Lect. dr. Victor Marcusohn a publicat, în revista Pandectele Române nr. 2/2015, articolul intitulat ”Condițiile generale ale contractului. Libertatea de a contracta și limitele acesteia”.
Condițiile generale reprezintă clauze contractuale preredactate care pot fi întâlnite de fiecare dată când o persoană este suficient de puternică pentru a impune clauze identice tuturor cocontractanților.
Astfel de clauze nu pot fi negociate, sens în care conduc la formarea contractelor de adeziune, în consecință, conținutul acestora este stabilit în totalitate de către una dintre părți, cealaltă parte neavând posibilitatea de a discuta cu privire la clauzele contractuale, ci doar a le accepta ad literam sau nu.
Conform viziunii clasice în materia contractului, care vedea în libertatea contractuală o consecință pe plan tehnic a autonomiei de voință, voința părților contractante ar fi suficientă, prin ea însăși, pentru a crea contractul și efectele sale. În doctrină, s-a apreciat că teoria autonomiei de voință ar produce următoarele consecințe la nivel juridic: contractul reprezintă principalul izvor de obligații, majoritatea normelor care reglementează materia contractului trebuie să fie norme supletive sau dispozitive și numai în mod excepțional imperative și contractul se încheie prin simplu acord de voințe. Raportat la aceste consecințe, teoria autonomiei de voință a stat la baza a trei principii fundamentale în materia contractului: principiul libertății contractuale, principiul consensualismului și principiul forței obligatorii.
În ceea ce privește principiul forței obligatorii, aplicarea acestuia ar trebui cenzurată sau limitată în cazurile în care contractul este dezechilibrat datorită poziției abuzive a unuia dintre co-contractanți sau disproporției prestațiilor generată în mod obiectiv.
Principul de bază în materia contractelor este acela al libertății contractuale, manifestat prin dreptul oricărei persoane de a-și alege partenerii contractuali și de a negocia cu aceștia conținutul viitorului contract, cu respectarea legii, a ordinii publice și a bunelor moravuri.
În orice caz, contractele sau clauzele contractuale prin care s-ar încălca limitele generale ale libertății de a contracta conduc la aplicarea sancțiunii nulității.
În ceea ce privește teoria impreviziunii, acestea se referă la acele ipoteze când, pe parcursul derulării contractului, se ivesc situații neprevăzute care creează grave dezechilibre contractuale, susceptibile să ruineze una dintre părțile contractuale și să o îmbogățească, în mod nejustificat, pe cealaltă.
Principalele caractere juridice ale impreviziunii sunt: aceasta poate interveni numai în cazul obligațiilor izvorâte dintr-un contract cu titlu oneros, reprezintă o problemă de ordin economic și financiar, paguba suferită de o parte sau pe care aceasta urmează să o sufere în mod iminent intervine întotdeauna după momentul încheierii contractului.
În ipoteza în care condițiile legale privind teoria impreviziunii sunt îndeplinite, iar părțile nu au ajuns la o soluție în urma negocierilor, judecătorul va putea, la sesizarea oricăreia dintre părți, să dispună fie adaptarea contractului, fie încetarea contractului.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.