« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
19 comentarii

ICCJ. Încălcarea dreptului la un proces echitabil
02.07.2015 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că instanța de judecată are obligația să se pronunțe prin hotărâre judecătorească asupra a tot ceea ce s-a cerut prin cererea de chemare în judecată și asupra tuturor mijloacelor ce au stat la baza pretențiilor părților, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă. Așadar, elementul esențial al unei hotărâri judecătorești este motivarea, care nu poate fi în principiu implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate de părți sau asupra criticilor formulate. Obligativitatea motivării hotărârii judecătorești reprezintă o condiție a procesului echitabil, exigență prevăzută atât de Constituția României (art. 21 alin. 3), cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 6 paragraf 1). Omisiunea instanței de fond de a cerceta și analiza, în mod efectiv, – prin considerentele hotărârii atacate, nu doar motivele de fond invocate de reclamantă prin acțiunea în contencios administrativ, ci și pertinența și concludența unui mijloc de probă esențial, administrat în condițiile legii (raportul de expertiză contabilă), – nesocotește dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, fiind încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil. (Decizia nr. 2517 din 29 mai 2014 pronunțată în recurs de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect anulare decizie de impunere)

 
Secţiuni: C. administrativ, Fiscalitate, Procedură civilă | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 19 de comentarii cu privire la articolul “ICCJ. Încălcarea dreptului la un proces echitabil”

  1. Darius MARCU spune:

    O decizie corecta, care ar trebui aplicata constant in asemenea situatii.
    In practica Curtii de apel Cluj am mai vazut argumentari solide, frumoase referitor la dreptul la un proces echitabil.
    Din pacate cunosc si eu situatia ignorariii apararilor, probelor, „ca și cum acesta nici nu ar fi existat”, cum a invocat recurenta.
    Sunt destui judecatori care, inca, considera ca dreptul la un proces echitabil este un moft. Ignorarea unor aparari fundamentale sau chiar a tuturor apararilor este ceva cat se poate de firesc pentru acestia. Nu le pasa de practica CEDO, degeaba o invoci.
    Intr-un recurs, judecatorii, dupa ce au amanat pronuntarea de 2 ori, vazind ca n-au cum sa contrazica omiterea analizareii probelor, comisa de instantele inferioare, s-au hotarat sa minta cu nerusinare, pretinzind ca au fost analizate toate exceptiile si apararile de fond, sfidind adevarul. Bineinteles ca nu s-a indicat unde anume apare aceasta analiza in hotararea atacata, intrucat nu exista.
    Astfel, se pot lauda cu procente de sub 1% de hotarari schimbate in calea de atac, ceea ce „dovedeste” calitatea actului de jutitie.
    Inspectia Judiciara protejeaza asemenea abuzuri, omisiunile analizarii apararilor partii, analiza ce tin de „alfabetul” dreptului procesual. Nu stiu cum ar suna in fata CEDO explicatii stupide ale Inspectiei, de genul: „chiar daca nu au fost analizate aspectele, nu inseamna ca nu au fost avute in vedere de instanta”. Probabil s-a facut un control telepatic al unor rationamente interioare ale judecatorilor, rationamente care nu s-au exteiorizat, materializat in nici n fel in hotararile instantelor.
    Nu stiu ce inseamna d.p.d.v. juridic „a avea in vedere”, formulare folosita si de unele instante atunci cand nu pot demonstra analizarea apararilor partii de catre instantele inferioare. O fi vorba de motivarea implicită, care nu e permisa, asa cum bine precizeaza ICCJ in speta de fata?

  2. Florin-Iulian HRIB spune:

    Şi la ÎCCJ există diverşi judecători care ignoră principiile CEDO. De pildă, Prin decizia nr. 1/19.01.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 162 din 9 martie 2015, judecătorii ÎCCJ au constatat implicit – iar specialiştii consultaţi şi magistraţii completului care au sesizat ÎCCJ au constatat explicit – că există o discriminare în privinţa tratamentului aplicat asiguraţilor care au lucrat în condiţii speciale, dar au refuzat să o sancţioneze pe motiv că: „instanţele nu se pot substitui puterii legislative pentru a înlătura texte de lege considerate discriminatorii şi a crea o nouă lege pe cale jurisdicţională” – a se vedea paragrafele 5, 6, 7.2 şi 10 din decizia ÎCCJ nr. 1/19.01.2015.

    În schimb, prin decizia nr. 2/02.02.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 06/03/2015, secţia penală a ÎCCJ a considerat că, potrivit jurisprudenţei CEDO, instanţele pot ignora legile care încalcă drepturile omului, citez din paragraful VIII: „În plus, în caz de conflict între normele juridice internaţionale privind drepturile omului şi dreptul român, instanţa de contencios european a statuat că nu se va aplica principiul ierarhiei juridice şi nici principiul succesiunii în timp, ci se va aplica norma cea mai favorabilă pentru drepturile omului. […]
    Mai mult decât atât, judecătorul naţional – ca organ al statului independent de puterea legiuitoare – poate aplica în mod direct Recomandarea (2004)5 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind verificarea compatibilităţii proiectelor de lege, a legilor în vigoare şi a practicilor administrative cu standardele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (adoptată la 12 mai 2004, la cea de-a 114-a sesiune), iar modalitatea concretă în care se poate ajunge la acest obiectiv este indicată în pct. 12 din anexa la Recomandarea mai sus menţionată, care prevede că: „pentru asigurarea compatibilităţii, este suficient să se procedeze la schimbări de jurisprudenţă şi de practică. În conformitate cu sistemul juridic al unor state membre, compatibilitatea ar putea fi asigurată prin simpla neaplicare a măsurilor legislative respective”.” – a se vedea şi paragraful 104 al hotărîrii CEDO din cauza Dumitru Popescu contra României (nr. 2).

    Tot recent, prin Decizia nr. 157/12.02.2015, CAAI a ignorat nu doar probatoriul iniţial depus de subsemnat la tribunal, ci şi propria jurisprudenţă vizavi de probatoriul administrat (adică adeverinţe de la angajator şi carnet de muncă). Ba mai mult, deşi răspunsul la întîmpinare e obligatoriu, curtea de apel Alba Iulia a refuzat explicit să analizeze “criticile” subsemnatului împotriva întîmpinărilor pîrîtelor şi mi-a recalificat o precizare de acţiune în aşa-zise „note de şedinţă”, refuzînd să o comunice părţii adverse şi să o pună în dezbatere contradictorie (culmea e că însăşi CCR obligase CAAI să analizeze ce i-am cerut eu în precizarea respectivă!). Dacă şi de data asta CEDO îmi va respinge sesizarea, cred că sintagma „proces echitabil” va deveni doar o glumă proastă, servită pt. anumite interese şi conjucturi, fără nicio legătură cu dreptatea.

    • Darius MARCU spune:

      Daca nu ma insel, dl. Piperea spunea ca CEDO a devenit victima propriului succes. Probabil ar trebui infiintata o sectie speciala pentru Romania, la cate plangeri exista… 🙂 Am inteles ca deja se cam resping plangeri pe inadmsibilitate, pentru a mai scapa de dosare. Cred ca nici nu au destui judecatori.
      In paralel, in Romania, peste 99% din judecatori au calificative de evaluare profesionala „foarte bine”, ceea ce nu se potriveste cu situatia de la CEDO. Culmea e ca nici macar CSM-ul nu ia prea in serios aceste evaluari. In ultimele luni am citit 2 articole ale unor membrii CSM in care isi arata neincrederea in aceste evaluari profesionale optimiste.

      • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

        Expresia „victima a propriului succes” a fost folosita mai intai si intai de profesorul Weiler intr-un articol de specialitate in 1987 si nu in legatura cu CEDO, ci in legatura cu CJUE. Apoi, fu preluata de un alt profesor renumit intr-o carte despre CEDO prin anii 2000.

        Iar de ceva vreme s-a introdus regula – in urma negocierii Inaltelor Parti Contractante (i.e. executivul national) – de minimis non curat praetor.

        Imi puteti spune de unde ati inteles ca la CEDO deja se cam resping cereri in baza intentiei subiective de a scapa de dosare?

        Multumesc,

        • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

          Pentru a nu fi vagă în citare, articolul despre care vorbesc este următorul: Weiler, „The European Court, national courts and references for preliminary rulings – The paradox of success: A revisionist view of Article 177 EEC”, în Schermers, et al. (eds.), Article 177 EEC: Experiences and Problems (1987) – la care face trimitere chiar Weiler într-un alt articol din 1990 publicat în Common Market Law Review cu titlul: ON THE ROAD TO EUROPEAN UNION – A NEW JUDICIAL ARCHITECTURE: AN AGENDA FOR THE INTERGOVERNMENTAL CONFERENCE.

          Adică Weiler se autocita, pentru a respecta regulile academice în materie.

