ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
5 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (XI)
07.07.2015 | Sergiu-Leon RUS


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

Rezultatul referendumului grecesc indică o majoritate semnificativă în favoarea „nu“, ceea ce semnifică respingerea condiţiilor impuse Atenei pentru noi împrumuturi. Votanţii au fost întrebaţi dacă aprobă propunerile făcute Greciei de Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană în cadrul întrunirii Eurogrupului din 25 iunie 2015 (Eurogrupul este o desemnare colectivă a miniştrilor de finanţe ai ţărilor europene care au adoptat euro). Răspunsul covârşitor a fost, aşadar, nu.

Situaţia în care Grecia a fost pusă a fost surprinsă extrem de plastic într-un text recent publicat de Stiglitz pe project-syndicate.org, „Europe’s Attack on Greek Democracy“ („Atacul Europei asupra democraţiei greceşti“), parţial tradus în presa noastră, traducerea unor pasaje în completare aparţinându-mi. Joseph Stiglitz este un economist laureat al Premiului Nobel pentru Economie, profesor universitar la Universitatea Columbia, fost vicepreşedinte şi economist şef al Băncii Mondiale.

„Crescendo-ul în urcare de ceartă şi ostilitate în Europa ar putea părea celor din afară a fi rezultatul inevitabil al unui joc decisiv între Grecia şi creditorii săi. De fapt, liderii europeni încep în sfârşit să dezvăluie adevărata natură a disputei pe datorie aflată în curs de desfăşurare, iar răspunsul nu este mulţumitor: este despre putere şi democraţie mult mai mult decât despre bani şi economie.

Bineînţeles, raţiunile economice din spatele programului pe care “troika” (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) l-a impus forţat Greciei acum cinci ani au fost îngrozitoare, rezultând într-un declin de 25% a Produsului Intern Brut. Nu mă pot gândi la nicio depresiune, vreodată, care să fi fost atât de deliberată şi să aibă asemenea consecinţe catastrofice: rata şomajului în rândul tinerilor din Grecia, de exemplu, depăşeşte acum 60 la sută.

Este uimitor faptul că Troika a refuzat să accepte responsabilitatea pentru oricare dintre acestea sau să admită cât de proaste au fost previziunile şi modelele sale. Însă ceea ce este şi mai surprinzător este că liderii Europei nici măcar nu au învăţat. Troika încă cere ca Grecia să atingă un surplus bugetar primar de 3,5 la sută din PIB până în anul 2018.

Economişti din jurul lumii au condamnat ţinta de surplus ca fiind punitivă, deoarece a încerca atingerea sa înseamnă inevitabil o şi mai mare scădere. Chiar şi dacă datoria Greciei este restructurată dincolo de orice imaginabil, ţara va rămâne în depresiune dacă alegătorii de acolo se vor supune ţintei Troikai la referendumul-fulger ce urmează să fie desfăşurat în acest weekend.

În termeni de transformare a unui deficit mare preexistent într-un surplus, puţine ţări au reuşit ceea ce grecii au făcut în ultimii cinci ani. Şi, deşi costul în termeni de suferinţă umană a fost extrem de ridicat, recentele propuneri ale guvernului grec au mers mult în întâmpinarea solicitărilor creditorilor.

Trebuie să fim clari: aproape nimic din cantităţile uriaşe de bani împrumutate Greciei nu au ajuns, de fapt, acolo. Au mers înspre plata creditorilor din sectorul privat – inclusiv bănci germane şi franceze. Grecia nu a primit decât un mizilic, dar a plătit un preţ foarte ridicat pentru a proteja sistemele bancare ale ţărilor respective. FMI şi alţi creditori ”oficiali” nu au nevoie de banii care sunt ceruţi. Banii primiţi ar urma, într-un scenariu uzual, să fie împrumutaţi din nou Greciei. Dar, din nou, nu este vorba despre bani, este vorba despre folosirea de ”termene limită” pentru a obliga Grecia să se supună şi să accepte inacceptabilul – nu doar măsurile de austeritate, ci şi alte politici regresive şi punitive.

De ce face Europa asta? De ce liderii Uniunii Europene se opun referendumului şi refuză chiar şi să extindă cu câteva zile termenul limită de 30 iunie pentru viitoarea plată a Greciei către FMI? Europa nu este doar despre democraţie?

În ianuarie, grecii au votat pentru un guvern orietat înspre încetarea austerităţii. Dacă guvernul îşi îndeplinea întocmai angajamentele electorale, ar fi respins deja propunerea. Dar a vrut să dea grecilor ocazia să reflecteze asupra chestiunii, atât de importantă pentru viitorul ţării.

Preocuparea pentru legitimitate populară este incompatibilă cu politica eurozonei, care nu a fost niciodată un proiect democratic. Cele mai multe dintre guvernele membre nu caută aprobarea populară pentru renunţarea la suveranitatea monetară proprie în favoarea Băncii Centrale Europene. Când Suedia a făcut-o, suedezii au spus nu. Ei au înţeles că şomajul ar creşte dacă politica monetară a ţării ar fi stabilită de o bancă centrală concentrată exclusiv pe inflaţie (şi că ar exista o atenţie insuficientă cu privire la stabilitatea financiară). Economia ar suferi, deoarece modelul economic de la baza eurozonei a fost stabilit pe relaţii de putere care dezavantajează muncitorii.

Ceea ce vedem acum, la 16 ani după ce zona euro a instituţionalizat acele relaţii, este antiteza democraţiei: mulţi lideri europeni vor să vadă sfârşitul guvernului de stânga al prim-ministrului Alexis Tsipras. În fond, este extrem de inconvenient să ai în Grecia un guvern care este atât de împotriva tuturor tipurilor de politici care au făcut atât de mult să sporească inegalitatea în atât de multe ţări avansate şi care este dedicată restrângerii puterii neîngrădite date de bogăţie. Ei par să creadă că pot în cele din urmă schimba guvernul grec sau să-l forţeze să accepte un acord care contravine mandatului său. Este greu să dai sfaturi grecilor cum să voteze pe 5 iulie. Nicio alternativă – aprobarea sau respingerea termenilor troikăi – nu va fi uşoară, iar amândouă poartă riscuri uriaşe.

Un vot de ”da” ar înseamna depresiune aproape fără sfârşit. Poate că o ţară secătuită – care şi-a lichidat toate activele şi ai cărei tineri străluciţi au emigrat – ar putea în sfârşit primi iertare de datorie; poate, după ce va fi redusă la nivelul unei economii de venit mediu, Grecia ar primi în final asistenţă din partea Băncii Mondiale. Toate acestea s-ar putea întâmpla în decada următoare sau poate în decada de după aceea.

În contrast, un vot de ”nu” ar deschide cel puţin posibilitatea ca Grecia, cu puternica sa tradiţie democratică, să-şi ia soartă în propriile mâini. Grecii ar putea câştiga oportunitatea de a-şi făuri un viitor care, deşi poate nu atât de prosper precum trecutul, este mult mai dătător de speranţe decât tortura de neconceput a prezentului. Eu ştiu cum aş vota”.

Au ştiut şi grecii. Situaţia prezentată în presa vestică şi dinspre negociatorii europeni avea un caracter mai mult de propagandă decât de informare. Nu este vorba despre reducerea cu 1% a pensiilor, este vorba despre faptul că orice bani suplimentari s-ar acorda Greciei nu ar fi, de fapt, pentru greci. Directorul Fondului Monetar Internaţional, Paulo Batista, recunoştea că 90% din împrumuturile au mers la bănci germane şi franceze (mare parte în dobânzi), nu direct la Atena. Mai este vorba şi despre faptul că datoria Greciei nu poate fi rambursată, nici acum, nici vreodată în viitor, aşa că ar mai avea vreun sens rostogolirea acesteia? Similar cu Stiglitz, un alt premiu Nobel pentru economie, Paul Krugman, îndemna şi el înspre votarea „nu“ la referendum. Krugman mai oferea soluţia lichidării datoriilor din zona euro prin inflaţie – este mijlocul tradiţional, în sensul că aşa s-a procedat tot timpul în istorie, nicio datorie publică (mai puţin Anglia în secolul XIX, un caz de mare excepţie) consistentă nu a fost lichidată altfel decât în bani devalorizaţi. În prezent, propunerea nu este una realistă, inflaţia în zona euro nu depinde de voinţa unei singure ţări, iar presiunea companiilor şi consumatorilor pe factorul politic ar fi copleşitoare.

Opţiunile grecilor sunt destul de restrânse, în afară de reîntoarcerea la moneda naţională, şi vom cunoaşte mai mult sub acest aspect după întâlnirea de marţi a consiliului director al Băncii Centrale Europene, care va exprima poziţia băncii – este posibil ca Grecia să pună în circulaţie bonuri de împrumut (în esenţă, o formă de monedă proprie) şi chiar să tipărească euro (elenii au capacitatea tehnică pentru tipărirea bancnotei de 20 euro).

Dr. Sergiu-Leon Rus
Judecător la Curtea de Apel Cluj

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “Un istoric valutar pe scurt între Codul civil şi contemporaneitate (XI)”

  1. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    Referitor la practica de a împrumuta bani, Aristotel spune în Republica că împrumutul dat cu dobândă mare atrage, dintre toate modurile de achiziție, cea mai mare ură/cel mai mare odiu întrucât este cel mai mult contrar naturii – fiind de fapt „bani născuți din bani”. Comerțul, consideră Aristotel, cel puțin asigură scopul pentru care banii au luat naștere: achiziționarea de bunuri reale.

    Iar Foucault zice în The Order of Things (zic titlul în engleză pentru că în engleză am citit cartea) următoarele: Money becomes real wealth only to exactly the same degree to which it fulfills its representative function: when it replaces commodities, when it enables them to be moved or to wait, when it provides raw materials with the opportunity of becoming consumable, when it remunerates work.

    Iar Davanzatti este citat spunând următoarele:

    Nature made all terrestrial things good; the sum of these, by virtue of the agreement concluded by men, is worth all the gold what is worked; all men therefore desire everything in order to acquire all things … In order to ascertain each day the rule and mathematical proportions that exist between things and between them and gold, we should have to be able to contemplate, from the height of heaven or some very tall observatory, all the things that exist or are done on earth, or rather their images reproduced and reflected in the sky as in a faithful mirror. We would then abandon all our calculations and we would say: there is upon earth so much gold, so many things, so many men, so many needs; and to the degree that each thing satisfies needs, its value shall be so many things, or so many gold. (Leçon sur la monnaie în J. – Y. Le Branchu, Ecrits notables sur la monnaie, Paris, 1934, tome II, pp. 230-1 apud Michel Foucault, The Order of Things, la p. 187)

    Când s-or apuca actualii conducători să recitească pe Arisotel sau măcar frumosul capitol al lui Foucault intitulat Exchanging și care arată cum au luat naștere banii și care este scopul lor? Chiar nu este o întrebare retorică.

    • Mihai COSTACHE spune:

      Economia lumii s-a mai schimbat de la Aristotel incoace. creditul ( imprumutul de bani) a fost si este motorul economiei mondiale iar asta nu se va schimba.

      Mai cititi autori recenti si specializati pe economia actuala. Si Hipocrate era medic dar astazi nimeni nu se trateaza ca pe vremea grecilor antici.

    • Darius MARCU spune:

      Daca vorbim de antichitate, nu putem sa nu remarcam MODERAT, a vicepreşedintelui MODERAT Bank, MODERAT, in luna iunie:

      „Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi cum erau trataţi faliţii în Roma Antică. Faliţii, în funcţie de numărul creditorilor, erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau. În Evul Mediu se folosea stâlpul infamiei şi mai era obiceiul legării de un catarg în piaţa publică sau purtarea datornicului pe străzi. Exista şi închisoarea datornicilor, unde capul familiei era încarcerat. Şi noi, în Codul Civil de la 1864 aveam închisoarea datornicilor. Dar, în decursul anilor s-a ajuns de la uciderea debitorului, până la acordarea unei a două şanse, în 2014.”

      Doamna vice este MODERAT rau de tot. Cred ca banca i-a implantat un cip.

  2. Mihaela MAZILU-BABEL spune:

    @domnul Costache, scrierile lui Aristotel sunt din ce în ce mai citate de către cei care, de exemplu, tratează criza din Grecia din punct de vedere legal sau… de către cei care doresc să descopere ce înseamnă identitatea constituțională în contextul UE așa cum este prevăzută în art. 4(2) TUE. De altfel, de aceea m-am apucat eu să-l citesc pe Aristotel pentru că toți profii de pe la Oxford, Cambridge, Yale sau New York University School of Law îl tot citau. Pe Aristotel și pe C. Schmitt. Despre celălalt domn nu știu ce să zic deoarece nu sunt specializată în medicină însă nu m-ar mira ca citind tratatele actuale să găsesc trimiteri și la el, mai ales la cele de tratamente homeopatice.

    Banul nu poate fi motorul, niciodată. Eventual, poate doar o variantă de benzină. (dar vă rog să îmi citați niște doctrinari din domeniul economic care să spună exact asta – ca apoi să vă citez eu alții care să-i contrazică)

    Și totuși, dumneavoastră prin cele spuse mai sus nu-l contraziceți pe Aristotel – sau mă înșel? Aristotel spunea că este nenatural ca banul să fie folosit pentru a face alți bani și că de aceea împrumutul cu dobândă mare atrage ura și dezaprobul populației cel mai mult (populația răsculându-se împotriva a ceea ce nu este natural). De ce este nenatural? Pentru că banul este un mijloc, nu un scop în sine iar să faci bani din bani este să transformi mijlocul (banul) în finalitate (tot banul) când banul poate fi doar mijlocul pentru a obține bunuri (finalitate) de care apoi să te întrebuințezi pentru a conduce o viață decentă („finalitatea finală”).

    • Victor CALIANU spune:

      Si ca sa ai acces la acel mijloc mai devreme (anticipat) nu ar trebui sa coste?

      Imprumutul fara dobanda e mult mai „nenatural” in contextul economic al unor agenti rationali, agenti care nu ar avea nimic de castigat din faptul ca se lipsesc temporar de acest mijloc si in plus isi asuma un risc de a nu-i mai primi inapoi.

      Ce spune Aristotel este oricum o tampenie, deoarece, pentru a fi consecvent cu propriile idei, ar trebui sa se impotriveasca in egala masura imprumutului de „bunuri reale”. Care e diferenta intre a imprumuta direct banii cu care imprumutatul isi cumpara bunul X si a cumpara tu direct bunul X pentru a i-l imprumuta contra unei sume de bani (sa zicem leasing)? In ambele cazuri banii creeaza bani, doar ca intr-unul din cazuri pe o cale putin ocolita. Ideea de baza este insa aceeasi, ca daca ai capital poti castiga bani plasandu-l catre cei care au nevoie.

      Daca Aristotel se opune tuturor imprumuturilor, pot doar sa constat ca sistemul lui este unul falimentar, din motive evidente. Daca se opune doar imprumuturilor de bani, inseamna ca nu gandeste macar un pas inainte.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate