Anunţuri
CariereEvenimenteCărţiJURIDICE.ro
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

Klaus Iohannis: O națiune nu poate progresa cu adevărat în lipsa unei justiții eficiente
07.07.2015 | JURIDICE.ro

Administrația Prezidențială a dat publicității duminică, 5 iulie 2015, mesajul Președintelui Klaus Iohannis transmis cu ocazia Zilei Justiției.

Mesajul a fost citit de către prof. univ. dr. Simina Tănăsescu, consilier prezidențial.

Mesajul integral:

”Stimate Domnule Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii,
Doamnelor şi domnilor,
Stimaţi invitaţi,

Justiţia este o componentă esenţială a statului de drept. Fără domnia legii nu putem vorbi de democraţie şi nici de separaţia puterilor în stat. O națiune nu poate progresa cu adevărat în lipsa unei justiții eficiente. Justiția din România a cunoscut în ultimii ani transformări profunde. Ele au inclus şi sistemul judiciar care a devenit tot mai eficient, modern și performant. Dincolo de reformele legislative și instituționale, acest fapt se datorează în mare măsură dumneavoastră, întregului corp profesional care înfăptuiți actul de justiție.

Nu am fi avut astăzi o justiție apreciată deopotrivă în țară și de partenerii externi fără munca, seriozitatea și exigența cu care vă faceți meseria. În bună măsură, până acum reformele au fost percepute ca fiind inițiate ori stimulate din exteriorul sistemului. Ele pot şi trebuie să fie realizate în întregime în şi din interior. Veţi găsi constant în Preşedintele României un partener şi un susţinător critic, în sens constructiv, în tot acest proces. Dar nu trebuie să uităm că justiția se află în slujba oamenilor, iar acest principiu este la fel de important precum cele ale independenței, responsabilității și echidistanței. Respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, în limitele şi rigorile legii, rămâne o coordonată esenţială a activităţii în administrarea justiţiei.

Un rol extrem de important îl aveţi dumneavoastră, membrii CSM, ca reprezentanţi ai unei instituţii care este garantul independenţei justiţiei. Vă felicit pentru promptitudinea cu care reacţionaţi şi, prin poziţiile dumneavoastră publice, depuneţi toate eforturile pentru sancţionarea derapajelor şi menţinerea discursului public într-un registru de echilibru şi responsabilitate. În ultima perioadă, în spaţiul public, discuţiile despre justiţie sunt legate cu precădere de lupta anticorupţie. Este foarte adevărat că România traversează, acum, o etapă extrem de intensă, dar necesară pentru viitorul ţării. Lupta anticorupţie trebuie să continue și avem cu toţii responsabilitatea să o susținem.

Corupția este dușmanul competiției libere, un flagel care blochează deopotrivă dezvoltarea civică, investițiile străine, inițiativa și inovația. Din acest motiv, prevenirea, identificarea infracţiunilor de corupție şi pedepsirea celor vinovați reprezintă obiective ale oricărei justiţii și, cu atât mai mult, ale celei din România. Faptul că astăzi, în țara noastră, există un efort asumat și apreciat de combatere a corupției este în primul rând meritul oamenilor onești și dedicați din justiția română.

În încheiere, cu ocazia Zilei Justiţiei, transmit felicitări judecătorilor, procurorilor, avocaţilor, notarilor, juriştilor, precum şi personalului instanţelor, reprezentanţilor mediului academic şi tuturor celor care sunt parte a acestei comunităţi cu un rol atât de important într-o societate, acela de a asigura respectarea legii şi de a înfăptui, pe cât posibil, idealul dreptăţii.

Vă mulțumesc, vă doresc mult succes și inspirație în activitatea dumneavoastră!”


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.