
Avocat Lazăr Ciprian Ureche și Inspector Bogdan Dumitru Moloman au publicat în Revista Română de Jurisprudență nr. 2/2014 articolul intitulat: “Analiza dispoziţiilor alin. (2) al art. 150 NCC. Problematica instituirii curatelei în situaţia inexistenţei contrarietăţii de interese între minor şi reprezentantul său legal”.
În lucrarea lor, autorii tratează, pe baza unui caz practic, posibilitatea instituirii curatelei în ciuda inexistenței unei contrarietăți de interese între minor și reprezentantul său legal, atunci când acesta din urmă este în imposibilitate de a-l reprezenta/asista pe minor, datorită unei lipse îndelungate de la domiciliu.
Prin apelul la doctrină este definită curatela ca fiind o măsură temporară de ocrotire a minorului. Sunt amintite în acest sens situațiile ce justifică instituirea curatelei, cum ar fi: moartea sau îndepărtarea tutorelui, până la preluarea funcției de către noul tutore, ivirea unor interese contrare între minor și tutore, imposibilitatea tutorelui de a îndeplini un act în numele minorului, din pricina bolii sau a unor motive temeinice.
Speța supusă analizei se referă la două minore care au dorit să vândă cotele lor părți dintr-un bun imobil. Întrucât tatăl lor se afla plecat la muncă în altă localitate, pe o perioadă nedeterminată, notarul public a cerut Autorității Tutelare instituirea curatelei, în vederea asistării minorelor la perfectarea actului, chiar dacă între minore și tutore nu existau interese contrare.
Autorii sunt de părere că prevederile art. 150 C. civ. referitoare la tutore sunt incidente și în cazul părinților, fiind statuat de către Codul Civil în cadrul art. 502 alin. (1) – drepturile și îndatoririle părinților privind bunurile copilului sunt același cu ale tutorelui, dispozițiile din cadrul tutelei fiind aplicabile și în cazul acestora.
Se consideră așadar că în rândul motivelor temeinice ce pot împiedica tutorele să încheie un act în numele copilului poate fi inclusă și absența îndelungată de la domiciliu, studiul ajungând la concluzia că se poate institui curatela chiar și dacă nu există contrarietăți de interese între minor și tutore.
Aflaţi mai mult despre Bogdan Dumitru Moloman, contrarietate de interese, curatela, Lazăr-Ciprian Ureche, Raluca-Andreea Trîncă-Găvan, reprezentarea minorilor, tutoreJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.