« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti

Hotararea Rusen vs. Romania. Taxa de timbru de 8 ori mai mare ca veniturile lunare ale reclamantei. Aprecierea instantei nationale. Cuantum excesiv
14.01.2009 | JURIDICE.ro, Mihai Selegean

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Rusen c. Romaniei, 38151/05, 8 ianuarie 2009 

Dupa vanzarea in 2001 a unui apartament cu 25 000 USD, reclamanta daduse jumatate din suma fiului sau pentru ca acesta sa isi acopere nevoile de trai si cu restul cumparasera un apartament pe numele celui din urma. In 2005, dupa ce fiul a vandut apartamentul respectiv, reclamanta a introdus o actiune in justitie impotriva sa pentru ca acesta sa-i restituie suma de 12 500 USD. I s-a pus in vedere sa achite o taxa de timbru de 20 065 000 ROL. Cererea sa de scutire de la plata taxei de timbru a fost admisa in parte, acordandu-i-se o reducere la jumatate. Pentru a acorda reducerea respectiva, instanta a retinut ca reclamanta era pensionara, avea o pensie de 1 200 000 ROL, nu avea alte venituri la momentul respectiv si ca declaratiile sale cu privire la suma data fiului erau contradictorii. Astfel, daca intr-o prima declaratie reclamanta aratase ca ii daduse suma de 12 500 USD fiului sau pentru ca acesta sa o depuna intr-o banca pe numele reclamantei, ulterior revenise si aratase ca de fapt ii daduse suma respectiva fiului pentru ca acesta sa isi acopere nevoile de trai. Instanta concluzionase ca, fata de aceasta situatie, nu se puteau stabili cu certitudine veniturile reclamantei, singurul lucru cert fiind acela ca primea o pensie de 1 200 000 ROL. Deoarece reclamanta nu a achitat taxa respectiva, actiunea sa a fost anulata.  

Curtea a admis ca restrictia dreptului de acces la justitie urmarea un scop legitim si a examinat proportionalitatea limitarii fata de acest scop. Ea a constatat ca veniturile reclamantei se ridicau, la momentul cererii de scutire, la 33 euro si ca aceasta nu exercita nicio activitate remunerata si nu avea niciun alt venit. Spre deosebire de alte cauze impotriva Romaniei, reclamanta se putuse adresa unei instante care statuase asupra cererii sale de scutire. Curtea a considerat necesar sa examineze daca, in cazul reclamantei, aprecierea facuta de instanta nu a restrans dreptul de acces intr-o asemenea masura incat l-a transformat intr-un drept teoretic si iluzoriu. in acest sens, ea a reamintit ca revine autoritatilor nationale sarcina de a aprecia elementele de proba prezentate pentru a determina capacitatea reclamantilor de a plati taxele de timbru si ca o motivare succinta poate fi uneori suficienta cu conditia ca instantele sa ia in considerare situatia personala a reclamantilor. Ea a notat ca, facand referire la veniturile mici ale reclamantei, instanta i-a acordat acesteia o reducere la jumatate a taxei de timbru, obligand-o la plata a 277 euro, ceea ce reprezenta mai mult de 8 ori venitul sau lunar; or, in jurisprudenta sa anterioara, ea considerase deja excesive sume reprezentand venitul pe o luna a familiei reclamantei sau dublul veniturilor lunare. in plus, veniturile reclamantei erau net inferioare salariului minim brut in Romania la momentul faptelor, care se ridica la aproximativ 85 euro. Date fiind aceste circumstante, cuantumul taxei fusese unul excesiv. Curtea a considerat ca instanta nu parea sa fi tinut seama suficient de situatia personala a reclamantei si nu a gasit niciun criteriu care sa explice de ce, desi constatase era pensionara cu venituri mici si fara bunuri imobiliare, instanta a fixat o taxa atat de ridicata in raport de venituri. Ea a notat ca instanta nu examinase in detaliu cererea reclamantei, limitandu-se sa constate ca aceasta primea o pensie de 1 200 000 ROL, si nu solicitase informatii suplimentare de la parti in baza art. 77 C.P.Civ., desi isi exprimase indoiala asupra inexistentei unor surse suplimentare de venit in privinta sumei de 12 500 USD data fiului. in plus, incheierea prin care instanta se pronuntase asupra cererii de scutire era definitiva si nu putea fi atacata de persoana interesata. in consecinta, Curtea a apreciat ca statul nu indeplinise obligatia de asigura accesul reclamantei la o instanta (incalcare). 

Nota: Solutia este una interesanta nu numai din punctul de vedere al dreptului material – o taxa de timbru de 8 ori mai mare decat veniturile reclamantei incalca dreptul de acces la justitie. Un alt aspect care atrage atentia este controlul riguros realizat de Curte a solutiei la care ajunsese instanta nationala. Subliniem ca, de regula, cu exceptia situatiilor in care solutia pare arbitrara, Curtea nu inlocuieste aprecierea facuta de instantele nationale cu propria apreciere. Or, in cazul de fata, instanta nationala apreciase, in circumstantele cauzei, ca reclamanta ar putea plati taxa de timbru de peste 20 milioane ROL din pensia sa de 1 200 000 reducand astfel la jumatate taxa respectiva. Curtea spune expres ca apreciaza acest cuantum ca fiind unul excesiv. in plus, data fiind lipsa unor argumente convingatoare care sa sprijine solutia instantei cu privire la posibilitatea reclamantei de a suporta acel cuantum, Curtea a concluzionat ca dreptul de acces a fost incalcat. Altfel spus, desi nu este mentionat expres in hotarare, cuantumul excesiv combinat cu lipsa unei motivari suficiente par sa fi deschis calea arbitrarului in stabilirea de catre instanta a unei taxe corespunzatoare. Nu putem decat sa speram ca un asemenea control mai riguros se va regasi mai des in hotararile Curtii.

 
Secţiuni: C. administrativ, CEDO | Toate secţiunile
Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD