cele mai importante, fara de care presa nu si-ar putea juca rolul indispensabil de „caine de garda” (Bergens Tindende c. Norvegiei) [Curtea a considerat ca simplul fapt ca un membru al unei organizatii interzise acorda interviuri sau face declaratii nu ar putea, in sine, sa justifice o ingerinta in dreptul ziarului la libertatea de exprimare (Ozgur Gundem c. Turciei; Hocaogullari c. Turciei)]. Articolul 10, in esenta, lasa ziaristilor grija de a decide daca este necesar sau nu sa se reproduca suportul informatiilor pentru aprecierea credibilitatii acestora (Fressoz si Roire c. Frantei). Cerinta generala ca ziaristii sa se distanteze sistematic si formal de continutul unei citari care ar putea insulta terte persoane, ori le-ar putea provoca sau ar aduce atingere onoarei lor nu se conciliaza cu rolul mass-mediei de a informa publicul cu privire la faptele, ideile sau opiniile existente in societate la un moment dat (Thoma c. Luxemburgului ; Radio France si altii c. Frantei). Pentru Curte, atunci cand presa contribuie la dezbaterea publica asupra chestiunilor care suscita o preocupare legitima, ea trebuie in principiu sa se poata sprijini pe rapoarte oficiale fara sa trebuiasca sa intreprinda cercetari independente. Daca nu, presa ar putea fi mai putin apta sa-si joace rolul indispensabil de „caine de garda” (Colombani si altii c. Frantei; Bladet Tromso si Stensaas c. Norvegiei). 

d) Protejarea surselor jurnalistice este unul din fundamentele libertatii de exprimare. Absenta unei asemenea protectii ar putea sa descurajeze sursele jurnalistice sa ajute presa sa informeze publicul cu privire la chestiunile de interes general. In consecinta, presa ar fi mai putin capabila sa-si joace rolul indispensabil de „caine de garda” si aptitudinea sa de a furniza informatii precise si fiabile ar putea fi afectata. Tinand seama de importanta pe care o are protejarea surselor jurnalistice, o asemenea masura nu s-ar putea concilia cu articolul 10 al Conventiei decat daca se justifica printr-un imperativ preponderent de interes public (Goodwin c. Regatului Unit; Roemen si Schmidt c. Luxemburgului). Curtea precizeaza ca obligatia jurnalistilor de a furniza o baza factuala solida pentru alegatiile litigioase nu implica obligatia de a dezvalui numele persoanelor care au furnizat informatiile pe care s-au bazat pentru a-si redacta articolele (Cumpana si Mazare c. Romaniei). 

4. Proportionalitatea sanctiunii 

i) Echitatea procedurii si garantiile pe care le ofera aceasta sunt elemente ce trebuie luate in considerare atunci cand trebuie apreciata proportionalitatea atingerii aduse libertatii de exprimare garantate de articolul 10 al Conventiei (Kyprianou c. Ciprului). Pentru a proteja interesele concurente reprezentate de libertatea de exprimare si de libertatea dezbaterilor, este esential sa fie asigurate o procedura echitabila si egalitatea armelor (Steel si Morris c. Regatului Unit;Boldea c. Romaniei [In aceasta ultima cauza, nemotivarea deciziilor instantelor a condus la constatarea incalcarii atat a articolului 6 din Conventie cat si a articolului 10.]). 

ii) Natura si severitatea pedepselor aplicate sunt elemente ce trebuie avute in vedere atunci cand trebuie determinata proportionalitatea unei atingeri aduse dreptului la libertatea de exprimare garantat de articolul 10 (Ceylan c. Turciei; Tammer c. Estoniei). Curtea trebuie de asemenea sa faca dovada unei mari prudente atunci cand masurile sau sanctiunile luate de autoritatile nationale sunt de natura sa descurajeze presa sa participe la discutarea chestiunilor de interes general legitim (Jersild c. Danemarcei). Ceea ce conteaza nu este caracterul minor al sanctiunii ci chiar faptul condamnarii, inclusiv in cazul in care o asemenea condamnare are numai un caracter civil (Roseiro Bento c. Portugaliei; Dammann c. Elvetiei). 

a) Desi obligarea la plata unor daune-interese de 1 franc simbolic este o sanctiune dintre cele mai moderate, Curtea considera ca acest lucru nu este suficient, in sine, pentru a justifica ingerinta in dreptul la libertatea de exprimare. Curtea a subliniat de multe ori faptul ca o atingere adusa libertatii de exprimare poate sa aiba un efect descurajant cu privire la exercitiul acestei libertati (Brasilier c. Frantei). 

b) Posibilitatea recurgerii la sanctiuni penale pentru protejarea reputatiei unei persoane sau in vederea atingerii unui alt scop legitim prevazut in 10 § 2 nu poate fi considerat, in mod automat, ca ar contraveni acestui articol, avand in vedere ca, in anume cazuri grave – ca spre exemplu in cazul unui discurs ce incita la violenta – aceasta masura s-ar putea dovedi un raspuns proportional. Totusi, proportionalitatea unei ingerinte cu drepturile protejate va depinde, in cele mai multe cazuri, de faptul ca autoritatile ar fi putut folosi alte mijloace decat o sanctiune penala – cum ar fi remediile civile sau disciplinare (Raichinov c. Bulgariei). O condamnare penala (reclamantul fusese condamnat la 12 luni de inchisoare, pedeapsa fiind apoi convertita intr-o amenda penala de cuantum modic), ce risca, in plus, sa fie transformata in inchisoare, ar putea avea ca efect descurajarea autorilor si editorilor sa publice opinii care nu sunt conforme cu religia si sa prejudicieze protejarea pluralismului, indispensabil pentru evolutia sanatoasa a unei societati democratice (Aydin Tatlav c. Turciei).

Intr-o cauza Curtea a constatat ca amenda penala acordata reclamantului (500 franci elvetieni, aproximativ 325 Eur) era, desigur, de o severitate relativ redusa. In plus, reclamantul fusese condamnat ca instigator, nu ca autor principal. [Reclamantul fusese condamnat pentru instigare la incalcarea secretului de serviciu deoarece intrebase, prin telefon, pe secretar parchetului cantonului Zurich daca persoanele banuite de a fi participat la o talharie spectaculoasa si foarte mediatizata a unei filiale a postei din Zurich, cu cateva zile mai inainte, aveau sau nu antecedente penale.] Dar Curtea a reamintit ca ceea ce conteaza nu este cuantumul minor al sanctiunii ci chiar faptul condamnarii care constituie un soi de cenzura ce poate descuraja exercitarea libertatii de exprimare (Dammann c. Elvetiei, Stoll c. Elvetiei). De asemenea, in alta cauza, a avut in vedere faptul ca a fost inregistrata in cazierul judiciar al reclamantului (Raichinov c. Bulgariei). Intr-o cauza Curtea a considerat ca o amenda de aproximativ 300 de Eur, echivalenta cu salariul reclamantului pe un an, fusese o sanctiune severa (Sokolovski c. Poloniei).

Daca fixarea pedepselor tine, in principiu, de competenta instantelor nationale, Curtea considera ca o pedeapsa cu inchisoarea aplicata pentru o infractiune comisa in domeniul presei nu este compatibila cu libertatea jurnalistica garantata de articolul 10 al Conventiei decat in circumstante exceptionale, mai ales atunci cand alte drepturi fundamentale au fost atinse grav, cum ar fi de exemplu in cazul difuzarii unui discurs care incita la ura sau la violenta (Cumpana si Mazare c. Romaniei, Feridun Yazar c. Turciei, Sürek si Özdemir c. Turcuiei). Insultarea unui politician in cadrul unei dezbateri politice incinse nu justifica sanctiunea cu inchisoarea: ceea ce conteaza este nu faptul ca sentinta penala nu a fost executata, ci condamnarea in sine (Malisiewicz-Gasior c. Poloniei). 

c) Interdictia de a exercita toate drepturile civile mentionate la articolul 64 C. Pen., aplicabila in dreptul roman in mod automat oricarei persoane condamnata la o pedeapsa cu inchisoarea, oricare ar fi fost infractiunea pentru care pedeapsa principala a fost pronuntara, si fara nici un control din partea tribunalelor cu privire la necesitatea sa (Sabou si Parcalab c. Romaniei), era foarte nepotrivita in circumstantele cauzei si nu se justifica fata de natura infractiunilor pentru care fusese angajata raspunderea penala a reclamantilor. 

d) Obligatia de a publica hotararea de condamnare. Intr-o cauza reclamantul a fost condamnat la despagubiri simbolice de 1 franc si la publicarea, pe cheltuiala sa, a unui comunicat intr-un ziar de audienta nationala. Curtea a considerat ca, daca in principiu o asemenea publicare nu apare ca fiind o masura prea restrictiva a libertatii de exprimare (Chauvy si altii c. Frantei) in cauza respectiva, mentionarea delictului de calomnie in comunicatul de presa imbraca un caracter disuasiv si sanctiunea astfel aplicata apare ca disproportionata, tinand seama de importanta dezbaterii la care reclamantul dorise in mod legitim sa participe (Giniewski c, Frantei). [In aceasta cauza reclamantul, istoric si ziarist, publicase un articol intr-o revista in care incerca sa demonstreze faptul ca doctrina teologica a „suprematiei bisericii catolice” (care se considera singura detinatoare a adevarului divin) continea fermentii antisemitismului care au favorizat conceperea si realizarea Holocaustului.]

Despre Dragos Bogdan >> 

Generalitati | Ingerinta | Prevazuta de lege | Necesara intr-o societate democratica | Viata privata si libertatea de exprimare

Cuvinte cheie:
Secţiuni/categorii: Opinii

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD