PICCJ. Luare de mită, dare de mită. Percheziţii
07.07.2015 | Mădălina MIHALCEA, Georgiana-Camelia LUCIU, Mădălina MIHALCEA

PICCJ. Luare de mită, dare de mită. Percheziţii.
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită şi dare de mită săvârşite de către cadre didactice universitare şi studenţi, constând în condiţionarea promovării examenelor de primirea unor sume de bani cuprinse între 50 şi 100 de euro.
În cursul zilei de 6 iulie, pe baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Bucureşti, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, sprijiniţi de lucrători ai Brigăzii Speciale de Intervenţie „Vlad Ţepeş” a Jandarmeriei, sub coordonarea procurorilor, au efectuat percheziţii în 15 locaţii din judeţul Dolj, fiind vizate instituţii publice de învăţământ şi spitaliceşti, precum şi locuinţele unora dintre persoanele care fac obiectul cercetării.
În documentarea activităţii infracţionale, procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii – Direcţia Judeţeană de Informaţii Dolj.
Pe măsura derulării cercetărilor, va fi informată opinia publică.
Începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
:: sursa: www.mpublic.ro
Georgiana-Camelia Luciu
Mădălina Mihalcea