          • Darius MARCU spune:

            Multumesc pentru precizari.
            Nu eram sigur unde citisem formularea, am si precizat. L-am invocat pe dl. Piperea, fara sti daca dumnealui este sau nu autorul formularii.
            Aplicarea regulii de minimis inseamna ca nu vor mai fi hatarari in care Roamania sa fie condamnata pentru ca un detinut nu a avut 10 lei pentru taxa de timbru la o cerere de vizitare minor?

            Am vazut pe cateva site-uri/platforme de discutii afirmatiile unor avocati care au formulat plangeri la CEDO si spuneau ca apare si aceasta tendinta de respingere ca inadmisibile a plangerilor.

        • Amelia FARMATHY spune:

          Încerc eu un răspuns: aţi lecturat, nu mă îndoiesc, „inadmisiblităţile” Curţii referitoare la cererile pensionarilor foşti miliţieni, militari, grefieri etc.
          Ce era atât de „inadmisibil” de analizat, că nu am înţeles din motivare?
          Nu cumva ceva legat de prezumtivul lor număr, într-un „Viitor” uşor anticipabil?
          Poate şi puţintică politică… economică?
          Mie mi-a displăcut întotdeauna ideea de „idoli” în materie de ştiinţă şi de practică, în fine, ideea că o ÎNalta CUrte, indiferent cum ar „chema-o”, nu poate judeca eronat, inclusiv din motive de prea multă „cantitate”.
          Pragmatic, însă, înţeleg o astfel de abordare care ţine mai degrabă de realitate decât de rigoare.

      • Petre PIPEREA spune:

        Sintagma „victima a propriului succes” nu-mi apartine …
        Am utilizat-o in articolul https://www.juridice.ro/337785/amurgul-zeilor.html
        Nemultumirile mele fata de practica recenta a acestei instante sunt inca actuale.

        • Petre PIPEREA spune:

          In comentariul de mai sus ma refeream la CEDO, nu la ICCJ.
          Decizia ICCJ este una normala, dar este pacat ca intalnim astfel de solutii destul de rar (desi greseala respectiva este frecventa).

    • Adrian LUTU spune:

      Exista multe comentarii in privinta hotararilor pronuntate de instantele judecatoresti din Romania din perpectiva respectarii dreptului la un proces echitabil, unele dintre aceste comentarii fiind corecte
      Nu voi da exemple punctuale, considerand ca o discutie „de principiu”, corecta, nu trebuie afectata de subiectivismul ce poate rezulta din spetele in care am fost implicati

      Sigur ca sunt si situatii in care nemultumirile sunt chiar fata de hotararile CEDO, pentru ca in mod firesc cel ce apeleaza la aceasta „ultima solutie”, va fi intotdeauna nemultumit daca sesizarea ii va fi respinsa, insa o abordarea corecta si serioasa nu poate pleca de la discutii despre corectitudinea practicii CEDO, ci de la discutii despre ignorarea acestei practici de catre instantele judecatoresti din Romania; nu generalizez atunci cand fac referire la instantele judecatoresti interne, insa este adevarat ca fenomenul, ca si amploare, nu este de neglijat

      Solutia data de ICCJ, in considerentele careia se face referire la respectarea dreptului la un proces echitabil, este laudabila si face dovada tocmai a ceea ce spuneam mai sus in sensul ca nu trebuie sa generalizam

      Pe de alta parte, sunt de acord ca nu poate fi privit necritic faptul ca s a ajuns la necesitatea evidentierii unei situatie de normalitate, in conditiile in care aceasta ar trebui sa fie „regula”, ci nu „exceptia de la regula”

      Av Adrian Lutu

      • Darius MARCU spune:

        Lipsa analizarii in totalitate a apararilor partii sau refuzul abuziv al instantei de a se pronunta asupra unei cereri, exceptii, probe, chiar daca s-a cerut de 2-3 ori! in aceeasi sedinta este un abuz flagrant. Nu cred ca implica o problema de subiectivism. Refuzul e urmat si de omiterea consemnarii in incheierea de sedinta a cererii, exceptiei invocate, pentru a „sterge urmele”. E simpla problema: admiti sau respingi motivat cererea, exceptia, incuviintezi sau nu proba sub aspectul pertinentei.
        Cunosc si alti colegi avocati care au patit-o. Unul chiar a fost intrebat de client, dupa ce citise hotararea instantei: „Dvs. ati fost la proces?”
        Principiul „audi alteram partem” este unul fundamental, vechi de 2000 de ani, iar ignorarea totala a apararilor unei parti este un abuz grav, nu e o problema subiectiva, de interpretare a probelor.

      • Florin-Iulian HRIB spune:

        Stimate d-le A. Lutu, subiectivismul poate fi considerat negativ sau neconstructiv atunci cînd omul acţionează cu rea-credinţă. De pildă, simplul fapt că unii judecători îşi contrazic flagrant propriile hotărîri, în funcţie de anumite conjucturi sau interese, denotă o părtinire (subiectivitate) crasă şi condamnabilă. Dar dacă una dintre părţile unui proces critică public o astfel de conduită, precum şi încălcarea procedurii de judecată, astfel cum este prevăzută explicit de lege, nu înseamnă că subiectivismul acelei părţi este rău sau blamabil. Critica unor hotărîri judecătoreşti sau a comportamentului unor magistraţi, bazată pe exemple clare şi concrete, chiar dacă sînt personale, nu afectează cu nimic independenţa justiţiei sau reputaţia acelor magistraţi, decît, poate, în viziunea limitată a celor care nu suportă niciun fel de critici (precum unii membri din CSM).

        Cît despre opinia dvs. că „abordarea corecta si serioasa nu poate pleca de la discutii despre corectitudinea practicii CEDO”, mă întreb cît este de corectă şi serioasă, din moment ce însăşi CEDO se comportă uneori mai inechitabil decît instanţele interne? Dacă-i adevărat ce spune d-l P. Piperea despre respingerea cererilor la CEDO din cauză că pe documentele anexate la formular nu a fost scris anexa 1, anexa 2 etc., atunci îmi permit să spun că o astfel de atitudine din partea CEDO este realmente stupidă, excesiv (chiar monstruos) de formalistă şi fără absolut nicio urmă de echitate.

        De altfel, poate tocmai articolele critice scrise de unii ca mine şi d-l P. Piperea au determinat CEDO să-şi schimbe comportamentul. Astfel, am observat că formularul de cerere a fost schimbat (în mai bine) începînd cu 2014, a dispărut prostia cu ataşarea unui rezumat dacă formularul depăşeşte 10 pagini (în schimb, acum a apărut regula celor max. 20 de pagini suplimentare, care-i mai fezabilă), iar informaţiile de pe site-ul Cedo sînt prezentate într-o manieră mult mai clară şi mai detaliată, inclusiv în limba română.

  3. Florin-Iulian HRIB spune:

    Înainte să căutăm bube-n capul CEDO, ar trebui să vedem plăgile purulente din capul justiţiei române. Decizia ÎCCJ prezentată de juridice.ro este doar o biată faşă, care nu poate acoperi şi vindeca multiplele răni ce supurează din instanţele autohtone.

    Şi ca să vedeţi ipocrizia crasă a „înalţilor” şi „superiorilor” magistraţi care conduc justiţia din România, subliniez că în şedinţa plenului CSM din 30 iunie 2015 (v. pct. 16 O.Z.) s-a decis că toţi judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul asimilat magistraţilor trebuie să beneficieze de anumite drepturi salariale prevăzute de OUG 83/2014, aprobată prin Legea 71/2015, indiferent de data încadrării în funcţie, „deoarece legea nu distinge”, zice onor CSM. Idem, s-a decis că toţi cei care au titlul de doctor (obţinut inclusiv în 2015) trebuie să se bucure de sporul salarial acordat unora pt. acest titlu – v. link: http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/30_06_2015__74905_ro.pdf

    În legătură cu doctoratul magistraţilor, a se vedea şi linkul următor: https://www.juridice.ro/292813/cncd-magistratii-care-nu-primesc-spor-de-doctorat-discriminati.html

    Aşadar, pt. cei care fac justiţia în ţara asta se poate interpreta legea după cum le convine (reamintesc că la fel au procedat şi în cazul sporului pt. aşa-numita „suprasolicitare neuropsihică”). Însă, pt. plebeii care au muncit cu adevărat în cele mai grele condiţii de muncă (noxe, praf, căldură, zgomot, schimb de noapte etc.), ÎCCJ a hotărît, prin decizia nr. 1/19.01.2015, că „nu se pot” acorda aceleaşi drepturi, indiferent de data pensionării. Halal justiţie!

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Bubele pot fi căutate în capul tuturor. Nu trebuie însă uitată ideea de a nu se risipi energie și de a critica într-un mod constructiv, propunând și soluții la bubele găsite. Altfel, e doar vorbă în vânt și puțină lipsă de organizare care poate arată câteodată lipsa de cercetare în materia respectivă.

      Oricum, nu înțeleg niciodată abordările de genul „am auzit că”.

      • Florin-Iulian HRIB spune:

        Eu zic că am făcut o mulţime de critici constructive şi am propus mereu soluţii în cunoştinţă de cauză, în special pt. activitatea CSM şi INM. Rezultatul: ZERO. Chiar foarte recent, plenul CSM mi-a respins toate propunerile (mai mult decît rezonabile) pe care le-am făcut în legătură cu admiterea la SNG. Despre admiterea la INM nici nu mai vorbesc, că-mi răcesc gura de pomană.

        Cît despre bubele fiecăruia, sînt de-acord: nimeni nu-i perfect. Dar tocmai de aceea spuneam că e timpul să ne tratăm singuri justiţia internă, fiindcă atît Cedo, cît şi Comisia europeană s-au cam săturat să ne tot dădăcească, ajungînd probabil la concluzia că justiţia din România este fie un pacient incurabil, fie un copil obraznic, care nu-şi corijează comportamentul, indiferent cîte sancţiuni părinteşti primeşte.

        Oricît de frumoasă şi justă ar părea decizia ÎCCJ prezentată în articol, eu am prezentat o altă decizie, pronunţată de 19 (nouăsprezece) judecători de la 3 (trei) secţii diferite ale ÎCCJ, care nu numai că au comis o denegare de dreptate, ci au ignorat complet şi principiile şi jurisprudenţa Cedo referitoare la discriminare, preferînd în mod laş să se ascundă în dosul unei decizii absolut eronate a CCR, anume decizia nr. 542/2014, în care membrii CCR au minţit cu neruşinare (la fel ca reprezentanţii executivului din CNPP) că toţi cei care s-au pensionat înainte de 2011 şi au lucrat în condiţii speciale ar fi beneficiat, chipurile, de reducerea stagiului de cotizare (iar minciuna asta gogonată a venit să confirme o altă minciună grosolană, inserată de CCR în decizia nr. 1126/2008, în care se spunea exact invers, citez: „asiguraţii cu un stagiu de cotizare în condiţii speciale mai mic de 25 de ani beneficiază doar de reducerea vârstei de pensionare în funcţie de perioada lucrată în astfel de condiţii”)!!

        Aşa că, Mihaela, chestia aia cu „lipsa de cercetare” să le-o spui celor de la CCR şi ÎCCJ care emit astfel de decizii elucubrante. De fapt, aşa cum sugera mai sus şi d-na A. Farmathy, eu cred că în asemenea cazuri fierbinţi (şi potenţial foarte numeroase), CCR şi ÎCCJ nu acţionează cu neglijenţă, ci cu intenţie vădită, întocmai cum a ajuns să procedeze şi Cedo. Iar asta nu mai e justiţie, ci imitaţie, spoială, fuşereală, lucru de mîntuială etc., adică o batjocură la adresa cetăţenilor şi a noţiunii de dreptate!

  4. Darius MARCU spune:

    Problema e ca nu e o simpla greseala, ci rea-credinta. E greu de crezut ca poti ignora total apararile cuiva din greseala, dupa ce sunt invocate atat oral, in sedinte, cat si in scris. Ascultarea celeilalte parti este o problema chiar de bun-simt, de cultura generala, nu necesita studii juridice, de aceea a aparut in scrierile grecilor antici.
    Daca Romania a fost condamnata de CEDO pentru asemenea „greseli” (cauza Albina, 2005), nu vad de ce nu ar raspunde si judecatorii pentru asemenea fapte, care sunt comise efectiv de acestia. Numai ca raspunderea lor e mai mult teoretica. Imi aminteste de cazul ultimului imparat al Chinei. Acesta spunea ca, fiind elev, invata impreuna cu copii demnitarilor de la curte. Daca copilul imparat gresea la lectii, erau pedepsiti ceilalti elevi, inrucat nu putea fi pedepsit chiar copilul imparatul care gresise.

  5. Amelia FARMATHY spune:

    Câteva precizări, domnule Marcu, relativ la ceea ce apreciaţi a fi rea-credinţă, cu sublinierea că nu exclud absolut deloc să aveţi, punctual, foarte multă dreptate.
    Destul de… des, în spatele tăcerii celui care te „judecă” nu se ascunde înţelepciunea, ci lipsa ei, suficienţa, obtuzitatea, iar tăcerea devine un mod de mascare a incompetenţei şi a incapacităţii de a susţine un dialog civilizat şi de a argumenta o măsură dispusă. E acea tăcere „augustă”, cum o numesc eu, adică tăcerea de vacanţă, în care cel din faţa ta e sigur şi… interesat doar de un singur lucru: va veni vacanţa… 🙂 iar, într-o zi, şi pensia. Cu cât e mai liniştit, cu atât te pot aştepta surprize mai mari.
    Revenind la ceea ce spuneaţi:
    1) Apărările despre care vorbiţi trebuie tratate în sinteză, pentru că, altminteri, – şi aici „urlă” experienţa celor 14 ani de activitate de jude – am atinge veacul următor pentru a „răspunde” munţilor de aberaţii pe care le-am văzut prin cereri, trimiterea la jurisprudenţa CEDO fiind UN MUST HAVE, inclusiv dacă e vorba despre o pretenţie de câţiva lei, pe principiul să scriem cât mai mult, că doar nu ne „doare” tastatura computerului; drept e că nici cu hotărârile judecătoreşti nu mi-e „ruşine”,… CEDO „la greu” (are sau n-are legătură cu problema omului, a fost sau nu invocată, nu contează, e element de evaluare a calităţii hotărârilor judecătoreşti şi trebuie să fie bifată), răspunsul concret la criticile formulate mai „subţire”, că deja a intervenit oboseala citării de prin jurisprudenţă.
    2) Nu vă doresc să ajungeţi să fiţi judecat, nu dvs., ci clienţii dvs., dacă sunteţi avocat, de către un judecător care are în spatele jilţului cravaşa represaliilor. Amintiţi-vă anii ’90, conformism este prea puţin spus despre acea perioadă (de fapt era o combinaţie de incompetenţă, reflexe comuniscoide, judecată „după ureche”, Codurile, mai ales cele de procedură, erau bune în felul lor, dar absolut opţionale în aplicare, iar cuvântul preşedintelui literă de lege).
    De fapt, dacă nu mă înşel, cele mai multe condamnări ale României din acea perioadă cred că le avem. Mai nou, am impresia, poate greşesc, că predomină cele din penal şi problematica socială a deţinuţilor.
    Am prins încă, la începutul anilor 2000, judecători care nu dădeau câştig de cauză petenţilor în litigiile acestora cu diferite instituţii ale statului exact din cauza fricii_nerecunoscută ca atare_ pe care dvs. o apreciaţi a fi pozitivă. Unele rămăşiţe ale acelei temeri le văd şi astăzi la cei de prin preajma mea.
    3) Frica de sancţiune (de răspundere, cum o numiţi dvs.) nu te face mai bun sau mai atent, ci mai temător, mai conformist, mai îngust în apreciere, într-un cuvânt, de fapt în două: mai comod.
    Responsabilizarea nu e urmarea sancţionării. Mi-e teamă că e chiar opusul ei.
    Interesantă temă aţi deschis!

    • Mihaela MAZILU-BABEL spune:

      Eu am înțeles de la domnul avocat că nu milita neapărat pentru răspunderea judecătorului cu scopul de a-l face să-i fie frică, ci doar cu scopul de a nu plăti din propriul buzunar al contribuabilului greșelile judecătorilor, judecători care sunt la rândul lor plătiți tot din buzunarul contribuabilului.

      În alte cuvinte, aveam impresia că domnul avocat vorbea despre o răspundere obiectivă, gradul de vinovăție nefiind pertinent [„Daca Romania a fost condamnata de CEDO pentru asemenea „greseli” (cauza Albina, 2005), nu vad de ce nu ar raspunde si judecatorii pentru asemenea fapte, care sunt comise efectiv de acestia.”]. Tragerea astfel la răspundere nu are nimic de a face cu dorința de a-l face pe un judecător să fie fricos mai ales pentru că un judecător fricos nu are voie să fie judecător.

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      Uuhh, ce concluzie aţi tras, stimată doamnă A. Farmathy: „Responsabilizarea nu e urmarea sancţionării. Mi-e teamă că e chiar opusul ei.”!?

      Vasăzică de-aia autorităţile din România (inclusiv instanţele şi parchetele) au devenit tot mai iresponsabile, fiindcă au primit din ce în ce mai multe condamnări la Cedo…

      Interesantă concluzie…, dar cred că d-l D. Marcu nu ar fi de-acord cu ea. 🙂

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD