Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Minuta întâlnirii reprezentaților ICCJ cu preşedinţii secţiilor penale ale curţilor de apel


3 iulie 2015 | JURIDICE.ro

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Institutul Național al Magistraturii a dat publicității joi, 2 iulie 2015, minuta întâlnirii reprezentanților ICCJ cu preşedinţii secţiilor penale ale curţilor de apel, ce a avut loc la Braşov, pe 4-5 iunie 2015.

Din partea Consiliului Superior al Magistraturii a participat judecător Alexandru Şerban. Din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a participat judecător Ionuţ Mihai Matei, Vicepreşedinte. Institutul Naţional al Magistraturii a fost reprezentat de procuror Alexandra Mihaela Şinc. Curţile de apel au fost reprezentate în principal, de preşedinţii secţiilor penale sau de judecători din cadrul acestor secţii. Din partea Curţii de Apel Braşov au participat jud. Nicoleta Ţînț, preşedintele instanței, judecător Constantin Epure, preşedintele Secţiei penale al acestei instanţe, şi judecătorii Simona Franguloiu şi Mihaela Darabană.

Problemele discutate privesc material dreptului procesual penal și drept penal.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii